Mâncatul des este calea spre a îmbătrâni rapid?

0
3

Oamenii sunt nefericiți pentru că îmbătrânesc prea repede. Acest proces de îmbătrânire începe să-i afecteze după vârsta de 25-30 de ani când observă că le-au apărut primele riduri. Până atunci nu-i preocupă acest lucru, au senzația că acest lucru nu li se va întâmpla prea curând sau chiar niciodată, sunt plini de energie și obtimism. Din păcate, toată lumea îmbătrânește pe zi ce trece.

Mâncatul des este calea spre a îmbătrâni rapid, Foto: rolereboot.org
Mâncatul des este calea spre a îmbătrâni rapid, Foto: rolereboot.org

Unul din factorii care contribuie la îmbătrânirea corpului este și mâncatul rapid. Poate este greu de crezut, dar ciugulitul accelerează procesul de îmbătrânire. Enzimele din organism îndeplinesc anumite funcții în organism, de exemplu în procesele metabolice și digestive. Printre aceste funcții se numără și refacerea colagenului, menținerea vitalității corpului. Datorită scăderii numărului de enzime se accelerează procesul de îmbătrânire al organismului.

După fiecare masă, alimentele sunt supuse procesului de digestie, iar în plus, are loc și un consum de enzime. Cu cât numărul de mese este mai mare cu atât se ard mai multe enzime și deci numărul acestora scade. Datorită micșorării numărului de enzime care este asociat cu procesul de îmbătrânire are loc o digestie mai lentă. Alimentele sunt digerate mai încet, deplasarea lor pe traseul digestiv se face mai lent, iar procesul de putrefacție, fermentație și gaze începe. Acest proces este toxic și accelerează îmbătrânirea organismului.

Pentru a combate toxicitatea din organism trebuie să mâncăm alimente bogate în fibre care ajută la menținerea unui nivel normal de zahăr în sânge, a unui metabolism activ, la sănătatea intestinului și colonului.

Primele semne de îmbătrânire pe care le poți observa atunci când te uiți în oglindă sunt: apariția firelor albe de păr, a ridurilor la ochi și pe frunte, îngălbenirea dinților, lăsarea sânilor, tendința de a acumula kg în plus (în zona abdominală la bărbați și pe șolduri la femei), scăderea acuității vizuale și auditive, subțierea părului și a buzelor, senzația frecventă de oboseală, etc.

Pentru a preveni îmbătrânirea prematură a organismului trebuie să ai un stil de viață sănătos, fără fumat, droguri și alcool, să urmezi o dietă sănătoasă, să iei vitamina C, să reduci consumul de carne, zahăr și sare, să dormi 7 ore pe noapte, să te hidratezi suficient, să faci exerciții fizice pentru a-ți menține corpul în formă.

728×90 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ