Cum ne protejăm împotriva cancerului? Care sunt nutrienții ce previn cancerul?

0
107

Mare atenție la ce alimente cumpărați! Multe legume și fructe nu sunt ecologice, pot avea reziduri de pesticide ce distrug sănătatea, pot avea hormoni de creștere, substanțe chimice care le fac să fie mai dense și să aibă o aromă accentuată și o culoare frumoasă. Produsele afumate sunt puternic cancerigene deoarece au la suprafață substanțe benzipirene iar grăsimile supraîncălzite pot produce la fel, substanțe nocive. Carnea grasă poate stimula producerea de testosteron și estrogen și un nivel ridicat de astfel de hormoni în organism poate crește riscul de dezvoltare a cancerului de prostată sau a tumorilor la sân. Un alt pericol pentru îmbolnăvirea organismului (declanșarea cancerului de pancreas, colon și sân) îl are alimentația ce conține un surplus de grăsimi saturate care cuprinde produse de natură animală (nu doar carne grasă ci și brânză și unt). Alte afecțiuni sau boli frecvente în rândul populației sunt osteoporoza, obezitatea și cariile dentare. Astfel de suferințe sunt cauzate de consumul excesiv de băuturi carbogazoase. De asemenea, astfel de băuturi acidulate sunt considerate un factor de risc pentru cancerul de esofag și bolile gastrointestinale. Sarea este și ea nocivă dacă se folosește în cantitate mare, ea este considerată toxică de către cercetătorii în domeniul sănătății deoarece poate afecta negativ mucoasa gastrică, poate crește riscul de a suferi de cancer de stomac.

Alimentația sănătoasă, Foto: 360doc.com
Alimentația sănătoasă, Foto: 360doc.com

Prin alimentația din supermarketuri și nu numai, zilnic introducem în stomac substanțe chimice (unele cu efect mutagen sau cancerigen) dintre care fac parte aditivii alimentari, rezidurile de pesticide, elemente poluante din apă și aer. Nitriții sunt folosiți în alimente pentru conservare și pot afecta sănătatea deoarece pot dezvolta în anumite celule nitrozamine ce au efect cancerigen. Unele săruri sau nitrați se transformă în substanțe care sunt dăunătoare organismului. Nitrații sunt compuși naturali ce apar ca rezultat al mineralizării substanțelor azotate provocate de microorganismele din sol (ce pot fi absorbite de plante, fructe și legume pentru a se dezvolta), se pot transforma în nitriți care sunt otrăvitori pentru organism. Prin acumularea de nitrați în organism apar simptome de vomă, diaree, greață și dureri de cap. De asemenea nitrații pot să reacționeze cu hemoglobina din sânge, o pot transforma într-o anumită proporție în methemoglobină și nu se mai transportă normal oxigenul la celule (țesuturile devin sărace în oxigen), iar astfel se poate bloca funcția respiratorie și este afectat și sistemul nervos. Nitrații dereglează funcția glandei tiroide, inhibă transformarea carotenilor în vitamina A, apare o carență de acest nutrient în corp și astfel apar consecințe asupra vederii, ficatului și pielii.

Surse alimentare bogate în nutrienți importanți pentru sănătate, Foto: roswellpark.org
Surse alimentare bogate în nutrienți importanți pentru sănătate, Foto: roswellpark.org

Care sunt nutrienții ce previn cancerul?

Acizii folici ajută în prevenirea cancerului intestinal și colorectal la femei. Vitamina B9 sau acidul folic are rol în procesul de reparare a ADN-ului ceea ce este un avantaj în lupta împotriva cancerului. Cele mai importante surse de vitamina B9 sunt: spanacul, varza, morcovul, cartoful, fasolea verde, ficatul, germenii de grâu, carnea slabă de vită, pui, vițel și porc. Substanțele antioxidante ajută în combaterea efectului nociv al radicalilor liberi și în prevenirea cancerului. Aici ne referim la vitamina C și E care opresc formarea substanțelor cancerigene în stomac (cum sunt nitrozaminele), inhibă acumularea de toxine în organism, ajută în consolidarea sistemului imunitar, ceea ce este foarte important pentru menținerea sănătății. Vitamina E poate combate formarea celulelor canceroase prostatice, deci previne cancerul de prostată. Surse alimentare de vitamina C sunt: lămâile, coacăzele negre, kiwi, papaia, portocalele, varza roșie, varza de Bruxelles, pătrunjelul și altele. Vitamina E care apare în germenii de grâu, uleiul din germeni de grâu, migdale, pește, uleiul de semințe de struguri, arahide, alune de pădure, ulei de floarea-soarelui, ulei de soia, de rapiță și de măsline. Pentru a ne menține sănătatea este necesar să avem o alimentație bogată în fructe și legume ce conțin substanțe carotenoide. Beta-carotenul și licopenul au efecte imunizante și ajută în prevenirea cancerului de plămâni și stomac. Beta-carotenul neutralizează substanțele toxice și radicalii liberi, consolidează sistemul imunitar al organismului, crește rezistența organismului împotriva cancerului. Alimentația pentru prevenirea cancerului trebuie să conțină caroteni, care se găsesc în morcovi, pătrunjel, păpădie, creson, caise, spanac, mango, roșii, caise și pepene galben. Licopenul este un pigment roșu natural, are proprietăți antioxidante și anticancerigene, se află în cantitate semnificativă în roșii, guave, pepene verde, grapefruit roșii, caise, ardei iuți roșii, ridichi de lună, sfeclă, piersici, mere roșii și struguri roșii.

Vegetale bogate în fibre, Foto: news.jumpfon.com
Vegetale bogate în fibre, Foto: news.jumpfon.com

Fibrele ajută la detoxifierea organismului deoarece facilitează eliminarea acestora prin fecale, reglează tranzitul intestinal, flora microbiană din intestin și colon, au beneficii terapeutice asupra organismului. Sunt solubile și insolubile, se găsesc în fructe, legume, leguminoase și cereale. Astfel de surse alimentare bogate în fibre sunt: vinetele, varza, ceapa, morcovii, roșiile, spanacul, salata verde, conopida, lintea, merele, caisele, citricele, dovleceii și altele. O protecție împotriva cancerului o oferă și substanțele flavonoide din vegetale deoarece acestea modifică activitatea anumitor tipuri de enzime, inhibă activarea substanțelor carcinogene și ajută în eliminarea acestora din organism. Pentru a ne bucura de astfel de nutrienți trebuie să consumăm alimente care le conțin și anume: roșii, grapefruit, pătrunjel, varză, portocale, ceapă, salată verde, struguri, vișine, țelină, arpagic, fasole verde, broccoli, varză de Bruxelles, andive, praz, afine, etc. Alte elemente nutritive care scad riscul de cancer sunt: calciul, seleniul, resveratrolul, acizi grași Omega-3. Calciul se poate lua din iaurt, varză, creson, migdale, lapte, nuci, broccoli, smochine. Seleniul se găsește în morcovi, musli, somon, scoici, ficat de vită. Resveratrolul este un polifenol din struguri, vin, mure și arahide. Cele mai importante alimente care au acizi Omega-3 sunt: nucile, macroul, somonul, tonul, sardinele, uleiul din soia, rapiță, nuci sau germeni de grâu. Suplimentele alimentare cu efect anticancer sunt spirulina, pudra de orz verde, mierea și polenul. Este important ca alimentația să fie echilibrată, variată, să fie săracă în grăsimi și în produse animale, să fie redus cosumul de zahăr și de sare, meniul să conțină multe fructe și legume (ecologice, din surse sigure), dar și lactate, ouă, pește, cereale. Carnea recomandată este cea de pasăre, vițel, curcan, iepure, peștele proaspăt (mai ales somon pentru că are Omega-3). Cea mai bună metodă pentru a găti peștele sau carnea este în aburi.

728×90 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ