Cele 7 emoții universale sunt: fericirea, tristețea, surpriza, disprețul, furia, frica, dezgustul. Aceste emoții le avem din naștere și pentru fiecare avem anumite expresii faciale care sunt recunoscute destul de rapid de către noi, în timpul interacțiunilor umane.
Astfel de emoții apar la toți oamenii, sunt la fel la fiecare dintre noi, indiferent de rasă și de sex, doar că unele persoane se străduiesc să nu și le arate în anumite cazuri, iar altele le exprimă deschis, pe față și astfel ele sunt ușor de perceput. În ziua de azi oamenii au tendința de a nu-și arăta adevăratele emoții, astfel ei mai tot timpul își pun pe față o mască.
Fericirea
Este o emoție care induce un zâmbet adevărat și nu unul forțat. Acesta are o serie de expresii faciale ca de exemplu: ochii au formă de semilună, la colțurile lor apare așa numita laba gâștei (un rid de expresie), buzele sunt puțin ridicate și gingiile dezvelite. O persoană fericită are fruntea relaxată, obrajii ridicați, ochii îngustați pentru că zâmbește mereu, prezintă linii în pliurile nazolabiale, linii sub ochi.
Tristețea
Este o emoție frecvent întâlnită la oameni. O persoană tristă poate fi recunoscută după următoarele semne: ține gura astfel încât are colțurile lăsate, pe frunte are linii orizontale, pleoapele superioare par a fi căzute, bărbia coboară, pielea pare și ea lăsată în jos, colțul intern al sprâncenelor se ridică.
Surpriza
Este o emoție care apare rapid și are următoarele caracteristici: persoana deschide gura în forma literei O, sau ține buzele întredeschise, își ridică sprâncenele, le ține curbate și ridicate, are pleoapele superioare ridicate, cele inferioare rotunjite, are riduri pe frunte, mărește ochii, astfel albul acestora este vizibil deasupra și sub iris.
În funcție de cât de plăcută sau neplăcută a fost surpriza, persoana va reacționa la aceasta într-un anume fel, va râde sau va fi cuprinsă de frică.
Disprețul
Este emoția ce apare în cazul în care o persoană se simte superioară altei persoane. Aceasta va avea următoarele expresii faciale: buza de sus ridicată, gura strânsă și colțurile ei puțin ridicate, buzele împinse înainte, riduri pe nas și alte semne caracteristice altor emoții – furie, dezgust, fericire – cu ele disprețul poate fi combinat.
Furia
Este o emoție ușor de observat. În acest caz persoana furioasă va strânge sprâncenele și va forma un rid sau mai multe linii fine între ele, va coborâ sprâncenele și pleoapa superioară a ochilor, ochii îi va ține larg deschiși, privirea intensă, va lărgi nările, va ține buzele tensionate, iar gura deschisă ca un pătrat.
Frica
Este emoția care vine după o surpriză neplăcută. Persoana ce simte frică va apropia sprâncenele spre centru, va strânge gura apropiind colțurile acesteia, va avea pleoapele tensionate, ochii par că-i ies din orbite, au pupilele dilatate, albul ochilor se vede deasupra și sub iris.
Dezgustul
Reprezință o emoție care se poate observa imediat datorită faptului că persoana respectivă își încrețește nasul. Va avea sprâncenele coborâte, fruntea relaxată, buzele strânse în formă de pungă, riduri la partea superioară a nasului, gura puțin deschisă și buza de sus ridicată.