Această infecție cutanată foliculară este cauzată de bacterii și poate fi superficială sau profundă. Cele mai multe cazuri de foliculită apar în zonele cu climă caldă deoarece aceasta contribuie la dezvoltarea infecției. Desigur factorul principal al dezvoltării foliculitei este igiena precară și purtarea unor haine strâmte, care nu lasă pielea să respire, se freacă de aceasta și provoacă transpirație și dermatite.
În cazul foliculitei superficiale inflamația este supurativă și cauzată de o bacterie foarte periculoasă numită stafilococul auriu. Această bacterie poate duce și la dezvoltarea unor boli grave, ca de exemplu meningită sau poate cauza chiar septicemie în cazuri grave. Foliculita apare la rădăcina firului de păr dar și în zona adiacentă acesteia.
Persoanele care au bubițe roșii cu cap galben sau pustule superficiale la nivelul foliculilor de păr și care sunt înconjurate de pete roșii de forma unor inflamații este posibil să aibă o astfel de infecție de foliculită superficială. Astfel de pustule se vindecă în timp (prin tratament adecvat de combatere a infecției), formează cruste și nu lasă cicatrice. Simptomele sunt clare și pot să apară pe scalp, pe față și la extremitățile corpului.
Foliculita superficială poate fi și o infecție cauzată de anumite candidoze, afecțiuni dermatologice, administrarea unor tratamente cu androgeni sau corticoizi, infecții cu virusuri și ciuperci, dezvoltarea herpesului, etc.
În aceea ce privește foliculita profundă, această infecție apare pe tot foliculul pilos și este cauzată tot de stafilococul auriu. Această bacterie pătrunde în folicul și produce pustule roșii și inflamații care au centrul de pornire chiar în profunzimea firului de păr. Astfel de forme de manifestare sunt ca niște noduli dureroși, de culoare roșiatică și pot avea puroi în interior.
În timp, astfel de papule încep să supureze și se acoperă cu niște cruste inflamate. După o perioadă de timp se vindecă, dar destul de greu și nu lasă cicatrice. Dacă se strâng cu degetele și se distruge foliculul pilos este posibil să rămână cicatrice. Cele mai afectate zone de foliculită profundă sunt scalpul, fața, zona pubiană, axilară, membrele inferioare și superioare.
Tratamentul în cazuri de foliculită constă în administrarea de medicamente antibiotice pentru combaterea infecției cu stafilococul auriu. Această bacterie dacă se înmulțește poate produce niște substanțe care distrug celulele albe din sânge și produc anemie.
Uneori sunt necesare tratamente cu medicamente antifungice sau antivirale dacă foliculita este produsă de infecții cu ciuperci sau virusuri. În cazuri grave, se elimină puroiul din pustulele suprainfectate și se aplică tratamente locale pentru vindecare.