Afectiunile discurilor intervertebrale

0
114

Discurile intervertebrale (DI)sunt structuri de natura fibrocartilaginoasa, plasate intre doua vertebre adiacente. Ele sunt esentiale pentru miscarea coloanei vertebrale si actioneaza ca un ligament, legand o vertebra cu urmatoarea. In special, au functie mecanica. Structura este una inelara, cu un cerc exterior, rezistent, din material fibros, care inconjoara partea pulpoasa – nucleul. Acest nucleu gelatinos si aflat in tensiune distribuie presiunea, absoarbe socurile si pastreaza distanta normala intre corpurile osoase vertebrale. Exista 24 de astfel de structuri la nivelul coloanei vertebrale, numite dupa vertebrele separate: la nivel lombar, inelul care separa vertebra 3 (lombara) de a patra este denumit discul L3-4. Din punctul de vedere al spatiului total ocupat, pe lungime, acestea alcatuiesc 1/3 din coloana vertebrala. Discurile intervertebrale au o “fata articulara” si o margine, iar grosimea lor creste de sus in jos, la nivel cervical fiind mai mici si atingand dimensiuni mari la nivel lombar. De la dreapta la stanga au aproximativ 6.5 cm si antero-posterior 4.5 cm la nivel lombar, cu o grosime (inaltime) de 1.1cm. La tineri, nucleul este mai bogat in apa, pe cand la batrani acesta devine mai rigid, uneori fiind greu de distins fata de inelul inconjurator. Fetele care se afla catre partea osoasa (catre vertebra) sunt separate printr-un strat subtire de cartilaj. Nu primesc vase de sange proprii, dar partea exterioara primeste filamente nervoase care au rolul de a semnaliza “starea” acestuia. Proteoglicanul preponderent se numeste agrecan, iar apa, in functie de varsta, la nivelul nucleului reprezinta 60 pana la 90 procente. Colagenul este proteina structurala de baza a discurilor intervertebrale. Celulele se gasesc in numar mic la acest nivel, dar sunt esentiale pentru mentinerea functionarii corecte. Prin imbatranire, discul isi mai schimba din compozitie, dar si din felul in care raspunde la incarcarea mecanica. Efectele se resimt in plasticitatea scazuta a acestuia, in rigiditate si in scaderea dimensiunilor, care, pe langa limitarea miscarilor, poate afecta si structurile spinale – muschi, ligamente, oase si duce la cresterea presiunii in fatetele articulare ale vertebrelor.

Principalele tipuri de afectiuni : deformari ale coloanei – scolioza – adica o curbare catre lateral a coloanei, in care vertebra care este deformata afecteaza direct si discurile intervertebrale. Cauzele pot fi congenitale sau dobandite, prin afectiuni distrofice neuromusculare sau pot fi de natura idiopatica. Indiferent de cauza, deformari ale DI sunt prezente. Ruptura si prolapsul se intalnesc, mai ales, la oamenii activi, care fac eforturi mari si se pot combina cu dureri date de presarea nervilor, in special a sciaticului. Spondilolisteza, adica alunecarea unei vertebre pe alta, face ca discul sa fie strivit sau supus la sarcini mari.

Discurile intervertebrale pot fi afectate si de fenomene de degenerare, in care discul cu pricina, pe radiografie, apare cu inaltimea redusa si insotit de osteofite (ciocuri) la marginea corpului vertebral. Pana la 50% din DI observate ca fiind degenerate, la rezonanta magnetica nu dau simptomatologie specifica.

Cauza afectarilor mecanice sau degenerarii acestor structuri dintre vertebre este, in principal, efortul (incarcarea mare) in posturi neadecvate. De exemplu, pozitia “de stat” incarca vertebrele si discurile de 5 ori mai mult decat cea in pozitie culcat. Munca in pozitii flexate, cu gesturi repetitive sau care necesita hiperextensie, la care, eventual, se mai adauga si ridicarea de greutati, pot da probleme in acest sens. Fumatul si vibratiile sunt, de asemenea, factori de risc.

Discurile intervertebrale supuse unei anumite traume se pot inflama si pot deveni dureroase. In cazul degenerarii, tratamentul poate fi chirurgical sau medicamentos (anti inflamator) impreuna cu metode chiropractice/fizioterapeutice. Daca acest tip de tratament (conservativ) nu functioneaza in cateva luni, sau daca durerea limiteaza activitatea sau mersul, sau daca sunt implicati nervi, dand simptome neurologice (altele decat durerea), chirugical se poate interveni prin adaugare de material osos, sau invers, prin indepartarea unui fragment de vertebra, in scopul decompresiei. Uneori, discul poate fi inlocuit cu totul sau poate fi manipulat si modificat prin tehnici chirurgicale, pana la obtinerea rezultatelor dorite. Dintre tratamentele mai noi, inca in studiu, se numara injectiile cu glucozamin.

Durerea de sciatica este data de afectiuni ale nervului cu acelasi nume, care iese printre vertebrele lombare L4 si L5. Cea mai frecventa cauza a acestei dureri este prolapsul discului care distanteaza aceste doua vertebre, rezultand astfel o compresie a nervului si iritatie mecanica si chimica. In functie de gradul afectarii, durerea poate iradia spre picior. Atunci cand discurile intervertebrale sunt cauza acestei dureri, interventia terapeutica vizeaza reducerea simptomatologiei, cat si indepartarea cauzei – corectarea modificarii patologice a discului. Se pot folosi metode de fizioterapie, electroterapie sau medicamente anti-durere/ anti-inflamatie: NSAR si hidrocortizon. Infiltratiile (terapia periradiculara) sunt foarte eficiente. In cazul in care durerea evolueaza sau persista, discul herniat poate fi operat, in scopul inlaturarii, corectarii afectiunii sau in scopul decompresiei radacinii nervoase. Microdisectia la acest nivel poate fi facuta cu operatie deschisa sau, uneori, endoscopic. Largirea spatiului din jurul nervului – foraminotomie – face ca elementele ce irita nervul sciatic sa fie indepartate.

loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ