Descoperă cauzele care determină apariția psoriazisului și modalitățile de prevenire ale afecțiunii

0
1236
Descoperă cauzele care determină apariția psoriazisului și modalitățile de prevenire ale afecțiunii

Psoriazisul este o afecțiune cutanată inflamatorie care poate afecta și femeile și bărbații. Dacă boala debutează în tinerețe se poate vorbi și de factorii genetici. Faptul că această afecțiune inflamatorie se manifestă și prin apariția plăcilor eritematoase face ca persoana bolnavă să aibă tulburări emoționale, senzație de jenă, de rușine, depresie, anxietate, de scădere de stimă de sine, să fie mereu preocupată de modul cum ar putea reacționa oamenii din jur la vederea lor. Toate aceste sentimente și stări pot afecta negativ întreaga lor viață.

Cauzele care determină apariția psoriazisului nu sunt cu exactitate cunoscute, însă specialiștii spun despre factorii genetici și de mediu ce pot declanșa boala. Infecțiile de natură streptococică la nivelul faringelui sau amigdalelor pot duce la apariția psoriazisului gutat. La persoanele care au ajuns să sufere de psoriazis la pubertate sau în perioada caracteristică menopauzei s-a constatat că declanșarea bolii ar fi legată de factorii endocrini, de exemplu hipoglicemia poate influența și agrava simptomele.

Alte posibile cauze sunt afecțiunile și traumatismele cutanate sau administrarea unor medicamente beta-blocante, săruri de litiu și altele. Alcoolul și fumatul sunt factori de risc ale afecțiunii, mai ales dacă se fac excese și pot agrava simptomele unui psoriazis deja instalat.

Stresul produce agravarea psoriazisului, iar oamenii care au SIDA au un risc crescut de a face boala. Psoriazisul nu este contagios, iar un rol important în patogenie îl joacă tulburările sistemului imunitar al organismului. Poate fi de mai multe forme: vulgar, eritrodermic, artropatic și pustulos.

Psoriazisul vulgar apare pe pielea corpului, pe genunchi, coate, zona fesieră, regiunea ombilicală, pe scalp, mucoase, unghii. Psoriazisul unghiilor apare la mai mult de jumătate din bolnavi și se manifestă prin colorația gălbui a lamei unghiale, striuri longitudinale și șanțuri transversale pe unghii, detașarea marginei unghiei, hiperkeratoză subunghială.

Psoriazisul scalpului se remercă prin formarea plăcilor eritematoase și scuamoase pe pielea capului, limitate de zona până la care cresc firele de păr, iar în plus se produce și alopecia. Psoriazisul pielii glabre apare pe multe zone ale pielii corpului, dar mai ales la genunchi, coate și regiunea sacrală. Mai rar psoriazisul se manifestă la axile, zona ombilicală, inghinală și perianală.

Citește și:  Remedii cu plante pentru afecțiunile ficatului – Ce plante susțin regenerarea ficatului?

apariția psoriazisului

Leziunile sunt diferite, deoarece afecțiunea poate fi eruptivă, stabilă sau instabilă. Fluxul de sânge crescut la nivel subepidermic și vascularizația pot duce la formarea eritemului, iar prin desprinderea scuamelor se ajunge în cele din urmă la hemoragie puntiformă cauzată de capilarele ce apar la papilele dermice. Formarea scuamelor groase și sidefii se datorează keratinizării epidermului.

Psoriazisul mucoaselor cavității bucale se recunoaște după apariția leziunilor de pe limbă și palatul cavității orale.

Psoriazisul eritrodermic apare ca urmare a unei infecții acute virale, alergii medicamentoase sau infecții bacteriene. Simptomele sunt de stare generală proastă, febră, manifestări tegumentare specifice (plăci eritematoase și scuamoase, inflamații), pierderea crescută de lichide în organism, creșterea fluxului sangvin cutanat, suprasolicitarea inimii ce poate duce la insuficiență cardiacă congestivă, hipotermie și alte tulburări de termoreglare (create de vasodilatația generalizată și a pierderilor de căldură), hipoproteinemie și anemie feripivă.

Psoriazisul artropatic este cutanat și unghial, poate duce la artralgii sau dureri articulare, tumefacția articulațiilor, inflamații locale, uveită, conjunctivită și alte leziuni oculare.

Psoriazisul pustulos se manifestă prin plăci eritematoase și scuamoase, pustule maronii sau gălbui de 5 mm, infecții locale, înroșirea pielii. Astfel de pustule pot să apară pe palme, vârfurile degetelor de la măini sau de la picioare, dar și tălpi.

Psoriazisul se poate preveni prin evitarea factorilor care pot duce la declanșarea acestei afecțiuni cutanate. În primul rând trebuie evitat stresul și trebuie redus consumul de alcool iar în ceea ce privește fumatul, la acest viciu este necesar să se renunțe definitiv. Pentru a preveni psoriazisul este bine să se trateze obezitatea, să se evite arsurile solare și afecțiunile cutanate care pot predispune la îmbolnăvire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.