Tratament naturist pe care poți să-l pregătești acasă pentru a reduce riscul adenomului de prostată

0
70

Mulți bărbați consideră simptomele adenomului de prostată ca fiind o consecință naturală a înaintării în vârstă și astfel ascund apariția lor. Deși ignoră faptul că încep să aibă urinări frecvente, pierderi spontane de urină sau dificultăți de urinare, ei vor ajunge la un moment dat să constate că stările se agravează și le este afectată și viața lor sexuală. Astfel de bărbați trebuie să știe că este necesar să meargă la medic deoarece există tratamente care le pot ameliora simptomele, care sunt eficiente și dau rezultate bune.

Adenomul de prostată apare la bărbații cu vârsta peste 50 de ani, Foto:  blcs.files.wordpress.com
Adenomul de prostată apare la bărbații cu vârsta peste 50 de ani, Foto: blcs.files.wordpress.com

Principalele simptome ale adenomului de prostată sunt: disconfortul la urinare, usturimea, jena, tulburările de urinare (mai dese în timpul nopții sau în timpul zilei), durerile în zona dintre penis, scrot și anus, scăderea dorinței sexuale, stările febrile, oboseala, micțiunile frecvente, infecțiile urinare datorate reziduului vezical, retenția urinară, starea generală rea în organism.

Sunt produse care ajută în tratarea naturală și rapidă a afecțiunilor prostatei și la regenerarea celulară a acestui organ. Este importantă și nutriția pentru a menține prostata sănătoasă, pentru o bună urinare și reducerea efectelor negative ale proceselor oxidative de la nivelul celulor.

Tratament naturist pentru a reduce riscul adenomului de prostată:

Sucul de morcovi și sfeclă roșie ajută în reglarea funcțiilor prostatei. De asemenea sucul de grapefruit cu lămâie este un bun remediu contra afecțiunilor acestui organ.

Sucul de morcovi, grapefruit si sfecla rosie este foarte sanatos, Foto: juicedalive.blogspot.ro
Sucul de morcovi, grapefruit și sfeclă roșie este foarte sănătos, Foto: juicedalive.blogspot.ro

Semințele de dovleac și semințele de floarea-soarelui trebuie să facă parte din dietă deoarece conțin zinc și ajută în tratamentul problemelor prostatei. Pentru restabilirea stării de sănătate trebuie renunțat la tutun, alcool, alimente condimentate, apă clorinată, cafea și ceai care conțin cafeină. Gențiana are proprietăți antibacteriene și antiinfecțioase. Afinele sunt sănătoase pentru organism, antiseptice pentru tractul urinar.

Seminte de dovleac, Foto: superfoodprofiles.com
Semințe de dovleac, Foto: superfoodprofiles.com

Extractul de dovleac are zinc de aceea ajută în tratamentul afecțiunilor prostatei. Potrivit cercetătorilor în domeniul sănătății bărbații care au deficit de zinc pot fi predispuși la adenom de prostată. Pentru sănătatea prostatei este recomandat și extractul de Palmier pitic – care are denumirea științifică Serenoa Repens. Pe baza cercetărilor științifice, s-a concluzionat că acest produs este foarte eficient în tratamentul afecțiunilor prostatei și a hiperplaziei benigne de prostată, ajută în tonifierea uretrei, crește vigoarea sexuală, reduce durerile de ejaculare, ameliorează neputiința de a controla urinarea, previne afecțiunile glandei tiroide și consolidează sistemul imunitar al organismului.

Urzica, Foto: merciangathering.com
Urzica, Foto: merciangathering.com

Un alt produs care ajută în tratamentul afecțiunilor prostatei este extractul de urzică deoarece are clorofilă, vitamina C, A, B, K, PP, potasiu, fier, siliciu, magneziu. Acest produs ajută în ameliorarea disconfortului care apare la urinat la pacienții cu adenom de proastată și are proprietăți de reducere a inflamațiilor. Vitaminele din complexul B sunt bune pentru toate funcțiile celulare, deci și pentru acelea ale prostatei. Vitamina C grăbește vindecarea și susține imunitatea organismului. Magneziul și calciul sunt minerale necesare îmbunătățirii funcției prostatei.

Ceaiurile din plante medicinale sunt eficiente în tratamentul acestei afecțiuni. Un amestec folosit în astfel de cazuri conține următoarele ingrediente: o linguriță frunză de viță-de-vie, 3 lingurițe de coada-șoricelului, 2 lingurițe de flori de gălbenele, o linguriță de salvie, 3 lingurițe de coada-calului, 2 lingurițe de muguri de pin, 3 lingurițe de strugurii ursului, 2 lingurițe de frunze de urzică, 2 lingurițe de tătăneasă și 2 lingurițe de trei-frați-pătați. După ce s-a realizat un astfel de amestec se poate folosi la ceai. Se ia o linguriță de amestec și se infuzează timp de 5 minute într-o cană cu apă clocotită. Se lasă la răcit, se strecoară și se bea îndulcit cu puțină miere, pentru a avea un gust mai plăcut. Se face acest tratament în fiecare zi, recomandat este să se bea 3 căni de ceai zilnic.

Pentru ameliorarea simptomelor adenomului de prostată este indicată și infuzia din frunze de mesteacăn. Se adaugă o linguriță de plantă uscată la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat timp de 5 minute, apoi se strecoară și se bea câte 100 ml de 3 sau 4 ori pe zi. Rădăcina de brusture este foarte bună pentru infuzie și tratamentul afecțiunilor prostatei, iar rădăcina de gențiană are proprietăți antiseptice și antiinflamatorii deci poate fi de asemenea folosită în astfel de suferințe. Un alt produs antiinflamatoriu este extractul din frunze de mălin.

Sucul de ceapa, Foto: lipstickalley.com
Sucul de ceapă, Foto: lipstickalley.com

Ceapa se poate consuma zilnic de către persoanele care urinează cu dificultate și au afecțiuni ale prostatei. Se face un tratament foarte simplu în cazuri de adenom de prostată: se curăță 3 cepe de coajă, se spală, se taie în bucăți potrivite, se pun în 250 ml apă și se lasă să stea 8-10 ore. După această perioadă de timp, se strecoară și se bea apa în care a stat ceapa. Se bea câte 50 ml cu 30 minute înainte de masă.

Ceaiul din semințe de dovleac este recomandat pacienților cu cancer de prostată. Acesta se prepară astfel: se adaugă 4 linguri de semințe de dovleac la 250 ml apă, se fierbe timp de 10-15 minute, se strecoară și se bea cu 2 ore îniante de culcare.

Tărâțea de grâu, Foto: dietadukana.net.pl
Tărâțea de grâu, Foto: dietadukana.net.pl

Băile de șezut cu apa caldă în care s-a infuzat 500 g tărâțe de grâu ajută în tratamentul afecțiunilor de prostată. De asemenea planta coada-calului este eficiență pentru băi de șezut în astfel de cazuri.

Pentru ameliorarea senzației de a urina frecvent, dar și pentru combaterea infecției cu microorganisme patogene se poate folosi planta Xanthium spinosum, numită ghimpele. Aceasta are proprietăți dezinfectante, decongestionante, calmante, cicatrizante.

728×90 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ