Sunteți îngrijorați pentru că uitați lucruri importante? Iată câteva motive care trebuie să vă atragă atenția cu privire la pierderile de memorie

0
16

Ești nemulțumit de memoria ta? Află câteva motive importante care te pot pune pe gânduri cu privire la pierderile de memorie. Specialiștii în domeniul medical spun despre tulburările de memorie că au legătură cu tulburările funcționale ale creierului. Având în vedere acest aspect cu siguranță ne putem îngrijora deoarece sunt numeroase boli ce se manifestă prin tulburări psihice de acest fel.

Pierderi de memorie, Foto: wickedlywelsh.co.uk
Pierderi de memorie, Foto: wickedlywelsh.co.uk

În ziua de azi oamenii suferă frecvent de depresie și anxietate, ceea ce contribuie la tulburări psihogene de memorie. De asemenea mulți pacienți au boli grave, tulburări metabolice, boli care dau pierderi de memorie (ca de ex. demența sau maladia Alzheimer și ischemia cerebrală cronică). La un om sănătos la care funcțiile mentale sunt normale, capacitatea sistemului nervos central poate asimila informații și le poate păstra pe termen lung, nelimitat. Dacă informațiile sunt menținute pe termen lung și pot fi folosite în rezolvarea problemelor se poate spune că memoria este bine consolidată. La o persoană cu tulburări de memorie nu se poate vorbi de o stare de sănătate bună. Dacă ne referim și la cauzele cele mai grave care afectează memoria, trebuie chiar să ne îngrijorăm când observăm că uităm lucruri importante în mod frecvent. Unii oameni au tulburări de memorie datorită dezvoltării demenței ce este cauzată de bolile organice ale creierului, de tulburările funcțiilor acestuia. Cele mai multe cazuri apar la persoanele care au vârsta peste 65 de ani. La bătrânețe pot să apară pierderi de memorie în anumite cazuri din cauza slăbirii puterii de concentrare, de reducere a reacției la stimulii externi. Nu toți bătrânii suferă de aceste tulburări de memorie senilă, sunt oameni sănătoși care pot asimila informații și la vârstă înaintată, mai ales dacă fac mereu exerciții de exersare a acesteia (rebuse, citesc cărți, etc). Cei care au astfel de tulburări de memorie pot uita foarte multe lucruri, dar se pot menține într-un stadiu care le permite o bună adaptare socială, deoarece boala nu progresează rapid.

Depresia, Foto: health.com
Depresia, Foto: health.com

La persoanele tinere, depresia severă este principala cauză a pierderilor de memorie și a afectării funcției cognitive. De asemenea astenia și anxietatea sunt alți factori de risc ai reducerii memoriei. Alte cauze sunt deficitul de vitamina B12, hipotiroidismul, carența de acid folic, intoxicațiile, administrarea unor medicamente în exces. Persoanele care consumă frecvent alcool în exces sau care suferă de alcoolism au pierderi de memorie sau episoade de amnezie. Victimele care au leziuni cerebrale din cauza unor accidente sau traumatisme pot avea o perioadă de amnezie. De asemenea, bolnavii de epilepsie au perioade de confuzie și probleme de memorie. Medicii prescriu anumite medicamente pentru tratamentul tulburărilor mentale și suplimente naturale care au efect de îmbunătățire a memoriei. În cazuri grave de ischemie cerebrală cronică după un accident vascular cerebral, de stări depresive și de astenie la bătrâni se poate administra piracetam. Acest medicament se ia la recomandarea medicului și în cazuri de leziuni cerebrale traumatice. Pentru stimularea memoriei este foarte bun extractul de Ginkgo biloba, care este un produs 100% natural.

728×90 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ