10 plante medicinale care te vor ajuta în tratamentul gingivitei – Află cum trebuie să le folosești pentru rezultate maxime

0
48

In toate cazurile de stomatită apare o inflamare a mucoasei gingivale, ceea ce face ca afecțiunile să fie numite gingivostomatite. În cazuri de gingivită apar modificări clare la nivelul gingiilor și anume: umflarea acestora sau mărirea în volum, hyperemia mucoasei, tendința lor de a se desprinde de pe dinți. La unele personae care suferă de astfel de afecțiuni pot apărea și sângerări ale mucoasei gingivale.

Gingivita, Foto: djimodjisociety.blogspot.ro
Gingivita, Foto: djimodjisociety.blogspot.ro

Gingivitele sunt: simple, hipertrofice, hemoragice, ulcero-necrotice și stomatite ,,metalice”. Cele simple sunt cauzate de iritații locale produse de anumite traume sau bacterii, de tartru dentar, dantura deficitară, proteze plasate greșit. Gingivitele hemoragice apar în cazuri de leucemii sau sindroame hemoragipare. Datorită avitaminozei C se poate suferi de gingivită scorbutică. În astfel de situații gingia devine sensibilă, este tumefiată, sângerează și poate avea echimoze pe suprafața ei. Din păcate gingiile hemoragice pot duce la pierderea dinților sau gangrenă gingivală.

Gingivitele hipertrofice se manifestă prin mărirea în volum a țesutului gingival. Apar la persoanele care suferă de diabet, leucemie, dar și la pubertate sau femeile gravide. Gingivo-stomatitele ,,metalice” sunt datorate unor intoxicații cu metale grele sau medicamentoase. Gingivitele ulcero-necrotice pot fi dureroase și sângerează ușor.

Pentru tratamentul gingivitei se pot folosi plantele medicinale. Acestea au efect antiseptic, antiinflamator, astringent, vindecător și se folosesc sub formă de infuzie.

Ceai de musetel, Foto: chemicalfreelife.tumblr.com
Ceai de mușețel, Foto: chemicalfreelife.tumblr.com

Una din cele mai bune plante medicinale pentru tratamentul gingivitei este mușețelul. Ceaiul de mușețel calmează durerile de dinți, ajută la vindecarea rănilor, iritațiilor, eczemelor, este odihnitor, are proprietăți antiinflamatoare, dezinfectante, antispasmodice, promovează regenerarea țesuturilor lezate.

O altă plantă medicinală foarte eficientă pentru vindecarea gingivitei este salvia. Ceaiul de salvie poate fi utilizat pentru clătirea gurii sau pentru gargară. Are efect hemostatic de reducere a proceselor inflamatorii, de ameliorare a agitației, de regenerare a țesuturilor.

Nalba mare ajută în tratamentul gingivitei. Este o plantă medicinală care tratează abcesele, furunculele, tusea, răgușeala, bronșita, infecțiile de la nivelul cavității bucale. Se poate folosi sub formă de infuzie pentru gargară. Are proprietăți antiiritante și antiinflamatorii.

Cimbrișorul este recomandat sub formă de infuzie în tratamentul gingivitei. Este un antibiotic natural, are proprietăți carminative, antispastice, colagoge, antihemoragice, hemostatice, stomatice, stimulente, bactericide, dezinfectante și tonice locale.

Ceai cu afine si miere, Foto: medvoice.ru
Ceai cu afine și miere, Foto: medvoice.ru

Afinele sunt eficiente pentru cazurile de gingivită. Au efecte antioxidante și antiinflamatorii. Pot fi folosite sub formă de infuzie pentru gargară sau se poate realiza un suc natural pentru îmbunătățirea stării de sănătate.

Lămâia este foarte bună pentru reducerea numărului de bacterii. Se stoarce zeama de la o lamâie, se amestecă cu apă și miere și se clătește gura sau se face gargară, dar nu se înghite. Masajul gingiei cu lamâie ajută la combaterea infecțiilor. Vitamina C menține sănătatea gingiilor.

Sucul din rădăcina de lotus este recomandat pentru oprirea sângerării gingiilor.

Ceaiul de tei este foarte bun pentru gargară. Poate fi considerat un medicament deoarece are proprietăți foarte bune pentru organism, ajută în tratamentul multor afecțiuni. Dintre acestea amintim efectele sale antimicrobiene, antiinflamatorii, sedative și de consolidare a sistemului imunitar al organismului.

Preparate naturiste din sunătoare, Foto: myrobalanclinic.files.wordpress.com
Preparate naturiste din sunătoare, Foto: myrobalanclinic.files.wordpress.com

Infuzia de sunătoare poate fi eficientă în cazuri de gingivită. Sunătoarea poate ajuta la vindecarea cicatricelor, echimozelor, eczemelor, iritațiilor, erupțiilor, afecțiunilor gingiei și ale pielii. Are proprietăți antiinflamatoare, astringente și vindecătoare.

Ceaiul de coada-calului este bun pentru gargară în cazul acestei afecțiuni. Poate fi un bun remediu și pentru erupțiile cutanate, ulcerații, răni și hemoragii, deoarece are proprietăți hemostatice și antiinflamatorii foarte bune.

728×90 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ