Ce este respirația diafragmatică și cum se realizează? În general, oamenii au o respirație superficială. Asta înseamnă că inspiră aerul dar cu o capacitate pulmonară limitată. În timp, asta poate avea consecințe nedorite asupra stării de sănătate a organismului, în sensul că pot să apară tulburări respiratorii și diferite boli cronice.
Respirația superficială a fost asociată de medici cu anumite afecțiuni, care includ: boli cardiace, deviația de sept nazal, boli neurologice, probleme metabolice, dar și cu reacțiile organismului la stres și la factorii emoționali negativi. În plus, respirația superficială nu afectează doar confortul respirator, ci este și o sursă de stres și anxietate.
Cât de importantă este tehnica de respirație abdominală față de modul de respirație superficial?
Având în vedere faptul că respirația superficială este asociată cu diverse boli și simptome (ex. amorțeala membrelor, amețelile), atunci înlocuirea ei cu respirația abdominală este o necesitate.
Respirația superficială se manifestă ca o incapacitate de a inspira mai mult aer, însoțită de o senzație de dificultăți de respirație. Din cauza ei se poate simți chiar o senzație de greutate în piept. În plus, această afecțiune necesită adesea accelerarea respirației pentru a vă asigura că organismul primește suficient oxigen. În funcție de modelul de respirație, se poate observa o activitate toracică variată.
Atunci când respirăm, plămânii ni se umplu cu aer; deci când inhalăm, cutia toracică se extinde, volumul său intern crește. Prin urmare, presiunea scade, iar aerul trece prin ea și intră în plămâni. Volumul cutiei toracice poate crește în două moduri. Metoda fiziologică: între cavitatea abdominală și cutia toracică, avem un mușchi în formă de cupolă numit diafragmă; când acest mușchi se încordează, se scurtează, în mod corespunzător, extinzând cavitatea toracică în direcțiile superioare-posterioare și superioare-inferioare; astfel, cavitatea toracică se extinde, devine mai mare în această direcție; aceasta este respirația diafragmatică normală, când respirăm cu pieptul.
Cutia toracică se ridică datorită acestor mușchi laterali ai gâtului, care sunt atașați de coaste. În consecință, când acești mușchi laterali ai gâtului vor ridica coastele, atunci partea asta (cutia toracică sau coastele) se extinde în direcție din față în spate.
În al doilea rând, există o tensiune în mușchii gâtului. Astfel, cu cât o persoană respiră mai mult cu pieptul și nu cu zona abdominală, așa cum ar trebui, cu atât are mai multă tensiune în mușchii laterali ai gâtului. Între ei, se află nervii care irită brațul. În concluzie, atunci când acești mușchi sunt încordați, oamenii experimentează adesea spasme ale degetelor și ale brațelor. Tensiunea din acești mușchi duce la o întrerupere a alimentării cu sânge a urechii medii, ceea ce duce la un fel de amețeală, o tulburare statică. În plus, pot apărea și alte simptome, precum zgomot și țiuit în urechi. Acestea sunt simptomele care apar deseori la oameni.
În mod normal, ar trebui să respirăm cu diafragma, adică să folosim tehnica de respirație abdominală. Aceasta se numește respirația abdominală, pentru că atunci când diafragma se încordează, coboară, comprimă organele abdominale în partea de sus. Astfel, stomacul începe să se umfle, apoi expiri, stomacul coboară înapoi, inspiri, se umflă din nou. Aceasta este mișcarea diafragmei, a respirației diafragmatice sau a respirației abdominale.
Toți oamenii ar trebui să aplice respirația abdominală pentru că oferă mari beneficii
Respirația abdominală permite fluidelor, lichidului venos și limfei să curgă de jos, de la picioare, în sus spre inimă. Dacă respirația abdominală este absentă, atunci umflarea și drenajul limfatic sunt perturbate în pelvis, în cavitatea abdominală, în zona unde se află ovarele unei femei. Toate problemele care apar cu ovarele, cam în procent de 95% sunt legate de lipsa respirației abdominale, de funcționarea anormală a ovarelor care le creează. De aceea toată lumea ar trebui să aplice respirația abdominală.
Respirația abdominală poate fi perturbată de stres
Atunci când suntem nervoși, diafragma noastră are spasme și rămâne într-o poziție contractată și, astfel, nu putem respira cu stomacul. În astfel de situații stresante, trecem la respirație toracică.
În mod normal, trebuie restabilită respirația abdominală. În primul rând, nu trebuie să respirăm doar cu stomacul. Trebuie să restaurăm reflexul respirator abdominal. Nu trebuie să ne gândim la cum să respirăm, ci chiar să respirăm automat cu diafragma. Indicat este să respirăm cu zona abdominală timp de 10 minute, dimineața și seara, timp de două săptămâni.
Metoda este următoarea: stai întins pe spate, pe o saltea, pe podea; pune o mână pe buric și cealaltă pe piept; cu mâna te asiguri că nu faci nicio mișcare pe piept, adică în zona pieptului totul este nemișcat; cu mâna de pe buric verifici respirația abdominală.
Video – Tehnica de respirația abdominală:
