Pulsul arterial reprezintă expansiunea laterală a peretelui arterial creată de impactul cu coloana de sânge circulant. Peretele aortic suferă o distensie energică, bruscă, datorită sângelui expulzat prin sistola ventriculară stângă. Acest șoc se transmite prin peretele vascular și astfel în artere apare de forma unei unde pulsatile.
Medicii consideră palparea pulsului foarte importantă în examinarea oricărui bolnav. Pulsul poate fi explorat la nivelul arterelor superficiale. Pulsul rahidian se palpează la extremitatea cefalică. Pulsul arterei radiale, axilare și umerale se palpează la membrele superioare. Pulsul arterei pedioase, poplitee, femurale și tibiale posterioare se palpează la membrele inferioare.
Pulsul arterei radiale este cel de care se vorbește în general în clinică.
Un lucru foarte important este ca pulsul celor două artere radiale să fie sincron. Cu alte cuvinte, pulsul arterei radiale drepte și cel al arterei radiale stângi trebuie să fie egale ca volum. În caz contrar, se spune ca pulsul este asimetric și caracteristic condițiilor patologice. În concluzie volumul mai mic al pulsului la artera radială stângă comparativ cu cea dreaptă, sau invers, arată că există anumite afecțiuni care trebuie diagnosticate.
Pulsul asimetric apare în stenoza arterială
Aceasta poate fi intrisecă prin aterom sau endarterită obliterantă. Dacă este de natură tumorală poate fi extrisencă, prin compresie externă.
Stenoza înseamnă îngustare și cu privire la sistemul cardiovascular reprezintă o îngustarea a vaselor de sânge. Acest lucru se datorează depunerilor de lipide și colesterol pe pereții vaselor de sânge și deci stenoza arterială este o manifestare a aterosclerozei. Formarea ei este foarte periculoasă deoarece prin vasoconstricție impiedică fluxul de sânge și astfel anumite regiuni ale corpului primesc mai puține elemente nutritive și oxigen.
Stenoza arterială se datorează formării plăcilor aterosclerotice care după o perioadă de timp pot provoca blocarea completă a fluxului de sânge în vasele sanguine. Astfel prin formarea cheagurilor de sânge se poate produce accident vascular cerebral ischemic.