Masca terapeutică din usturoi – Vindecă acneea, purifică pielea și reduce ridurile

0
1247
Masca terapeutică din usturoi – Vindecă acneea, purifică pielea și reduce ridurile

Usturoiul are acțiune antioxidantă de aceea încetinește procesul de îmbătrânire al pielii și al organismului. Este adevărat că are un miros oarecum neplăcut, stăruitor, respingător, neagreat de multe persoane, dar merită totuși să fie folosit pentru proprietățile sale medicinale deosebite, mai ales antibacteriene și antiseptice.

Indiferent care variantă de tratament se alege, întotdeauna în prealabil pielea se curăță de impurități, praf și de orice urmă de produs cosmetic, fața se demachează complet, chiar și zona ochilor. Recomandat este să se aplice un astfel de tratament seara, pentru că mirosul de usturoi se va pierde după câteva ore de la aplicare.

Usturoiul vindecă acneea, te scapă de coșurile de pe față, este un antibiotic natural

Este suficient să ai 2-3 coșuri pe față și deja acestea reușesc să-ți strice starea de spirit încă de dimineață. Pentru a scăpa de inflamarea pielii și de acnee poți folosi usturoiul. Pentru a avea un chip curat, atractiv și îngrijit, este bine să folosești măști cosmetice naturale, acestea sunt o necesitate mai ales după o anumită vârstă.

Foarte important este să ții cont de ce tip de ten ai (ex. uscat, gras, sensibil) și să alegi corect masca cosmetică, aceea care ți se potrivește.

Cum se folosește usturoiul?

Se recomandă sucul din usturoi care se aplică așa în starea sa naturală. Se obține din câțiva căței de usturoi dați prin storcătorul de fructe. Este recomandat să se folosească doar usturoiul bun, proaspăt, care nu este îngălbenit, alterat sau încolțit. Sucul din usturoi se aplică direct pe pielea afectată de coșuri și se ține aproximativ 15-20 de minute.

Aplicat local, usturoiul poate ajuta și în tratamentul herpesului pentru că are acțiune antibacteriană. Persoanele care au pielea foarte sensibilă și observă că usturoiul este prea puternic pentru pielea lor (le provoacă roșeață sau senzație de arsură) este bine să-l folosească diluat cu uleiuri vegetale și sucuri din legume (varză, morcovi), sau să renunțe la acest remediu popular.

În loc de suc de usturoi se poate folosi și usturoiul pisat (cum se folosește la mujdei), acesta fiind la fel de eficient. Se aplică pe coșuri de două ori pe zi și se ține aproximativ jumătate de oră. După câteva zile de tratament acneea se ameliorează, o mare parte din coșuri dispar complet. Mare atenție cu zona ochilor, aici nu se aplică un astfel de tratament. De asemenea trebuie evitată zona nărilor și a buzelor, care este foarte sensibilă.

Usturoiul are proprietăți antiîmbătrânire, combate ridurile

Măștile cosmetice pentru piele sunt eficiente în reducerea ridurilor și încetinirea procesului de îmbătrânire. Pielea absoarbe substanțele medicinale din usturoi și acestea au efect vindecător.

Usturoiul este renumit pentru proprietățile sale terapeutice: antioxidante, antibacteriene, antifungice, antiseptice, antivirale, antiparazitare, anticancerigene, energizante, etc. Acest ,,elixir al tinerețiiˮ este un tonic de revigorare al întregului organism, conține următoarele elemente nutritive importante pentru sănătate:

  • Vitamina D care stimulează regenerarea celulară și îmbunătățște elasticitatea pielii.
  • Acidul silicic ce ajută la reînoirea celulelor și are efect de întinerire a pielii.
  • Acidul ascorbic care poate combate efectele nocive ale radicalilor liberi, protejează organismul împotriva agenților infecțioși și previne afecțiunile degenerative.
  • Vitamina E care crește imunitatea, ajută la regenerarea structurilor celulare și la distrugerea celulelor anormale cancerigene.
  • Sulful dezinfectează sângele, ajută reacțiile de oxidare, crește rezistența organismului la bacterii. De asemenea, sulful stimulează sinteza colagenului (acesta fiind o proteină importantă pentru țesutul cutanat), inhibă procesul de îmbătrânire a organismului și luptă împotriva toxinelor, efectelor dăunătoare ale poluării și radiațiilor din mediul exterior.
  • Seleniul care previne formarea tumorilor.
  • Germaniul ce are efect analgezic și ajută la oxigenarea țesuturilor.
  • Vitaminele B1, B2 și PP.
  • Alicina care este o substanță ce combate infecția cu bacteria Helicobacter Pylori, are proprietăți antibiotice naturale. Alicina creează mirosul specific de usturoi.
  1. Masca cosmetică din usturoi, suc de morcovi și miere. Este suficient un cățel mare de usturoi care se pisează mărunt, se amestecă cu o linguriță de miere și 20 ml suc de morcovi. Aceste ingrediente se amestecă și se aplică pe față, tratamentul trebuie să se facă timp de 10 minute. La final se spală fața cu apă călduță și eventual se aplică o cremă hidratantă (ex. un produs natural Gerovital).
  2. Masca cosmetică din 3 căței de usturoi, un gălbenuș de ou, 15 ml suc de morcov și varză proaspătă, 2 cuișoare, o lingură de smântână și 5 ml ulei de migdale. Toate aceste ingrediente se amestecă bine într-un bol din sticlă sau din ceramică până ce se obține o cremă omogenă, apoi se aplică pe fața curată, încet, cu mișcări ușoare, fără a apăsa asupra pielii puternic, ocolind desigur buzele și zona ochilor. Uleiul vegetal și smântâna au efect bun asupra pielii, reduc din tăria usturoiul și astfel pielea nu se înroșește. Cuișoarele se macină și se obține o pulbere care are efect analgezic, antiseptic, de reducere a inflamațiilor, de cauterizare la nivel cutanat.
  3. Masca cosmetică din usturoi, miere și argilă este eficientă în estomparea ridurilor. Se pisează un cățel de usturoi și se amestecă cu o lingură de miere naturală și o lingură de pudră de argilă (se găsește la farmaciile naturiste). Acest amestec omogen se aplică în strat subțire pe piele, se lasă să acționeze timp de jumătate de oră, apoi se îndepărtează cu apă călduță. Argila are efect benefic asupra tenului datorită mineralelor și altor elemente active, reduce inflamațiile, purifică pielea, calmează și reduce iritațiile, absoarbe impuritățile și elimină toxinele, stimulează regenerarea celulară și protejează țesutul cutanat împotriva ageților externi.
Citește și:  Ce sunt aftele si care sunt cele mai eficiente metode pentru vindecarea lor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.