Știați că diabetul poate afecta memoria, crește riscul de tulburări cerebrale?

0
300

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii scoțieni, persoanele care suferă de diabet zaharat de tip 2 pot avea tulburări cerebrale dacă nu urmează un tratament corect, în fiecare zi, pentru ținerea sub control a bolii. Astfel de pacienți trebuie să-și respecte dieta și să-și controleze în mod regulat glicemia.

Diabet zaharat de tip 2, Foto: blog.houstonmethodist.org

Dacă concentrația de zahăr din sânge ajunge sub limita admisă apare hipoglicemia. Această afecțiune provoacă pierderi de memorie după cum spun specialiștii în domeniu medical. Studiile realizate pe un număr mare de pacienți au arătat faptul că există o legătură între diabet și pierderile de memorie. Prin testele de memorie realizate de către pacienții care au avut crize de hipoglicemie s-a demonstrat că acestea aveau rezultate inferioare testelor efectuate de diabeticii care știu să-și țină în limite normale glicemia prin respectarea tratamentului.

Diabetul zaharat de tip 2 poate interfera cu reglarea fluxului sangvin cerebral, în sensul că provoacă o limitare a acestuia, fapt demonstrat de cercetărori prin teste de imagistică de rezonanță magnetică. La pacienții la care s-au efectuat teste cognitive după 2 ani de boală s-a constatat o deteriorare a capacității de funcționare a creierului, în sensul că s-au deteriorat procesele de gândire și a scăzut memoria.

Citește și:  Iată care sunt principalele cauze pancreatice care favorizează dezvoltarea steatoreei

Cercetătorii consideră că cele mai periculoase sunt crizele de hipoglicemie care se produc în timpul nopții deoarece nu se pot lua măsuri imediate și astfel se poate ajunge la anumite tulburări cerebrale ireversibile.

Diabeticii de tip 2 care nu respectă tratamentul și se abat de la regulile stabilite de medicul specialist ajung să sufere de deficiențe cognitive din cauza tulburărilor fluxului sangvin cerebral și treptat să aibă afectată memoria, capacitatea de concentrare, de luare a deciziilor, de vorbire, etc. În concluzie diabetul zaharat poate produce o atrofiere a creierului.

Diabetul zaharat este un factor de risc pentru deteriorarea vaselor de sânge ale creierului, pentru demența vasculară. Un nivel ridicat de zahăr în sânge poate duce la pierderi de memorie la astfel de pacienți.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.