Iată care sunt măsurile de prim ajutor pe care poți să le acorzi în caz de corp străin în nas

0
30

Copiii sunt curioși din fire și au obiceiul de a mirosi lucrurile, de a duce la gură sau chiar de a le introduce în nas. Desigur ne referim la obiecte mici, acestea sunt introduce în nări deoarece copiii caută să exploreze propriul corp nu doar mediul în care trăiesc. Acest lucru face ca micuții să își bage în nări fel de fel de obiecte cum sunt de exemplu: boabe de fasole, semințe, mici jucării, bile, radiere, bucățele de materiale, de hărtie, chiar și alimente. În general astfel de obiecte creează un disconfort neplăcut însă, dacă este vorba despre ceva ascuțit, lucrurile se complică datorită faptului că se pot vătăma țesuturile, se poate provoca sângerarea, infecția acestora și desigur dificultăți în respirația nazală.

Corp străin în nas, Foto: 7sib.ir
Corp străin în nas, Foto: 7sib.ir

Măsuri de prim ajutor în caz de corp străin în nas:

În cazul în care observați că un copil și-a introdus un corp străin în nas cel dintâi este indicat să-l calmați și să îl duceți cât mai repede la un spital. Dacă victima respiră cu dificultate sau are respirația șuierătoare cu siguranță are căile nazale blocate. Nu încercați să scoateți corpul străin din nara copilului deoarece este posibil să-l împingeți mai tare mai departe pe calea respiratorie sau să-i provocați leziuni în nară. Copilul trebuie să stea cât mai liniștit până ajunge la spital și urmărit să nu bage degetele în nas. Odată ce a ajuns la spital, obiectul va fi scos din nasul copilului de către un cadru medical, care va ști cum să facă acest lucru astfel încât să nu afecteze și mai tare țesuturile nazale ale victimei. Principalele simptome care apar în caz de corp străin în nas sunt: dificultatea de a respira pe nara afectată, umflarea nasului, sângerarea nazală, apariția unor secreții urât mirositoare provocate de leziune și infecție, sensibilitatea nazală, iritabilitatea, durere la nas, respirația zgomotoasă.

Chiar dacă aveți impresia că obiectul este ușor de scos, indicat ar fi să fie eliminat de personalul medical. În plus, nu încercați să folosiți fel de fel de obiecte sau instrumente pentru prinderea obiectului din nas, cum este de exemplu un clește sau o pensetă, deoarece acestea pot agrava și mai tare leziunea din nas. Pentru a expulza obiectul din nară puteți cere victimei să apese cu degetul pe nara sănătoasă și să sufle ușor prin nara afectată. Nu este bine însă ca victima să sufle nasul prea tare, mai bine încet pentru a nu forța prea tare mucoasa nazală sensibilă. De asemenea nu este bine să sufle nasul în mod repetat, chiar dacă face ușor acest lucru, chiar și așa se poate afecta în mod exagerat țesutul inflamatat și iritat. Ideal este ca persoana în cauză să primească ajutor medical, de aceea trebuie dusă cât mai repede la spital.

Cei care au copii trebuie să-i învețe să nu-și introducă obiecte în nas, iar dacă aceștia sunt prea mici sau bebeluși trebuie supravegheați și ținuți departe de obiectele mărunte din jur.

728×90 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ