Sfaturi utile pentru a trata bășicile, care apar atunci când picioarele se încing și transpiră în încălțăminte

0
74

Atunci când încălțămintea freacă piciorul apare riscul ca pielea să fie deteriorată, de a se fisura dermul și de a dezvolta bășici. Acestea sunt destul de neplăcute și provocate de infecții fungice, reacții alergice, frecarea pielii de interiorul pantofilor.

Dacă picioarele transpiră și se încing în bocanci, apare un disconfort, șosetele se lipesc de piele și dermul se freacă de interiorul bocancilor. În astfel de condiții nefaste pielea se irită, se înroșește, iar astfel se formează bășicile cu lichid între straturile de piele.

În punctele de presiune ale încălțămintei pot să apară și bătături, care sunt formațiuni cornoase ale epidermei, ce au o culoare brun-gălbuie. Ele sunt neatractive și chiar dureroase pentru picioare.

Cum pot fi prevenite bășicile în drumețiile montane?

Frecarea ar trebui prevenită în drumeții. Asta înseamnă că trebuie să porți o încălțăminte de calitate pe munte, cum sunt bocancii ce au și branțuri potrivite (din spumă, plută, cauciuc, gel, spumă de memorie), care ajută la menținerea picioarelor sănătoase și în siguranță. Dacă branțurile cu care vin ghetele de drumeție sunt prea ieftine și subțiri nu este bine, pentru că ele nu fac nimic, iar prevenirea veziculelor nu este posibilă.

Sfaturi pentru a preveni bășicile:

  • Bocancii nu trebuie să strângă fix picioarele; ideea este de a menține picioarele uscate și sănătoase
  • În pauze de odihnă trebuie scoși bocancii și șosetele, astfel picioarele sunt lăsate să respire puțin la aer și să se usuce
  • Folosirea unor șosete noi, care să fie uscate, este uneori necesară.

Foarte important este ca bocancii să aibă branțuri de calitate, care:

  • Ajută la poziționarea corectă a picioarelor, la prevenirea punctelor fierbinți și a veziculelor
  • Fac picioarele să fie confortabile în timpul călătoriilor
  • Reduc disconfortul și îmbunătățesc starea generală a piciorului
  • Ajută la distribuirea mai uniformă a presiunii asupra piciorului
  • Ajută la absorbția șocurilor și oferă stabilitate
  • Îmbunătățesc biomecanica generală în timpul mersului
  • Au caracteristici speciale în scopul de a oferi sprijin piciorului.

Șosete de trekking

În drumeții pe munte sunt indicate șosetele de trekking deoarece acestea oferă multe avantaje:

  • Se usucă mult mai repede decât șosetele normale
  • Sunt realizate astfel încât să crească destul de mult confortul pentru a minimiza riscul de durere și răni la picioare
  • Reglează bine temperatura și oferă o amortizare excelentă
  • Sunt potrivite pentru persoanele cu pielea sensibilă
  • Izolează bine și elimină umezeala
  • Sunt rezistente la uzură, îndepărtează rapid transpirația
  • Pot fi de diferite dimensiuni, înălțimi, joase, medii, înalte și lungi până la genunchi
  • Sunt realizate dintr-un amestec de materiale care oferă confort la picioare, ce includ mătase, lână, spandex, fibre de bambus, poliester.
Citește și:  Insuficiența cardiacă congestivă, debut brusc și manifestări dramatice – cauze, simptome și tratament recomandat

Astfel de șosete termice sunt potrivite pentru activități în aer liber: drumeții, trekking, alergare, alpinism, schi, călătorii. Șosetele lungi sunt recomandate mai ales iarna pentru că pot fi utilizate în cizme, în drumețiile de iarnă și alpinism.

Pentru vreme caldă, vara, sunt recomandate șesetele ultra-ușoare, care lasă picioarele să respire, elimină umezeala și protejează călcâiul și degetele de la picioare. Se pot alege șosete de grosime medie care sunt confortabile, oferă o amortizare bună în zona călcâiului și a degetelor de la picioare, în drumețiile din sezonul cald.

Tratarea bășicilor

Când apar semne de disconfort la picioare, în drumețiile pe munte, trebuie de făcut o pauză și de verificat zona unde este posibil să se formeze o bășică. Dacă pielea este doar roșie, atunci se poate aplica un plasture pe locul sensibil, pentru a preveni alte probleme sau frecarea.

În cazul în care bășica s-a format deja, este necesar un tratament simplu. Acesta constă în următoarele:

  • Dacă bășica deranjează foarte mult mersul, ea se sparge cu un ac, se fac două găuri mici, pentru a elimina tot lichidul din ea, se dezinfectează și se aplică un plasture cu rivanol deasupra
  • Rana trebuie dezinfectată, spălată și protejată pentru a preveni riscul de infecție
  • Eventual se poate spăla piciorul la un izvor sau la o altă sursă de apă; în acest fel apa rece va răcori piciorul și va reduce disconfortul creat de bășică pe piele.

Plasturi speciali pentru bășici și bătături

Există și plasturi speciali pentru bășici care sunt ca un strat suplimentar pe piele și previn disconfortul creat de frecarea încălțămintei. Aceștia au și rolul de a reduce durerea și se fixează cu leucoplast pe piele.

Alte avantaje oferite de plasturii speciali pentru bășici sunt:

  • Protejează pielea de umezeală, praf, bacterii
  • Promovează regenerarea pielii
  • Calmează rapid durerea
  • Grăbește vindecarea bășicii și o protejează de fricțiuni.

Astfel de plasturi speciali se pot aplica la degete, călcâi, în zonele sensibile și cu risc de frecare în contact cu încălțămintea mai puțin confortabilă. Ei sunt buni și pentru bătături.

Cele mai simple remedii pentru bătături sunt: băile cu bicarbonat de sodiu, unguentele (din paltagină, coajă de stejar, gălbenele), frunzele de varză zdrobite, maceratul de gălbenele și urzici, compresele cu frunze de iederă, sucul de rostopască, uleiul de cimbru, cataplasmele cu usturoi (aplicate local pe piele, noaptea), băile cu plante (ex. frunze de nuc, coada-calului, flori de coada-șoricelului, frunze de urzică, flori de mușețel și altele).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.