Miss World 2011 – Ivian Lunasol Sarcos Colmenare din Venezuela

0
137

Ivian Lunasol Sarcos Colmenare – o tanara din Venezuela este noua regina mondiala a frumusetii. Ea a fost aleasa Miss World in cadrul unei ceremonii la Londra, la data de 6 noiembrie 2011. Turneul de frumusete international se afla la a 60-a editie. Organizatorii estimeaza ca finala a fost urmarita de aproximativ 1 miliard de telespectatori din 150 de tari.

La concurs au participat 121 de finaliste din toata lumea. La numai 21 de ani, Ivian a invins rivalele sale mondiale, la teatrul londonez Earls Court Exhibition Center, unde a avut loc desfasurarea concursului. Ea s-a ridicat pe cea mai inalta treapta a podiumului, inaintea lui Miss Filipine si Miss Porto Rico – care s-au clasat pe locul doi si respectiv locul trei.

Concursul a inceput pe data de 29 octombrie 2011 si finala a fost pe data de 6 noiembrie 2011. Venezuela a avut in cursul anilor trecuti 5 regine Miss World, frumoasa Ivian este cea de-a sasea. In anii 2008 si respectiv 2009, titlul de Miss World a fost castigat de doua frumuseti din Venezuela – Dayana Mendoza si Stefania Fernandez.

La evenimentul de la Earls Court Exhibition Center din Londra a fost o fascinanta parada de rochii in diverse culori si stiluri, extraordinar de frumoase, create de mari designeri din toata lumea – rochii prezentate de gratioasele finaliste.

Tanara invingatoare, la varsta de 16 ani a fost la un pas de a deveni calugarita, ea traia la orfelinatul din San Carlos la Tachira de la varsta de 8 ani, in urma mortii parintilor ei. Fascinata de lumea modei, ea ajunge model, frumusetea ei o ajuta sa devina celebra. Ivian s-a nascut la 26 iulie 1989 in Guanare, Venezuela si provine dintr-o familie numeroasa cu 12 surori si frati. Ea isi doreste sa ajute copiii si sa-si dedice intreaga viata lor.

Tanara a fost stralucitoare si a reusit sa invinga peste 100 de candidate. Are parul lung si negru, care ii cade in frumoase onduleuri pe spate si ii incadreaza fata cu trasaturi delicate si fine. Are un chip senzual si plin de feminitate, ochii negri si mari, este o adevarata frumusete. Corpul delicat cu dimensiuni de manechin: inalta de 1,80 m, bust 90 cm, talie 63 cm si sold 90 cm.

Regina a fost incoronata in fata milioanelor de telespectatori si conform titlului a fost declarata ca fiind ,,cea mai frumoasa din lume”. Ea merita din plin coroana, imaginiile cu ea arata fara dubii frumusetea ei radianta si zambetul ei minunat.

Dupa victorie, intr-o conferinta de presa ea a declarat ca: acest lucru a invatat-o ca viata desi poate fi grea, se poate incheia frumos. Ca desi nu are aproape de ea parintii, aceasta a facut-o sa fie mai puternica. Isi doreste sa faca o munca minunata cu fundatia ,,Beauty with a Purpose” si impreuna cu Organizatia Miss World, pentru a ajuta oamenii in nevoie, cu greutati foarte mari. ,,Vreau sa ajut oameni ca mine – care au crescut orfani”, spune Ivian. Doreste de asemenea sa ajute adolescentii cu probleme si batranii neajutorati, din toata lumea. Fundatia ,,Beauty with a Purpose” este condusa chiar de ea si are un important scop – asistente caritabile si sociale pentru acele persoane care duc o viata in saracie extrema.

Citește și:  Candidoza - cauze si simptome

Tanara castigatoare a titlului ,,Miss World 2011” are ca hobby-uri: calatoriile, alpinismul si jocul de volei. Este foarte credincioasa (de religie catolica), ea considera cea mai minunata zi din viata ei – ,,sfanta comuniune” in biserica. A declarat de mai multe ori ca vrea sa-si foloseasca titlul ca sa ajute oamenii si este o admiratoare a cantaretului Alejandro Sanz.

Ivian este incredibil de fericita ca a castigat concursul, avand in vedere faptul ca au participat fete extraordinar de frumoase (dupa cum recunoaste ea). A spus ca titlul inseamna totul pentru ea si ca isi doreste sa profite de el intr-un mod foarte frumos, cu un scop bun.

La testul de talent din finalul concursului, Ivian s-a calificat, ea a prezentat un frumos numar de dans inspirat din Yekuana – un dans indigen.

Osmel Soma – presedintele Organizatiei Miss Venezuela, care a insotit-o pe Ivian in timpul evenimentului, a declarat ca este foarte mandru ca Ivian a devenit regina Miss World 2011, ca este o candidata superba cu un angajament foarte puternic in domeniul social, ea este un exemplu pentru toate tinerele care doresc sa participe la concursul Miss Venezuela. Organizatia condusa de el se concentreaza cu interes in formarea profesionala a tinerelor fete. Dupa concurs Osmel Soma a imbratisat-o pe Ivian si i-a spus ca are incredere in ea, ca a meritat titlul si ca ,,Dumnezeu este mare”.

Ivian a declarat ca primul lucru care il va face cand va ajunge in Venezuela, va fi sa viziteze cimitirul din Guanare, sa vada mormantul parintilor ei. Apoi va merge la scoala catolica, unde directoarea scolii Mayra Leon cu fiica ei Monica au sustinut-o foarte mult. Ea recunoste ca a avut multe incercari in viata, ca este recunoscatoare lui Dumnezeu pentru toate si daca ar fi sa ia viata de la capat, isi doreste sa traiasca aceleasi experiente.

Sarcos Calmenares – regina a frumusetii, castigatoare a titlului Miss World 2011 si Miss World Venezuela 2010, va petrece un an intreg vizitand diferite proiecte de binefacere din intreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.