Factorul ereditar are un rol important in determinarea duratei de viata la om. Se stie ca oamenii imbatranesc diferit si tineretea prelungita se datoreaza modului si stilului de viata pe care il duc. Cu siguranta v-ati intrebat: de ce unii oameni mor foarte batrani si altii la o varsta frageda? Specialistii spun ca este o chestiune de gena, aceasta insemnand ca ereditatea determina numarul de ani cat traieste un om sau durata vietii acestuia.
Stilul de viata este un alt factor important.
Specialistii au facut numeroase studii si astfel au reusit sa raspunda la niste intrebari cu privire la cum se poate trai mai mult. Rezultatele lor au aratat ca ereditatea este in mod sigur un factor important insa cea mai mare influenta o are totusi stilul de viata.
De exemplu este foarte clar ca cei care au un stil de viata dezechilibrat, care fumeaza, se drogheaza, consuma alcool si alimente care duc la cresterea nivelului de colesterol, a tensiunii arteriale sau produc alte afectiuni, isi afecteaza negativ starea de sanatate si astfel isi reduc durata de viata.
Specialistii sunt de parere ca un rol il are si starea civila.
In urma statisticilor realizate de ei, s-a ajuns la concluzia ca femeile si barbatii care sunt singuri traiesc mai putin decat cei care sunt casatoriti sau in cuplu. Desigur aici vorbim despre casatoriile fericite, deoarece oamenii care sunt impliniti in casatorie se considera ca suporta mai bine bolile si sunt mai rezistenti la simptomele lor, astfel reusesc sa se recupereze mai repede.
Razi mult si des, astfel vei trai mai mult.
Cu siguranta rasul iti creeaza o stare de bine, te relaxeaza atat fizic cat si mental, te scapa de depresie si stres. Incearca sa stai in apropierea oamenilor veseli, sau delecteaza-te cat mai des cu un film de comedie si ai sa vezi ca starea ta de sanatate se va imbunatati, vei fi mai linistit si mai fericit, asta te va ajuta sa traiesti mai mult.
Somnul este foarte important, de durata lui depinde si durata vietii.
Cei care dorm 7-8 ore pe noapte traiesc mai mult decat cei care dorm intr-o zi 10 ore si a doua zi dorm doar 3 ore. Somnul trebuie sa fie suficient si la ora fixa, organismul are nevoie de minim 7 ore de somn pentru ,,a-si incarca bateriile”. Persoanele care nu dorm suficient au stari nervoase, sunt predispuse la diabet, boli mentale si boli de inima.
Sportul sau activitatea fizica este importanta, de ea depinde durata de viata.
Persoanele care au o activitate fizica normala traiesc mai mult decat cele care duc o viata sedentara. Cercetatorii din Marea Britanie au facut un studiu in acest sens, si au ajuns la concluzia ca oamenii care duc o viata sedentara sunt mai predispusi la boli grave (cum este de exemplu infarctul) comparativ cu cei care fac efort fizic.
Obezitatea poate scadea durata de viata.
Desigur, nu intotdeauna un om mai slab traieste mai mult decat unul gras, insa majoritatea oamenilor batrani sunt slabi, iar multi dintre cei obezi mor inainte de varsta. Cert este ca nu este sanatos sa fii nici prea slab si nici prea gras. Ambele variante duc la scaderea duratei de viata. Cel mai bine este sa te mentii suplu, sa ai o alimentatie sanatoasa, astfel incat sa te simti bine. In nici un caz nu este recomandat sa tii o dieta foarte severa sau sa te infometezi, deoarece astfel nu faci decat sa iti scurtezi durata de viata.
Consumul de alcool poate reduce durata de viata.
Acest lucru a fost demonstrat de nenumarate ori, exista foare multe cazuri in care oamenii au murit destul de tineri din cauza ca si-au distrus ficatul prin consumul de alcool peste masura. Deci, daca este vorba de mici cantitati de alcool (cel mult 2 pahare de alcool pe zi), de consumul ocazional, nu este un pericol, insa daca se bea in exces cu siguranta durata de viata va scadea.