Ai ochii obosiți de la calculator? Cum poți preveni problemele cu relaxarea ochilor?

0
127

Progresele tehnologice oferă avantaje și creează noi soluții fantastice, dar ne aduc cu ele și noi probleme. Modul în care interacționăm cu ecranul de pe laptop sau smartphone, cu „paginile digitale” este cu siguranță diferit de citirea paginilor tipărite și asta implică forțarea ochilor, fapt ce ne afectează vederea în timp.

Orele petrecute în fața calculatorului ne solicită ochii și de aceea nu este de mirare că avem probleme cu ochii uscați și capacitatea de concentrare. De multe ori este suficientă o pauză pentru ochi, dar de asemenea ne pot ajuta și ochelarii de calculator. Află care sunt problemele cauzate de lumina albastră de la calculator și de ce sunt recomandați ochelarii cu filtru de protecție.

Navigare rapidă în articol:

  1. Ochelari împotriva luminii albastre
  2. Principalele motive să porți ochelari de lumină albastră, seara

1. Ochelari împotriva luminii albastre

Expunerea la lumina albastră (de la computer, smartphone sau alt dispozitiv digital) poate avea diverse efecte asupra sănătății oculare. Una dintre acestea este oboseala oculară. Atunci când privești ecranul calculatorului sau al unui alt gadget, efortul de focalizare reduce contrastul și face să apară acest simptom. Lumina albastră, contrastul redus și rezoluția slabă, fac textul digital să fie dificil de citit.

Din cauza folosirii calculatorului în mod excesiv apar simptome, care pot indica anumite probleme de vedere, cum ar fi sindromul vederii la calculator, sau care pot agrava afecțiunile oculare existente.

Medicii oftalmologi și cercetătorii în acest domeniu au arătat că ochelarii pentru calculator, cu filtru de protecție împotriva luminii albastre, cresc contrastul și confortul când se utilizează dispozitivele de acest fel o perioadă mai lungă de timp.

O modalitate bună de protecție a vederii este utilizarea unui filtru de lumină albastră, pentru tablete, ecranul de pe laptop sau computer, sau pentru telefoanele inteligente. Există ochelari de calculator care reduc lumina albastră și împiedică afectarea ochilor.

Munca la calculator poate avea efecte asupra vederii

Experții spun că foarte mulți oameni au probleme cu relaxarea ochilor, iar „miopia falsă” poate afecta și persoanele tinere. Această problemă apare atunci când ochiul se obișnuiește să se concentreze la o distanță de 50-70 cm de ecranul computerului, iar apoi are dificultăți în a se concentra pe lucruri la distanță mai mare.

De asemenea, ei spun că prin obiceiul de a sta cu privirea încordată mult timp, crește riscul de apariție a spasmelor sau a crampelor musculare la ochi. Cei care au dificultăți de focalizare pot purta ochelari pentru a atenua astfel de probleme atunci când lucrează la calculator.

Citește și:  Intoxicatia alimentara

Oamenii pot suferi de sindromul de ochi uscat (care se caracterizează prin înțepături, arsuri, durere, senzație de corpi străini la nivel ocular) din cauza efortului vizual prelungit în fața ecranului de la computer, sau a privitului la televizor.

În fața ecranului clipim mai puțin decât în mod normal, ceea ce nu este bine, deoarece astfel umezeala din ochi nu este menținută, ea fiind deosebit de importantă pentru protecția ochiului. Experții au spus că „oamenii clipesc cu o treime mai puțin decât în mod normal când lucrează ore în șir pe calculator”.

În timp, acest lucru are consecințe asupra vederii, pentru că filmul lacrimal se rupe treptat și asta duce la o calitate slabă a vederii. Uscarea ochilor produce senzația de arsură, uscăciune și oboseală oculară.

2. Principalele motive să porți ochelari de lumină albastră, seara

Deși mulți oameni trec cu vedere acest lucru, expunerea prea mult timp la lumina artificială seara poate avea consecințe asupra ochilor. Lungimile de undă albastre sunt nocive, pot contribui la tulburări metabolice, probleme de ochi și tulburări de somn.

În prezent, oamenii sunt expuși tot mai mult la lumina albastră ce provine de la televizor, calculator și alte gadget-uri. Pentru a reduce gradul de expunere la această lumină, ei pot folosi ochelari de protecție cu filtru de lumină albastră.

Există dovezi medicale conform cărora:

  • Lungimile de undă ale luminii albastre sunt perturbatoare pentru sănătate. Cercetătorii de la Harvard au descoperit că lumina albastră poate suprima producția de melatonină și întrerupe ritmurile circadiene.
  • Prin filtrarea luminii albastre în timpul serii, la cei care folosesc laptopul sau calculatorul, se crește calitatea somnului
  • Folosirea de ochelari de blocare a luminii albastre poate proteja vederea și preveni tulburările de somn
  • Expunerea la lumină albastră poate cauza leziuni permanente ale ochilor și distruge celulele din centrul retinei; în timp asta va duce la degenerescență maculară și chiar la pierderea vederii
  • Producția de cortizol crește din cauza expunerii la lumină albastră în mijlocul nopții; cortizolul este numit „hormonul stresului”, el este eliberat ca răspuns la stres.

Riscul de boli grave

Expunerea la lumină albastră va afecta somnul, ceasul intern al corpului, nivelul de stres, eliberarea hormonilor. Acestea au consecințe asupra sănătății, ca de exemplu:

  • Pot declanșa boli de inimă
  • Prin schimbarea ritmului circadian crește nivelul de zahăr din sânge și astfel va fi creată o stare prediabetică
  • Crește riscul de depresie și obezitate
  • Nivelurile scăzute de melatonină au fost asociate și cu riscul de a face anumite tipuri de cancer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.