Tratamentul de urgență specific infarctului miocardic acut – De ce este important începerea tratamentului imediat?

0
106

Infractul miocardic acut poate duce la mortalitatea cardiovasculară generală. Din cauza ocluziei trombotice acute a arterei coronare subepicardiace mari se produce infarctul miocardic acut. La numai jumătate de oră se ajunge la necroza miocardică care se agravează în următoarele 8 ore. Din cauza ischemiei miocardice acute se produc aritmii ventriculare maligne ce pot fi letale.

Infarctul miocardic acut, Foto: vidayestilo.terra.cl
Infarctul miocardic acut, Foto: vidayestilo.terra.cl

Infractul miocardic acut poate produce complicații grave ce duc la deces. Dintre acestea fac parte: fibrilația ventriculară, tahicardia, edemul pulmonar acut, insuficiența cardiacă, emboliile cerebrale, emboliile pulmonare masive, șocul cardiogen. Pentru stabilirea diagnosticului si a dimensiunilor infarctului miocardic se folosesc metode curente precum sunt electrocardiograma, evaluarea biochimică, ecocardiografia, scintigrafia miocardică și altele.

De ce este important începerea tratamentului imediat în cazul infractului miocardic acut?

Tratamentul are în vedere controlul aritmiilor grave ce pot fi letale și prevenirea complicațiilor de care spuneam mai sus și care pot duce la deces. Astfel se crește rata de supraviețuire și se prelungește viața. Potrivit medicilor, 50-60% dintre decese apar în prima oră de la debutul infractului miocardic acut, din cauza fibrilației ventriculare și a tahicardiei. Pentru prevenirea decesului, trebuie sunat imediat la salvare, victima va fi dusă de urgență la spital cu ambulanța, medicul îi va administra un tratament special după stabilirea diagnosticului. Acesta constă în administrarea lidocainei și eventual a unui tratament de terapie intensivă pentru astfel de bolnavi coronarieni. Pentru prevenirea decesului se realizează defibrilarea electrică promptă a tahicardiei sau a fibrilației ventriculare, se administrează lidocaină pentru întreruperea aritmiilor ventriculare grave, se calmează durerea prin medicamente opiacee, se administrează aspirină, se aplică terapia cu agenți trombolitici prin perfuzie, etc. Dacă victima se află la domiciliu și suferă un infarct miocardic trebuie transportată de urgență la spital. Se sună la salvare, se informează telefonic medicul că este un caz de urgență și se așteaptă ambulanța. Până la venirea medicului se calmează pacientului și eventual i se administrează o aspirină. Medicul va stabili imediat diagnosticul cu ajutorul electrocardiogramei și va duce cât mai repede victima la spital. Se va face monitorizarea electrocardiogramei, a ritmului cardiac, se va administra o perfuzie venoasă și se va transporta imediat bolnavul la unitatea de terapie intensivă. În primele ore ale bolii apare un risc mare de producere a fibrilației ventriculare, de aceea pacientul va fi conectat la defibrilatorul portabil și astfel monitorizarea electrocardiogramei va fi realizată. Prin perfuzie și puncție venoasă se administrează fluide de suport vital, care ajută victima să-și revină din starea rea în care se află. Cu ajutorul ambulanței se asigură transportul bolnavului la spital. În anumite cazuri, când transportul victimei la spital durează mai mult de o oră și jumătate este necesar să se administreze acesteia medicamente trombolitice de către cadrul medical din ambulanță.

Alte tratamente medicale de urgență sunt cele pentru calmarea anxietății, durerii, pentru reducerea ischemiei miocardice, prin administrare de nitroglicerină și oxigenoterapie. Dacă durerea ischemică nu este calmată de nitroglicerină se administrează morfină, lent, intravenos. Aspirina administrată încă de la domiciliu poate salva viața victimei și poate fi mai importantă decât nitroglicerina. Reducerea ischemiei miocardice se face prin administrarea comprimatului de 0,4-0,5 mg nitroglicerină și este recomandată îndeosebi la bolnavii care au dureri toracice ischemice, au pulsul de 50-110 bătăi/ minut, tensiunea arterială sistolică mai mare de 90 mm Hg. La fiecare cinci minute se administrează un comprimat de nitroglicerină, iar dacă se ajunge la 3-5 comprimate și durerea nu dispare, este necesară administrarea morfinei. Ajuns la spital, pacientul va fi dus în unitatea de terapie intensivă pentru a primi tratament imediat pentru stări critice coronariene. Se va face monitorizarea electrocardiografică și a semnelor vitale. Măsurile terapeutice generale sunt odihna, repausul la pat, dieta (în primele 7-8 ore bolnavul nu mănâncă și nu bea), administrarea de tranchilizante, prevenirea constipației prin alimente celulozice, laxative ușoare și semilichide. În primele 24 de ore bolnavul trebuie să stea în repaus la pat, apoi poate ușor să facă mișcări în pat și abia după 3-5 zile poate să se dea jos din pat. În general spitalizarea durează 8-12 zile, timp în care pacientul este rugat să stea în pat, iar apoi, dacă este externat, va fi sfătuit să mai stea o săptămână în repaus la pat pentru a se odihni suficient.

728×90 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ