Ganglionii limfatici modificați trebuie să fie un semn de alarmă pentru foarte multe boli grave. În termeni medicali sunt denumiți adenopatii și reprezintă semne clare de boală. Despre acestea este vorba în articol, deoarece cauzele adenopatiilor pot fi multiple și trebuie evitate de fiecare dintre noi. Este mai bine să previi o boală decât să o tratezi.
Ganglionii limfatici îndeplinesc un rol foarte important în organismul fiecărei persoane, acela de apărare împotriva agenților patogeni, a virușilor și bacteriilor dar și împotriva toxinelor. Prin poziționarea lor strategică în anumite zone ale organismului, ganglionii limfatici pot în mare parte să-și îndeplinească rolul de ,,barieră˝ în calea agenților nocivi. Astfel sunt prevenite anumite procese patologice infecțioase în organism, activitatea de apărare fiind îndeplinită prin anticorpi și fagocite.
Majoritatea ganglionilor limfatici sunt în profunzimea organismului, de-a lungul vaselor mari de sânge, în mediastin, mezenter, în hilii pulmonari, de-a lungul coloanei vertebrale. Există și o serie de ganglionii limfatici, mai puțini, care sunt poziționați subcutanat și pot fi palpați doar când sunt măriți în volum. În mod normal ganglionii nu pot fi palpați dacă sunt în stratul de profunzime, mai ales că sunt organe moi și mici, cu diametrul de 0,3-1,5 cm. Au formă ovoidă și sunt turtiți. În plus sunt înconjurați și de țesut adipos, ceea ce face și mai dificilă palparea lor, chiar și atunci când sunt în stratul superficial, subcutanat.
Ganglionii măriți în volum sunt un un semn al afecțiunii denumită adenomegalie. Când consistența lor este crescută pot fi palpabili. Dacă devin și dureroși pot apărea și stări febrile, stări generale proaste, leucocitoză, inflamațiile ganglionare fiind un semn al bolilor infecțioase, fie ele acute sau cronice.
Cauzele adenopatiilor pot fi infecțioase (bacteriene, virotice), inflamatorii, canceroase, micozice, metabolice și parazitare. În funcție de gradul de malignitate este și viteza de creștere a ganglionilor sau adenopatiilor. În adenopatii inflamatorii apar ganglioni cu creștere rapidă, care produc stări dureroase, de consistență moale și apoi dură (dacă infecția a devenit cronică).
Cel mai frecvent apare adenopatia cervicală. Poate fi de natură infecțioasă, produsă de otita medie, un focar de infecție dentară, celulită și alte cauze. De asemenea, poate fi o metastază canceroasă, un limfosarcom, o leucemie limfatică sau tuberculoză ganglionară. Când este de tip inflamatoriu apare din cauza anginei, amigdalitei, infecțiilor dentare, stomatitei, mononucleozei infecțioase, anumitor viroze sau otitei bilaterale. Pot fi și alte cauze: leucemie limfatică, granulomatoză malignă, tuberculoză ganglionară.
Adenopatia supraclaviculară poate fi inflamatorie dacă este provocată de un focar de infecție al gâtului, de tiroidite, amigdalite, faringite, esofagite, etc. Poate fi și tuberculoasă, metastatică și cu hemopatii maligne. Ganglionii limfatici măriti pot fi un semn al tuberculozei pulmonare, a leucemiilor limfatice, limfosarcomului, cancerului bronho-pulmonar, laringian, esofagian, etc.
Dacă ganglionii sunt măriți și modificați în zona axilară, poate fi cazul adenopatiei inflamatorii, metastatice sau a unei hemopatii maligne. Adenopatia inflamatorie apare datorită unui focar septic al mâinii, brațului, antebrațului, toracelui, umărului, regiunii superioare a spatelui, zonei zoster sau tuberculozei pulmonare. Hemopatiile maligne sunt produse de leucemii limfatice, iar adenopatia metastatică este la bolnavii de cancer mamar sau cancer bronhopulmonar. În procesele septice al mâinii și antebrațului apare și adenopatia epitrochleană, provocată și de sarcom digital.
În otite și infecții ale scalpului sau ale pielii capului apare adenopatia retroauriculară. În afecțiuni inflamatorii ale pleoapelor , infecții ale pavilioanelor urechilor, infecții ale feței, in sarcoamul melanic ocular se produce adenopatia preauriculară. Infecțiile scalpului, rubeola, sifilisul secundar, tuberculoza, chistul supurat al pielii capului și anumite boli (cum este maladia Hodgkin) pot da adenopatia occipitală.
Inflamarea ganglionilor limfatici în zona submaxilară și modificarea lor poate fi produsă din cauza unor focare de infecții dentare, datorită scarlatinei, mononucleozei infecțioase, anginei amigdalite, sifilisului, difteriei, tuberculozei ganglionare. Sifilisul secundar și neoplasmul mamar sunt semnalate prin adenopatia perimamară. Cancerul mamar și alte infecții din vecinătate pot fi trădate prin adenopatia parasternală.
În zona inghinală apare adenopatia inghinală care este cauzată de infecții acute, cronice, de boli venerice, afecțiuni canceroase. Dintre acestea fac parte: infecții ale organelor genitale, infecții ale membrelor inferioare, înfecții ale pielii în regiunea ombilicală, sifilisul, metastazele cancerului anal, ale cancerului vulvar, leucemia limfocitară cronică și altele. În zona pelviană și iliacă pot fi procese inflamatorii ale organelor genitale și ale intestinului gros care sunt scoase în evidență de apariția unor ganglioni limfatici modificați, măriți în volum, în aceste regiuni.
În zona din spatele genunchiului apare adenopatia poplitee care se datorează unor infecții ale membrului inferior. Tuberculoza pulmonară și cancerul pulmonar pot fi semnalate prin adenopatia mediastinală. Febra tifoidă, diferite infecții abdominale, dizenteria, cancerul de stomac, cancerul intestinal, cancerul de testicol, cancerul de ficat, cancerul de uter, cancerul de ovar și alte metastaze ale altor forme de cancere pot fi anunțate prin adenopatia mezenterică.