Culoarea tegumentului are importanţă în depistarea unor afecţiuni sau boli. Anumite manifestări patologice pot fi un semn al complicaţiilor unor suferinţe fizice existente, sau al apariţiei unora noi.
Roşeaţa pielii este frecvent întâlnită la persoanele care trăiesc emoţii intense sau la care apar stări febrile datorate îmbolnăvirii. De asemenea, în timpul efortului fizic are loc o înroşire a feţei care dispare în repaus. În cazuri de afecţiuni hemoragice se produce o roşeaţă anormală a feţei, iar în pneumonie jumătate de faţă devine congestioantă şi roşie, este vorba despre cea dinspre partea afectată.
Femeile se plâng frecvent de roşeaţa feţei, ele ţin să aibă un ten frumos şi consideră înroşirea pielii ca fiind un defect cosmetic. Din păcate, un astfel de simptom este caracteristic unor boli sau unor procese inflamatorii din organism. Este posibil să se datoreze alergiilor, pitiriazisului rozat, acneei, rozaceei, comedoanelor, arsurilor solare şi altor inflamaţii sau erupţii mici pe piele.
Înroşirea pielii se produce ca un efect secundar la anumite medicamente, sau din cauza unor boli ale sistemului circulator, boli de ficat, boli cardiace, boli ale tractului gastro-intestinal, dermatitelor, hipertensiunii arteriale, inflamaţiilor şi reacţiilor alergice. Înroşirea feţei poate fi cauzată de consumul de alimente foarte condimentate, fierbinţi, ciocolată, de citrice, vinete, oţet, spanac şi alte produse care au histamină.
De asemenea, faţa poate deveni roşie din cauza faptului că pielea este sensibilă la anumite parfumuri, creme şi alte produse cosmetice. Acoolul, condimentele, băuturile calde pot agrava roşeaţa, afecţiunile dermatologice, acneea, rozaceea. Persoanele care suferă de cuperoză au faţa roşie şi îşi pot agrava acest simptom dacă fac băi fierbinţi, saună, consumă alcool, alimente condimentate, iuţi, ciocolată, dacă stau prea mult timp la plajă fără a-şi proteja pielea cu creme cu factor de protecţie solară SPF ridicat.
Sensibilitatea la stres este un alt factor al înroşirii feţei deoarece se dilată vasele capilare şi nu mai revin la dimensiunea iniţială. Dacă acest proces este trecător este vorba despre rozacee, dacă procesul este ireversibil este un caz de cuperoză.
Remediile naturale contra bujorilor din obraji sunt: ceaiul din levănţică, aloe vera, infuzia din muşeţel, gălbenele, salvie, rozmarin, urzică, rădăcină de nalbă. Pentru îmbunătăţirea aspectului pielii sunt indicate suplimentele de vitamine B, C şi E.