Remedii pentru acasă și tratament naturist pentru suferinzii de apendicită

0
2073
Remedii pentru acasă și tratament naturist pentru suferinzii de apendicită

Apendicita are simptome asemănătoare unor afecțiuni de aceea poate fi diagnosticată cu dificultate. Cert este că această inflamație a apendicelui trebuie depistată de un medic care va afla starea pacientului după ce îi va face o examinare fizică și o verificare a simptomelor prezentate de acesta. Apendicele este un tub scurt de forma unui deget care este prins de intestinul gros.

Principalele simptome care apar în cazuri de apendicită sunt: sensibilitatea abdominală în partea dreaptă, stări de greață, lipsa poftei de mâncare, durere la nivelul ombilicului, dureri de spate, constipație, inflamația peritoneului, stări febrile moderate. În cazuri ușoare de apendicită se recomandă repaus la pat și tratamente naturiste. În cazuri grave este necesară intervenția chirurgicală. Tratamentul cu medicamente antibiotice poate fi de ajutor în astfel de situații.

Remedii pentru acasă și tratament naturist pentru suferinzii de apendicită:

În cazuri ușoare de apendicită trebuie să beți ceaiuri calmante de lucernă, ulm și turița mare. Echinaceea este o plantă medicinală care ajută în creșterea imunității organismului și eliminarea disconfortului intestinal.

Clorofila lichidă ajută la curățarea sângelui. Pentru detoxifierea organismului sunt indicate suplimentele de coenzima Q10. Complexul de vitamine B ajută la buna asimilare a nutrienților și refacerea sănătății. Tot pentru detoxifierea organismului este indicată și vitamina C. Un antioxidant puternic este vitamina E care ajută vindecarea și restabilirea sănătății.

turița mare

Decoctul din crețișoară, frunze de mur și frunze de căpșuni ajută în ameliorarea inflamației apendicelui. Raportul trebuie să fie de 2:1:1 (crețișoară, frunze de mur, frunze de căpșuni). Se pune o lingură de amestec la 250 ml apă, se fierbe 5 minute la foc mic, se lasă la infuzat 10 minute, se strecoră și se bea încet, cu înghițituri mici.

Citește și:  Brândușa de toamnă – plantă pentru tratamentul bolilor de piele

La primele simptome de apendicită se poate bea ceai din frunze de mur deoarece acest preparat ajută în calmarea stărilor dureroase. Se aplică comprese reci pe abdomen pentru ameliorarea durerilor.

Laptele cu puțin chimen ajută de asemenea în calmarea durerii produsă printr-un atac de apendicită.

Infuzia din frunze de zmeură, frunze de fragi și flori de coada-șoricelului este un preparat tradițional care ajută în ameliorarea simptomelor de apendicită ușoară. Aceste plante trebuie să fie în cantități egale, se amestecă și se mărunțesc. Se adaugă o lingură de amestec din plante la o cană de apă clocotită, se lasă la înfuzat 15 minute, apoi se strecoară și se bea în timpul zilei.

În cazuri de apendicită nu se aplică comprese calde pe abdomen pentru că agravează afecțiunea. Nu se iau laxative pentru că pot duce la ruperea apendicelui și provocarea peritonitei. Nu se iau medicamente analgezice deoarece pot îngreuna punerea diagnosticului de către medic. Trebuie să vă abțineți să beți și să mâncați și este necesar să mergeți imediat la medic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.