Câteva remedii utile pentru a scăpa de mahmureală

0
75
Câteva remedii utile pentru a scăpa de mahmureală

Nu putine au fost datile in care, dupa o noapte nu foarte linistita, a trebuit sa ne gandim inca de cum am deschis ochii la cateva remedii pentru mahmureala, desi, de cele mai multe ori, i-am pus pe altii sa gandeasca in locul nostru. Indiferent de situatie, tot trebuie sa stim cum putem sa scapam de mahmureala, cu atat mai mult cu cat a trebuit sa luam parte la o petrecere de duminica.

Nu de alta, dar nu cred ca seful nostru este dispus sa ne dea o zi libera sau sa ne explice care ar putea fi cele cateva remedii pentru mahmureala. Ba chiar, este posibil ca in dimineata respectiva sa trebuiasca sa fim prezenti la cursuri, tinand cont si de alte imprejurari potrivnice noua si somnului nostru.

In sfarsit, oricare ar fi motivul, ar cam trebui sa stim ce putem face sa nu mai fim mahmuri, chiar daca, sa spunem, sunt si persoane care nu obisnuiesc sa intreaca masura, fie ca este vorba si de ocazii foarte speciale. Insa noi nu credem, oricine a cam exagerat cel putin o data cu bautura. Important este sa stim cand ne oprim. Revenind, iata care sunt cele cateva remedii pentru mahmureala, dar, inainte de toate, trebuie sa stim care sunt semnele acesteia.

Buimaceala specifica este insotita de dureri de cap, o stare general proasta, mahmureala manifestandu-se diferit de la o persoana la alta. Totodata, nu lipsesc nici starile de greata sau acea senzatie de gura uscata. Extenuarea ulterior simtita, dupa ce s-a cam exagerat cu consumul de alcool, poate disparea si de la sine, insa, asa cum spuneam, cateodata este nevoie sa scapam de toate aceste simptome urgent, intrucat viata nu ni se poate opri pentru cateva semne ale mahmurealii.

Apoi, cred ca ar fi indicat sa stiti, daca nu cumva deja stiti, ca ar fi bine sa nu amestecati bauturile, altfel, mahmureala de dimineata va fi greu de dus. Daca veti combina mai multe bauturi alcoolice, va fi mult mai rau. Un alt sfat, fara macar sa stim daca functioneaza, desi e oarecum logic, se refera la hrana din ziua respectiva. De pilda, unele persoane nu mananca paine, caci aceasta tine alcoolul mai mult timp in corp. In fine, nu stim cat de potrivit este acest fapt, ramane la latitudinea voastra.

Un remediu ce combate mahmureala, probabil cel mai cunoscut, este zeama de varza sau chiar muraturile de toate felurile. Organismul are nevoie cu siguranta de sare, insa si de lichide. Daca nu puteti agrea sub nicio forma muraturile, puteti opta pentru un pahar cu apa cu sare, aceasta decizie depinzand in mare parte de preferintele voastre, sa le spunem, culinare. Totusi, aceste cateva remedii pentru mahmureala functioneaza. De pilda, in Antichitate, mahmureala era tratata cu seva de copac. Asirienii amestecau mirul cu cu ciocuri de pasare. Nu stim sigur daca voiau sa scape de mahmureala ori sa simta vreun gust anume.

Citește și:  Remedii pentru diferite afecțiuni, din plante de leac, făcute acasă

remedii mahmureala

Printre cele cateva remedii pentru mahmureala, mai amintim si dusul rapid sau sauna. In al doilea caz, este foarte important ca organismul sa fie foarte hidratat inainte, ceea ce ar fi cam imposibil. In ceea ce priveste dusul, acesta trebuie sa fie cat mai rapid cu putinta. Nu este indicat sa incercati sa va bucurati de el, altfel ajungeti sa va complaceti cu simptomele mahmurelii, nu ca ar dura si foarte mult timp.

In schimb, daca in ziua respectiva nu aveti absolut nimic de facut, nu trebuie sa va petreceti toata ziua in casa, dimpotriva. Iesiti afara, faceti joggingul, corpul vostru are nevoie de miscare si, mai ales, de aerul proaspat. Plus, cum unul dintre simptomele mahmurelii este greata, facand putina miscare, nu numai ca va veti simti si mai bine, dar va veti recapata si pofta de mancare de care, totusi, aveti nevoie sa va fie bine restul zilei. De asemenea, puteti bea si un ceai. Aici, este recomandat ceaiul de Kudzu, o planta din Japonia. Chiar si asa, daca nu aveti aceasta planta in casa, va puteti face un ceai verde.

La fel de important este si somnul, si nu ne referim la cel de dupa petrecere, ci la cel de dupa-amiaza. Indicat ar fi ca dupa ce va reveniti catusi de putin, sa dormiti dupa-amiaza. Nu trebuie insa sa uitati ca trebuie sa va hidratati si, daca a disparut si greata, sa va hraniti corespunzator. Evitati micul-dejun greu, cum ar fi ouale sau sunca. Optati pentru ceva usor, precum cateva felii de paine prajita, o banana s.a.m.d.

Contrar acestor remedii, de multe ori, se recomanda o masa foarte bogata in proteine, cum ar fi un mic dejun englezesc, intocmai, cu oua si sunca. Intr-adevar, trebuie sa va recapatati fortele, insa ar fi indicat sa o faceti treptat si nu dintr-odata. Totusi, nu trebuie sa uitati ca aceste remedii pentru mahmureala functioneaza diferit de la o persoana la alta, depinde foarte multe de cum este starea voastra clinica, cat de mult ati baut si, desigur, daca nu este prima data.

Se spune ca un alt remediu pentru mahmureala este ciorba de burta. Nu stim cat de mult lupta impotriva mahmurelii, insa datorita faptului ca are otet, e posibil sa va priasca. Si daca nu va place ciorba de burta, puteti ramane la celelalte remedii pentru mahmureala prezentate pana acum. Spunem noi, sunt destul de folosite, caci trateaza cu succes durerea de cap, senzatia de extenuare si greata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.