Cine a inventat oftalmoscopul?

Oftalmologia este o ramura a practicii medicale care se ocupa de structura si functia ochiului si a organelor asociate (glande lacrimale, pleoape), precum si de diagnosticarea si tratamentul afectiunilor oculare.

Oftalmoscopul este instrumentul folosit pentru inspectarea interiorului ochiului. Prima tentativa de a realiza un astfel de dispozitiv, atat de util medicilor, ii apartine lui Charles Babbage, inginer mecanic si matematician britanic, considerat si “parintele computerului”, datorita ideilor sale vizionare (este cel dintai care enunta principiile de functionare ale unui calculator).

Acesta a conceput un aparat de investigare a ochiului, in anul 1847, dar, in momentul testarii, s-a constatat ca nu putea evalua fundul ochiului, motiv pentru care Babbage renunta sa mai caute solutii pentru aceasta problema. Cinci ani mai tarziu, in anul 1851, medicul german Hermann von Helmholtz (re)inventeaza  oftalmoscopul.

Helmholtz se naste in Germania anului 1821, iar la varsta maturitatii a fost considerat unul dintre cei mai inteligenti fizicieni si fiziologi ai timpului, influentand, prin vastele sale cunostinte, multe domenii. Von Helmoltz ramane cunoscut, in istoria cercetarii stiintifice, pentru teoriile sale in ceea ce priveste vazul uman, matematica ochiului, capacitatea de a percepe culorile si spatiul, dar si pentru ideile novatoare referitoare la “acustica muzicala”, definirea senzatiilor si a perceptiilor etc.

In anul 1851, acest om de o inteligenta sclipitoare va schimba pentru totdeauna oftalmologia, odata cu inventarea dispozitivului care, la vremea respectiva, purta numele de “augenspiegel” (oglinda pentru ochi) si care avea sa fie denumit, in 1854, oftalmoscop. Era primul dispozitiv care putea sa analizeze fundul ochiului prin intermediul unei surse de lumina si a unei suprafete reflectorizante, care sa directioneze lumina catre fundul ochiului, partea cea mai importanta a acestui organ al vederii.

Cu ajutorul dispozitivului puteau fi evaluate structuri ca retina (membrana din partea interioara a ochiului, receptiva la lumina), vasele retiniene, depresiunea foveica (o portiune foarte subtire si sensibila, ca o mica adancitura, in centrul petei galbene a ochiului), discul optic, vasele coroide (din al doilea “strat” al structurii oculare, dinspre exterior spre interior, cele care dau tenta rosiatica sau portocalie a ochiului, nuante care sunt diferite, in functie de rasa si de indivizi).

Hermann Von Helmholtz folosea pentru iluminarea oftalmoscopului si, deci, a ochiului, o lumanare, in timp ce alti medici foloseau lampi cu petrol. Inventarea becului cu incandescenta de catre Thomas Edison, in anul 1879, a dus la imbunatatirea considerabila a dispozitivului pentru analiza ochiului.

Structura initiala a aparatului nu permitea folosirea de lentile in timpul examinarii, motiv pentru care, in anul 1852, un masinist, care lucra sub supravegherea lui Von Helmholtz, adauga doua discuri rotative instrumentului, fiecare dintre ele continand lentile.

Acestea permiteau atat medicului, cat si pacientului, prescrierea unor ochelari de vedere corespunzatori necesitatilor. Masinistul se numea Egbert Rekoss. La sase ani dupa inventarea, de catre Von Helmholtz, a aparatului de investigare a ochiului, oftalmologul de origine greaca, Andreas Anagnostakis, vine cu ideea de a adauga oftalmoscopului o oglinda concava, transformandu-l intr-un instrument care putea fi tinut in mana.

Un an mai tarziu, acesta colaboreaza cu compania Austin Barret, pentru producerea unui prototip pe care Anagnostakis il va expune si prezenta in anul 1857, in cadrul unei conferinte de oftalmologie din Bruxelles.

Medicul William Dennet a ramas in istoria oftalmologiei prin construirea primului dispozitiv care incorpora un bec cu incandescenta, singurul dezavantaj fiind reprezentat de durata mica de viata a becurilor (in acea perioada). Pana la finalul anilor 1900, Hugo Wolff foloseste un bec cu filament care se putea roti odata cu instrumentul, astfel ca, prin rotirea manerului, lumina era indreptata catre fundul de ochi.

Spre deosebire de oftalmoscoapele anterioare, rotita care invartea lentilele era in fata oglinzii si nu in spatele ei. In anul 1915 este lansat un nou model al instrumentului, primul dispozitiv care putea fi tinut in mana si care era prevazut si cu iluminare. Acesta oferea o perspectiva mult mai buna pentru vizualizarea structurii ochiului, prin folosirea unei lumini care era indreptata catre cornee, permitand astfel luminii sa patrunda prin pupilele mici si nedilatate.

Lumina era reflectata, ulterior, catre retina si avea capacitatea de a ilumina de cinci ori mai puternic fundul de ochi, spre deosebire de vechile dispozitive. Aceasta varianta a instrumentului a fost inventata de Jon Palumbo si Josh Zele, care, mai tarziu, aveau sa puna bazele companiei Welch Allyn, prima care va produce noul oftalmoscop in serie.

La inceputul anului 1900, rapoartele atesta existenta a cateva sute de tipuri diferite de astfel de instrumente, dar, in esenta, toate se reduc la doar doua – cele directe si cele indirecte.

Dispozitivele directe sunt de dimensiunea unei lanterne medii si contin lentile care au capacitate de marire de pana la 15 ori. Aceste dispozitive sunt cele mai folosite in cabinetele medicale. Initial dezvoltate de catre Von Helmholtz, aparatele au fost refacute de catre  Andrew Stanford Morton, dupa un model care este utilizat chiar si in prezent.

Oftalmoscopul indirect este alcatuit dintr-o sursa de lumina atasata unei benzi care se pozitioneaza pe capul medicului evaluator. Acesta mai tine in mana si o alta sursa de lumina, pentru a observa mai bine ceea ce se intampla la nivelul ochiului, dispozitivul fiind folosit, cu precadere, in cazul pacientilor cu cataracta, pentru ca fundul ochiului devine mult mai vizibil. Instrumentul poate fi binocular sau monocular, cel care a introdus o asemenea metoda indirecta, prin folosirea unei oglinzi concave, fiind  Theodore Ruete, in anul 1852.

De-a lungul anilor, au fost aduse nenumarate imbunatatiri oftalmoscopului si studiului ochiului, in general. Exista, in acest moment, peste 200 de modele, produse de-a lungul istoriei acestui aparat. Cu toate acestea, Hermann von Helmholtz va ramane in memoria omenirii ca inventatorul primei “oglinzi a ochiului”, incepand cu anul 1851, lui datorandu-i-se progresele uriase din oftalmologie, in ultimul secol.