Măsuri de prim ajutor în caz de leziune prin strivire

0
2135
Măsuri de prim ajutor în caz de leziune prin strivire

Cele mai întâlnite leziuni prin strivire sunt accidentele în trafic, în depozitele cu materile, pe șantiere, blocarea sau prinderea unui deget, etc.

În cazul în care vă striviți un deget, prin prinderea lui în ușă, sub halteră sau o minge de baschet în timpul antrenamentului sportiv ori în altă împrejurare, acesta se umflă și pentru vindecare se pot aplica tehnici de îngrijire simple. În primul rând trebuie verificat dacă degetul este strivit foarte tare, dacă mai poate fi mișcat. Dacă osul este rupt trebuie mers la un medic.

Dacă degetul este doar rănit, roșu, umflat și este mobil trebuie bandajat și aplicat comprese cu gheață timp de 15 minute, din oră în oră. Nu se lasă un timp îndelungat gheața pe deget deoarece poate să apară riscul de degerături, 15-20 de minute este suficient pentru reducerea inflamației și a edemului. Dacă rana sângerează trebuie dezinfectată cu apă oxigenată și bandajată. Pentru reducerea inflamației și a durerii se ia ibuprofen.

Dacă o victimă suferă un accident de muncă, o leziune prin strivire, la membrele inferioare, la bazin, umăr, braț sau coapsă, cu vânătăi mari și hemoragie internă trebuie chemat imediat salvarea. Contează foarte mult cât de mare a fost forța de strivire și cât de tare este afectată victima.

strivire

Este posibil ca ea să fie imobilizată, să aibă picioarele prinse sub o greutate și astfel să apară complicații grave. Dacă este ajutată să scape de presiunea ce apasă pe corpul ei (de exemplu pe membrele inferioare) este în situația de a suferi un șoc brusc deoarece apare o scurgere de lichid, de sânge, în țesutul care era presat, în zona rănită.

Citește și:  Iată care sunt măsurile de prim ajutor pe care poți să le acorzi în caz de deget luxat

Cu cât este strivită o masă musculară mai mare cu atât accidentul este mai grav. În cazul în care nu este posibilă eliberarea victimei rapid este indicat să fie sunat la 112 pentru chemarea ambulanței și explicat cât mai exact situația în care se află persoana accindentată. Victima care este imobilizată de mai bine de 15 minute și nu a primit ajutor cu siguranță este într-o situație gravă deoarece mușchii striviți sunt lipsiți de oxigen și nutrienți, iar zona respectivă lezată devine albă și rece, se dezvoltă edemul.

Victima care suferă un accident prin strivire poate suferi de insuficiență renală (ceea ce arată că rinichii nu mai funcționează) din cauza substanțelor toxice din țesutul muscular rănit care întră în sânge și astfel ajung în circulația sangvină a organismului. În cazuri grave ea poate suferi de sindrom de strivire care poate duce și la deces. Pentru a preveni trecerea toxinelor în sânge se poate aplica un garou deasupra zonei de compresie.

În cazul în care victima a suferit un accident minor, cu o comprimare mai puțin gravă și pe termen scurt, ea poate fi eliberată prin eliminarea obiectului care a pus presiune pe o anumită parte a corpului ei, ajutată să se ridice, iar apoi dacă este nevoie va fi transportată la un spital unde va primi ajutor medical pentru vindecarea fracturii sau edemului muscular suferit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.