Primul copil creat in vitro se numeste Louise Brown si s-a nascut la 25 iulie 1978, in Royal Oldham Hospital, din comitatul Manchester, Marea Britanie. Parintii sai, Lesley et John Brown, mai au si o a doua fiica, Natalie, conceputa, de asemenea, prin FIV (Fertilizare in vitro). Peste cateva zile, anul acesta, Louise va implini 34 de ani. Lucreaza ca functionar la Bristol (in sud-vestul Angliei), este casatorita, din 2004, cu un agent de securitate si, in 2007, a nascut, pe cale naturala, o fetita.
Pana in anii ’70, singura solutie pentru cuplurile care isi doreau copii, dar, din diverse motive, nu puteau sa il conceapa, era adoptia. Apoi, medicina a venit cu metoda fertilizarii in vitro. In acest proces, ovarele sunt stimulate cu hormoni, se preleveaza doua-trei ovule si se pun in eprubeta, laolalta cu sperma.
Ovulul fecundat in acest fel este implantat apoi in uterul mamei, unde se dezvolta ca un embrion normal. Desigur, termenii “inseminare artificiala” sau “copil creat in vitro” nu acopera exact realitatea, deoarece fertilizarea ovulului se face pe cale naturala, iar copilul nu creste in eprubeta sau in cine stie ce recipient de sticla, ci in corpul mamei.
Chiar daca schema unei asemenea metode pare simpla, exista totusi destule riscuri legate de tratamentul hormonal al femeii, de posibilitatea unei sarcini extrauterine, de pierderea sarcinii sau de nasterile multiple, pentru ca, de regula, se implanteaza mai multe ovule fecundate si daca acestea reusesc toate, se nasc gemeni sau tripleti. Sansele unei nasteri fara niciun fel de complicatie, in situatia fertilizarii in vitro, sunt de 4-6%.
Chiar daca primul copil creat in vitro si tehnica FIV se datoreaza medicului obstretician englez Patrick Steptoe si biologului si fiziologului Robert Geoffrey Edwards, drumul pana la acel moment (1978) a fost lung, cu nenumarate incercari, dezamagiri, reconsiderari ale solutiilor.
Prima tentativa (nereusita) de fertilizare in vitro, consemnata in analele medicinei, s-a produs in 1944 si a apartinut cercetatorilor John Rock si Miriam Menken, care si-au publicat totusi, in 1948, rezultatele la care au ajuns, in “American Journal of Obstetrics and Gynecology”. Au mai fost si alte experimente, in Franta, in Statele Unite ale Americii, in anii ’60.
Dupa primul copil creat in vitro, in Marea Britanie, al doilea caz reusit vine din India, in acelasi an, 1978, si se datoreaza doctorului Subhash Mukhopadhyay. In 1981, in Statele Unite ale Americii s-a nascut al treilea copil creat in vitro, iar in 1982, in Franta s-a inregistrat o alta reusita, cu nasterea altei fetite, Amandine, la 24 februarie 1982.
In prezent, la mai mult de un sfert de secol de la nasterea primului copil creat in vitro, cercetatorii in domeniu dispun de informatie, studii si tehnologie de varf, care au revolutionat tratamentul sterilitatii. De exemplu, in 1999, numai in Statele Unite ale Americii, peste 30 000 de bebelusi au vazut lumina zilei gratie Procrearii Medicale Asistate (PMA), un ansamblu de practici clinice si biologice, care inseamna mai mult decat FIV, aceasta fiind doar una dintre metodele de fertilizare.
La nivel mondial, fertilizarea in vitro este inegal valorificata. De exemplu, in Africa sub-sahariana, metoda este putin accesibila, desi aproximativ 30% dintre cupluri sunt infertile. In Australia, un copil din 50 este nascut prin FIV. In Asia (in Japonia, mai ales), 22% dintre nasteri sunt urmare a acestui procedeu, iar Europa se situeaza pe primul loc.
De la primul copil creat in vitro si pana astazi, adica de la inceputul interventiei medicale asupra naturii si pana la progresele extraordinare ale medicinei reproductive, au ramas, constant, cateva probleme de bioetica:
- Tentatia eugenismului, adica metode si practici care ar putea viza transformarea patrimoniului genetic al speciei umane, in scopul da a ajunge la un “model” (“ideal”) determinat;
- Statutul moral (si juridic) al embrionului congelat si faptul ca gemenii se pot naste la catava ani distanta;
- Riscul anomaliilor genetice;
- Posibilitatea unei femei foarte in varsta de a naste si, implicit, responsabilitatea in relatie cu viata nou-nascutului (o astfel de situatie a aparut, la un moment dat si in Romania, o femeie nascand la 67 de ani si afirmand ca isi mai doreste inca un copil);
- Confuzia notiunilor de maternitate/paternitate (femeie care poarta embrionul fiicei, cine este donatorul de sperma, donatoarea de ovule, cine este mama, cine este tatal?);
- Riscul traficului de embrioni;
- Ce se intampla cu embrionii neimplatati?
- Obiectii de natura religioasa – Biserica Catolica s-a opus vehement, inca de la primul copil creat in vitro, oricarei metode de procreare asistata medical, afirmand cu tarie ca un copil trebuie considerat un dar al lui Dumnezeu si sfatuind familiile fara copii, mai degraba sa adopte un copil sau sa se dedice cauzei copiilor. Iudaismul pare mai permisiv, in sensul ca accepta FIV, dar numai in conditiile donarii materialului genetic, in cadrul familiei, altfel este considerat adulter. Islamul are o pozitie asemanatoare, adica inseminarea artificiala este acceptata doar daca cei doi parteneri sunt casatoriti, iar alegerea sexului copilului este interzisa, cu exceptia cazurilor in care ar fi vorba de o maladie genetica la vreunul dintre embrioni.
Intr-un asemenea context stiintific, social, religios, cu toate performantele stiintelor medicale, sa speram ca tentativa si mai indrazneata a clonarii ramane totusi doar la oaia “Dolly”.
