Infecția cu viermi intestinali sau parazitozele intestinale sunt foarte răspândite mai ales în mediul rural. Viermii intestinali pot fi din grupa helminților sau pot fi paraziți intestinali patogeni de tipul protozoarelor. Din categoria viermilor intestinali fac parte: limbricul, tricocefalul, trichina, anguillula și oxiurii. Alți viermi intestinali denumiți cestode sunt: Taenia nana, Taenia solium, Taenia saginata, Botriocefalus latus. Din grupul protozoarelor se pot diferenția amibele, lagelatele și infuzorii. Balantidium coli este un infuzor, Entamoeba hystolytica este o amibă, iar flagelatele sunt giardia sau lamblia, Chilomastix mesnili și Trichomonas hominis.
Helmitiaza
Apare frecvent la om. Infecția cu Ascaris lumbricoides poate provoca boala ascaridioză. Este vorba despre limbricul care se ia de la animalele infestate. Ouălele de limbrici se pot lua prin apă, legume, fructe și zarzavaturi, astfel ajung în intestinul uman, traversează mucoasa acestuia și trec în circulația venoasă. Traseul lor este apoi spre plămâni și astfel sunt distribuite în alveole.
Odată ce au ajuns în căile respiratorii pot fi eliminate prin intermediul tusei. O parte din ouă eclozează și apar larvele care ajunse în intestin pot migra și după o perioadă de 1-2 luni se transformă în paraziți. În faza de dezvoltare larvară apar simptome de tuse, alergie, tulburări pulmonare, dureri de cap, stări febrile, crize de astm, urticarie, mialgie, prurit, bronșite acute sau bronhopneumonii.
În cazul dezvoltării paraziților în intestin apar simptome de balonare, inapetență, dureri în partea abdominală dreaptă, scădere în greutate. Prezența limbricilor în stomac și duoden poate da stări de greață, vărsături, urticare, cefalee, stări de nervi. Pentru ascaridioză se recomandă tratamentul cu medicamente, purgative saline care ajută la combaterea și eliminarea acestor viermi intestinali.
Trichinoză
De la consumul de carne de porc infestată cu larve de Trichinella spiralis sau Trichină se poate dezvolta trichinoză. După ce ajung în intestin larvele se prind de mucoasa jejunală și pot pătrunde destul de ușor în sânge, limfă și astfel infestează diferite organe. Au tendința de a se fixa de mușchii striați. La numai o 7 zile de la consumul de carne de porc contaminată, bolnavul poate avea simptome de diaree, greață, vomă, stări febrile.
Treptat apar și alte stări rele, dureri musculare, urticarie, edem al feței, pleoapelor, febră ridicată, alergii. Datorită transportului larvelor prin circulația sangvină și limfatică și pătrunderii lor în alte organe se produc tulburări cardiace, cerebrale, renale, hepatice, respiratorii. Pentru tratament sunt indicate medicamentele vermifuge și cortizon.
Oxiurii
Sunt viermi intestinali care provoacă boala oxiurază. Aceștia pot infesta organismul destul de ușor dacă se consumă fructe și zarzavaturi care nu au fost bine spălate. Oxiurii au aspectul unor viermi subțiri care trăiesc în intestinul gros și partea finală a intestinului subțire. Femela depune ouăle în regiunea anală apoi moare. Masculul moare înaintea femelei, chiar după copulație. Ouăle eclozează după 6 ore, astfel apar larvele care pot fi luate pe mâini și ingerate din nou dacă igiena mâinilor nu este respectată.
Simptomele sunt de prurit anal, stări de nervi și insomnie. Dacă persoana bolnavă se scarpină insistent pot să apară dermatite, iritații și eczeme. Uneori femeile suferă de vaginite, endometrite și leucoree din cauza paraziților de acest fel care ajung la organele genitale. Tratamentul constă în respectarea igienei organelor genitale, a zonei anale, administrarea unor medicamente și clisme cu apă sărată.
Strangiloidoza
Este o boală provocată de infecția cu viermele intestinal Strongyloides stercoralis. Acesta ajunge în intestinul omului prin tub digestiv, ingerarea de băuturi și alimente contaminate, dar și prin tegumente, căile respiratorii și circulația sângelui. Viermele intestinal Strongyloides stercoralis se oprește în jejun și duoden. Provoacă simptome de mâncărime, prurit, diaree, colici abdominale, anemie, stări nervoase, scădere în greutate. Tratamentul se face cu medicamente ce ajută la eliminarea infecției, cu violet de gențiană, fenotiază și altele.
Ankilostomiază
Un alt vierme intestinal este Ankylostoma duodenale care duce la apariția afecțiunii ankilostomiază. La persoanele bolnave viermele este localizat în mucoasa duodenală unde poate cauza sângerări. Din duoden poate ajunge și în intetsin unde provoacă de asemenea mici sângerări. Larvele acestui vierme pot fi găsite pe iarbă, pietre, plante și astfel intră în contact cu pielea omului. Dacă reușesc să ajungă în sânge pot migra în plămâni și pot fi eliminate din căile respiratorii prin tuse.
Trecerea larvelor prin piele lasă consecințe asupra acesteia în sensul că provoacă papule, prurit, iritații, leziuni mici și vezicule. Dacă ajung în bronhiile pulmonare pot da simptome de tuse, febră, expectorație. Larvele din intestin sunt vinovate de durerile abdominale, diaree, greață și vărsături. Treptat o astfel de infecție cu viermi intestinali poate dezvolta anemia, scăderea în greutate, durerile abdominale, anxietatea, indispoziția, insomnia și alte stări patologice. Tratamentul constă în medicamente prescrise de medic, ceaiuri purgative saline, eliminarea aportului de alcool și grăsimi.
Teniaza
Sau infecția cu Taenia saginata apare frecvent la om și poate fi luată de la vitele contaminate. Prin consumul de carne crudă de vită care are acest vierme, omul se poate infecta foarte ușor. De aceea carnea de vită trebuie bine fiartă sau prăjită. Un alt vierme plat este Taenia solium care provoacă de asemenea teniază. Ouălele sunt luate de la carnea de porc contaminată.
Dacă se consumă carne de porc insuficient fiartă sau prăjită, ouăle ajung în intestin și prin circulația sangvină migrează la nivelul mușchilor de care se fixează, dar și în zona pulmonară, subcutanată, cerebrală. Simptomele sunt de dureri periombilicale, scăderea poftei de mâncare, mâncărime și prurit la nivel cutanat, scădere în greutate. Pentru stabilirea diagnosticului se face examenul materiilor fecale, biopsia subcutanată sau musculară. Tratamentul constă în administrarea de medicamente pentru distrugerea infecției.