Contraindicații și precauții la vaccinare – Vaccin antitetanos

0
46

Vaccinul antitetanos se administrează persoanelor care nu pot evita contactul cu agentul patogen și au un risc crescut de a face o boală gravă a sistemului nervos – tetanos – cauzată de bacteria Clostridium tetani. Dacă ajunge în organism, bacilul tetanic poate produce o infecție locală și secreta o exotoxină care fiind răspândită în organism prin sânge sau pe calea nervoasă poate afecta grav sistemul nervos.

Vaccinarea, Foto: ura.ru
Vaccinarea, Foto: ura.ru

Factorii favorizanți ai producerii tetanosului sunt: plăgile infectate cu spori tetanici, înțepăturile cu spini, așchii, cuie și alte obiecte ascuțite contaminate, țesuturile devitalizate și infectate, plăgile survenite în urma unor lovituri, accidente sau mușcături de animale. Tetanosul poate să apară și la nou-născuți dacă se contaminează suprafața de incizie a ombilicului și astfel există riscul de deces. Transmiterea tetanosului se face prin plăgile contaminate.

Vaccin antitetanos la bebeluș, Foto: volganet.ru
Vaccin antitetanos la bebeluș, Foto: volganet.ru

Principalele simptome ale infecției cu acest bacil tetanic sunt: durerea locală la nivelul plăgii, cefaleea, starea de oboseală și slăbiciune, contracții limitate în aproprierea plăgii, încetinirea procesului de vindecare a rănii, tulburări de somn și chiar insomnie, stres, neliniște, nervozitate. În cazuri grave, când boala deja s-a instalat, apar contracții musculare dureroase, rigiditatea cefei, senzație de durere la ceafă, abdomen și spate, imposibilitatea de a vorbi și a mesteca normal alimentele din cauza încleștării mandibulei, extensia corpului în formă de arc, râsul sardonic, contracția musculaturii abdominale ce duce la curbarea corpului înainte. Contrația diafragmului și spasmul musculaturii inspiratorii pot cauza tulburări respiratorii, iar riscul de asfixiere crește.

Tratamentul acestei boli constă în imunizare activă cu anatoxina tetanică. Vaccinarea la copii se face prima dată la 3 luni, apoi la 18 luni, iar apoi la 6-7 ani. La sugar vaccinarea se face cu un trivaccin DTP. Orice persoană poate face o testare cutanată pentru a se verifica dacă este alergică la vaccin și astfel de a preveni anumite complicații sau reacții alergice la acesta. Vaccinarea nu se face în cazul unor afecțiuni minore deoarece nu este cazul să se suporte reacțiile secundare ce apar după aceasta. La adulți, în urma vaccinării apar simptome de durere în locul înțepăturii, eritem, nodul palpabil local, abces, inflamații dureroase și stări febrile. Anumite persoane mai sensibile au reacții adverse destul de severe și de aceea nu trebuie să facă acest vaccin decât foarte rar, o dată la 10 ani.

728×90 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ