Medicina naturistă – Vezi ce afecțiuni tratează planta unguraș (Marrubium vulgare)

0
1269
Medicina naturistă - Vezi ce afecțiuni tratează planta unguraș (Marrubium vulgare)

Ungurașul este o plantă perenă cunoscută pentru proprietățile sale medicinale încă din Antichitate. Ea era folosită în acele timpuri pentru tratamentul afecțiunilor pulmonare, tusei, tuberculozei, etc.

Planta are efect bun asupra corpului dar și asupra psihicului, elimină emoțiile negative – frica, înverșunarea, atașamentele nepotrivite – ce se reflectă asupra sănătății. Oferă o stare de calm, de detașare și menținere a echilibrului interior, astfel omul nu mai este perturbat de factorii stresanți externi și reușește să-și canalizeze forțele spre ceea ce are de realizat.

Situațiile stresante și insuccesul pot afecta o persoană, însă cu ajutorul preparatelor naturiste din unguraș ea poate depăși momentele proaste, durerile și greutățile ce o pot împovăra și face să-și piardă cumpătul, astfel poate evalua corect situația, cu calm, poate să-și orienteze energiile către scopul dorit. Ungurașul inspiră curaj, tărie, hotărâre, îndrăzneală și optimism.

Ungurașul este o plantă din Asia, Europa și Africa de Nord. Are denumirea științifică de Marrubium vulgare și poate crește înaltă de aproximativ 45-50 cm. Are tulpina destul de groasă, în patru muchii, acoperită cu perișori, iar frunzele mici, ovale, de culoare verde-gri. Pe partea inferioară a frunzelor încrețite cresc firișoare albe pufoase. Florile sunt albe iar perioada de înflorire este în lunile iunie-august. Semințele plantei sunt mici, de forma unor capsule cu ghimpi.

De la unguraș se folosesc în scop terapeutic florile și frunzele, deci părțile aeriene ale plantei. Acestea conțin substanțe amare, ulei volatil, substanțe flavonozide, tanin, glucide, mucilagi, substanțe triterpene, alfapinen, beta-sitosterol, acid galic, acid cafeic, limonină, pectină, acid ursolic, acid cafeic, apigenin, acid tanic, fier, potasiu, vitamine (A, B, C, E) și enzime.

Citește și:  Garoafa-de-gradina (Dianthus caryophyllus) are efect bun asupra nervilor

Marrubium vulgare

Planta este cunoscută și cu numele de voronic sau bălțătură

Este folosită mai ales ca remediu antitusiv și expectorant. Are acțiune benefică asupra tractului respirator deoarece subțiază mucusul din canalele bronșice și contribuie la fluidizarea acestuia, deci menține sănătatea plămânilor. De asemenea, ungurașul este o plantă importantă pentru impulsionarea sistemului imunitar al organismului.

În prezent este utilizată în tratamentul afecțiunilor digestive, indigestiilor, balonării, sinuzitei, rinitei alergice, tulburărilor respiratorii, bronșitei, tusei convulsive, anorexiei, tulburărilor de motilitate, afecțiunilor hepatobiliare.

De asemenea, are efect bun în creșterea poftei de mâncare, dar ajută și la vindecarea afecțiunilor cutanate cum sunt: ulcerațiile, rănile, leziunile tegumentare, eczemele. Florile și frunzele de unguraș au proprietăți antiseptice, cicatrizante, antipiretice, expectorante, antitusive, de creștere a apetitului alimentar și de scădere a tensiunii arteriale.

Ungurașul este folosit ca medicament naturist pentru congestie nazală, dureri de gât, infecții respiratorii, aritmii cardiace, tulburări uterine, afecțiuni ale vezicii biliare, diabet, bronșită acută, congestia sinusurilor, astm, tuse.

Ungurașul este o plantă medicinală utilă restabilirii sănătății dar, este indicat să cereți sfatul medicului înainte de a o utiliza în tratamentele terapeutice de orice fel.

Video – Ungurașul – Marrubium vulgare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.