Știați că zahărul este la fel de periculos pentru sănătate precum fumatul?

0
124

Modul de alimentație necorespunzător subminează sănătatea noastră. Factori nefavorabili sănătății sunt și viața trepidantă, fumatul, consumul în exces de cafea și alcool, abuzul de grăsimi și zaharuri rafinate, lipsa de activitate fizică. În prezent obezitatea și ateroscleroza sunt cele mai frecvente patologii mai ales la persoanele trecute de 40 de ani. Acestea se dezvoltă din cauza alimentației concentrate, bogate în preparate din carne, grăsimi animale, băuturi îndulcite, produse cu mult zahăr. Atunci când consumi o alimentație care depășește valorile calorice și duci o viață sedentară să nu te miri că ajungi la obezitate. Coincidență sau nu, odată cu aceasta se dezvoltă și bolile degenerative cardiovasculare, cum este ateroscleroza. Obezitatea poate avea și alte consecințe asupra corpului, este un factor de risc al hipertensiunii, accidentului vascular cerebral, emboliei, trombozei venoase, infarctului miocardic, artrozei, herniei, astmului, bolilor vezicii biliare, afecțiunilor ficatului.

Prea multe dulciuri duc la apariția obezițății, Foto: headinsider.net
Prea multe dulciuri duc la apariția obezității, Foto: headinsider.net

Zahărul oferă energie organismului, este ca un combustibil, are glucoză, dar nu trebuie consumat în exces. Dacă aportul de zahăr este mare și de asemenea aportul de amidon și substanțe grase desigur valoarea energetică a alimentației în acest caz este crescută dar și riscurile pentru sănătate de asemenea. Consumul mare de zahăr este nociv pentru orice persoană indiferent de vârstă – copii și adulți. Prea multe duciuri pot dilua sucurile digestive prin aportul de lichide, duc la lipsa poftei de mâncare, la stări capricioase ale copilului și la apariția unor tulburări de dezvoltare.

Zahărul nu trebuie consumat în cantitate mare, Foto: akmos-show.blogspot.com
Zahărul nu trebuie consumat în cantitate mare, Foto: akmos-show.blogspot.com

Consumul prea mare de zahăr poate duce la diabet zaharat. Această boală apare frecvent la persoanele care au o alimentație bogată în produse ce conțin o cantitate excesivă de zahăr. Dacă adăugăm la o alimentație necorespunzătoare și predispoziția genetică la diabet pe care o au unii oameni este clar că riscul de îmbolnăvire este ridicat. Potrivit medicilor diabetul apare frecvent la foști obezi sau la persoanele care au în continuare probleme cu obezitatea. Acest lucru se explică prin faptul că aceștia au consumat mult zahăr și treptat s-a produs o epuizare a pancreasului insulino-secretor, fapt ce poate favoriza creșterea în greutate. O altă consecință negativă este creșterea grăsimilor plasmatice și de aici se poate dezvolta ateroscleroza deoarece acestea sunt implicate în mecanismul acesteia. Consumul de grăsimi saturate și de glucide rafinate, de prea mult zahăr reprezintă cauza unor afecțiuni grave – cardiopatia ischemică cronică și ateroscleroza.

Ciocolata în cantitate mare nu este bună pentru copii, Foto: bt-women.com.ua
Ciocolata în cantitate mare nu este bună pentru copii, Foto: bt-women.com.ua

Copiii dacă mănâncă dulciuri în exces și au un aport mare de glucide vor avea consecințe nefaste asupra sănătății, vor ajunge la obezitate, la diferite probleme de dezvoltare și afecțiuni ale danturii. La unii copii există și o predispoziție genetică la obezitate și de aceea ei devin obezi destul de ușor mai ales dacă preiau obiceiuri alimentare din familie, de la parinți obezi care au o viață sedentară și o plăcere deosebită de a mânca produse dulci, cu grăsimi animale și zaharuri rafinate.

Dulciurile produc carii dentare, Foto: vk.com
Dulciurile produc carii dentare, Foto: vk.com

Consumul de zahăr și diminuarea fluorului din apa de băut duce la apariția cariilor dentare. Prin fermentația zahărului sub efectul unor microorganisme din cavitatea bucală a omului apar substanțe acide care dizolvă suprafața smalțului dinților, provoacă mici pierderi din substanța smalțului și treptat au un efect cariogen, apare caria care se adâncește și ajunge la stratul de sub smalț la dentină. Dacă întrebi un medic stomatolog despre consumul de dulciuri îți va spune să renunți definitiv la bomboane, halviță, jeleuri, marmeladă, ciocolată, dulceață, caramele și alte dulciuri de acest gen care distrug dantura. Astfel de produse au o cantitate mare de zahăr, este adevărat că sunt gustoase dar în exces afectează starea de sănătate. Același lucru se poate spune despre siropurile de fructe îndulcite cu zahăr care trebuie diluate cu foarte multă apă. Pentru prevenirea cariilor se recomandă consumul de fructe și legume pentru stimularea secreției de salivă, dar și pentru curățarea dinților și întărirea gingiilor. Renunțați la băuturile răcoritoare cu îndulcitori și beți sucuri naturale din fructe care sunt bogate în minerale și vitamine.

Fumatul activ sau pasiv este un pericol pentru sănătatea organismului, vapesterdam.com
Fumatul activ sau pasiv este un pericol pentru sănătatea organismului, vapesterdam.com

Fumatul generează dezechilibre în organism și scade speranța de viață. Se spune că două țigări pe zi scurtează cu doi ani și jumătate viața persoanei care fumează. Deci fumătorii pot fi numiți ,,sinucigași” fără să știe sau să vrea, dar mulțumiți cu plăcerea de a fuma. Fumul de țigară conține substanțe cancerigene care afectează grav sănătatea organismului. Dintre acestea fac parte și oxidul de carbon și nicotina care sunt cauza apariției tulburărilor cardiovasculare. Oxidul de carbon și hemoglobina duc la formarea carboxihemoglobinei care este nocivă pentru sânge, duce la apariția trombozelor și a infarctului miocardic datorită tulburărilor de oxigenare. Desigur și nefumătorii pot fi afectați dacă inhalează fumul de țigară al celor din preajma lor, deoarece substanțele din acesta în combinație cu aerul este un amestec periculos pentru ei. Se formează nitrozamine care afectează starea de sănătate. Gudronul și alte substanțe din tutun sunt cancerigene și de aceea fumatul este principala cauză a dezvoltării cancerului (de laringe, de limbă, de buze, de esofag, de plămâni, de stomac, etc.). Riscul de cancer apare și la oamenii care au contact cu atmosfera poluată de fumul de țigară, deci și la fumătorii pasivi. Tutunul este foarte nociv pentru organism. Poate cauza bronhopneumopatii cronice și alte boli respiratorii. De asemenea, fumatul poate fi una din cauzele apariției bolilor cardiovasculare alături de alți factori periculoși pentru sănătate ca: sedentarismul, stresul, hipertensiunea, alimentația necorespunzătoare. La fumători apare și riscul mare de a dezvolta arteriopatii și coronaropatii din cauza efectului nicotinei ceea ce poate fi foarte grav pentru viața acestora.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ