Suflurile cardiace sunt sunete cu caracter fluctuant percepute în timpul auscultației inimii. Aceste sunete sunt auzite în intervalul dintre două zgomote normale, sau pot fi în locul lor. În interiorul inimii se produc vibrații, sau în pereții vaselor mari de sânge ale inimii și acestea duc la apariția unor fenomene acustice ce au fost denumite sufluri cardiace. În mod normal ele se datorează scurgerii fluxului sanguin care a devenit turbulent. Durata acestor sufluri cardiace este mare, iar ceea ce le face ușor de recunoscut este chiar faptul că se deosebesc de zgomotele normale ale inimii, ele ocupă măcar o treime din sistolă sau diastolă.
Din punct de vedere clinic, suflurile cardiace sunt generate de viteza crescută a fluxului sanguin. Acest lucru se poate întâmpla și la o persoană ce are cord sănătos și la o persoană în stare patologică, care suferă de boli cardiovasculare. În al doilea caz, este vorba despre posibilitatea existenței unei îngustări sau lărgiri anormale a unui orificiu valvular și astfel rezultă aceste sufluri cardiace.
Există mai multe tipuri de sufluri cardiace
Având în vedere procesul de producere a lor dar și gravitatea afecțiunii distingem sufluri organice, sufluri funcționale și sufluri accidentale. Suflurile organice se datorează unor leziuni morfologice valvulare sau unui defect congenital. Cele funcționale sunt sufluri miocardice deoarece sunt cauzate în urma apariției unei dilatații la miocardul ventricular.
Medicul face analiza unor asemenea sufluri cardiace și astfel obține informații prețioase pentru diagnostic, la un pacient care poate suferi de o eventuală boală de inimă. Medicul va lua în considerare faza în care percepe suflul cardiac, locul unde intensitatea lui este maximă din punct de vedere al audibilității, tonalitatea și intensitatea suflului, timbrul și propagarea lui.
Suflul cardiac se produce între două zgomote cardiace normale și va fi sistolic dacă se succede după zgomotul I, sau va fi distolic dacă se succede după zgomotul II. Locul suflului cardiac poate fi stabilit în funcție de orificiul valvular care îl produce și anume va fi în regiunile topografice de auscultație. Poate exista posibilitatea să fie ascultat pe o zonă mai întinsă sau mai limitată.
În mod normal se va încerca perceperea locului unde intensitatea lui este maximă. În funcție de amplitudinea vibrațiilor generate se stabilește intensitatea suflurilor cardiace. Sunt cunoscute 6 grade de intensitate a suflurilor cardiace și anume: suflul de gradul 1 (este fin, ocupă doar o parte a sistolei), suflul de gradul 2 (este fin, se aude imediat ce s-a plasat stetoscopul pe piele), suflul de gradul 3 (este de intensitate intermediară), suflul de gradul 4 (este de intensitate medie), suflul de gradul 5 (este intens, însă nu se percepe de la distanță), suflul de gradul 6 (este intens, perceput și cu stetoscopul ridicat de pe piele).
Persoanele sănătoase au sufluri cardiace de gradul 1. Persoanele cu cardiopatie organică au sufluri cardiace de gradul 3. În cazuri de leziuni varvulare incipiente sau alte boli de inimă pot să se producă sufluri cardiace de gradul 2.
Timbrul suflului cardiac este în funcție de intensitatea și tonalitatea lui, dar și de mecanismul de producere. Poate fi dur-aspru-răzător, ca o țâșnitură de vapor, fin-aspirativ, ca o uruitură, sau ca țipătul pescărușului. Tonalitatea suflurilor cardiace este în funcție de numărul vibrațiilor și viteza sângelui.
Numărul de vibrații crește cu mărirea vitezei fluxului sanguin și astfel și tonalitatea este mai înaltă. Din locul unde se produce, sunetele cardiace se propagă spre zonele din jur. Transmitearea lor la distanță, în toate direcțiile, depinde de punctul de unde încep și de intensitatea lor. Suflurile cardiace se pot propaga în direcția fluxului de sânge în masa de sânge circulant.
Suflurile sistolice sunt ușor de perceput și pot fi de ejecție și de regurgitare. Cele de ejecție sunt caracteristice stenozelor sigmoidiene. Suflurile sistolice de regurgitare sau pansistolice pot fi întâlnite în cazuri de insuficiență mitrală, defect septal interventricular și în insuficiență tricuspidiană.
Suflurile diastolice sunt mai greu de ascultat dar pot interpretate ușor de medic. Ele apar în cardiopatii organice. Sunt de două tipuri: de umplere ventriculară și de regurgitare sigmoidiană. Primele apar în stenozele mitrale, stenozele tricuspidiene. Suflurile diastolice de regurgitare sigmoidiană survin în insuficiență pulmonară și în insuficiență aortică.
Suflurile cardiace pot fi și accidentale, de tip sistolic, care sunt produse din cauza creșterii vitezei fluxului de sânge și apariției unor factori extracardiaci. Astfel de sufluri survin în anemie, sarcină, hipertiroidism, febră.
