Amigdalita la copii: simptome, cauze si remedii

0
175
Amigdalita la copii simptome, cauze si remedii

Poate una dintre cele mai frecvent intalnite afectiuni la copii este amigdalita, care, de fapt, este o inflamatie a amigdalelor, desi cauza directa poate fi considerata mai degraba o infectie, la randul ei, cauzata de anumite bacterii sau virusuri. Chiar si asa, cele mai des intalnite cauze sunt bacteriile, printre care amintim streptococul (SBHGA, ceea ce se traduce prin streptococul beta hemolitic). Apoi, amigdalita mai poate aparea la copiii care nu au un sistem imunitar sanatos, insa cauzele, in acest caz, sunt de alt ordin, de regula de ordin parazitar.

Mai grav este faptul ca parintii trateaza amigdalita la copii drept o afectiune de sezon, ori, de ce nu, una specifica celor mici, unii dintre ei incercand chiar sa o trateze acasa, cu tratamentele pe care le stiu ca fiind cele mai adecvate.

Nimic mai gresit, avertizeaza medicii, pentru ca, in primul rand, trebuie indentificata cauza, in caz contrar, daca unui copil cu amigdalita ii se administreaza un tratament nepotrivit, pot aparea complicatii. In alta ordine de idei, este indicat ca parintii sa-si duca de indata copiii la medic, mai cu seama, imediat ce observa cel mic are gatul inflamat, avand si o senzatie puternica de durere.

De regula, dat fiind faptul ca acest simptom este insotit si de alte semne, parintii considera ca este o raceala de sezon, care poate trece de la sine, ori, de ce nu, poate fi tratata cu un tratament cunoscut. Iarasi, nimic mai gresit, ii avertizeaza specialistii pe parinti, acestora din urma recomandu-li-se maxima precautie, mai ales atunci cand vine vorba de administrarea copilului unui tratament nepotrivit.

Si totusi, ceea ce parintii trebuie sa stie este ca simptomele amigdalitei la copii sunt: inflamarea gatului, insotita de o durere accentuata, febra, o respiratie oarecum urat mirositoare, dureri puternice de cap, dupa caz, amigdale rosii, in care s-a strans puroi, acestea din urma fiind si inflamate.

De pilda, tot parintii trebuie sa stie sa faca deosebirea intre ce este viral si ce nu, mai cu seama, daca gatul este inflamat ca urmare a unei raceli de sezon, copilul stranuta si tuseste, are o stare generala proasta, insa nu au aparut complicatii in primele doua zile, atunci se poate vorbi de prezenta unui virus. In acest caz, parintii ii pot administra copilului un tratament usor, eventual, ceea ce i s-a mai recomandat de medic la o raceala precedenta.

amigdalita

Chiar si asa, amigdalita la copii poate avea cam acelasi simptome, cu atat mai mult cu cat o banala raceala se poate complica orisicand. De pilda, imediat ce copilul incepe sa aiba febra, parintii trebuie sa ia in calcul posibilitatea consultarii unui medic, mai ales daca cel mic este usor bolnavicios. Trebuie sa se stie ca, in cazul amigdalitei la copii, febra poate aparea ca din senin, brusc, iar eventualele complicatii trebuie tratate doar de catre medic, ori la domiciuliu de parinti, sub supravegherea frecventa a unui specialist.

Citește și:  Doctorul Melissa Pynnonen spune că dacă vă clătiți nasul cu apă sărată puteți elimina alergiile

Totodata, este recomandat ca cei mici sa fie consultati de urgenta in cazul complicatiilor, caci e posibil ca acel copil sa aiba o infectie streptococica. Aceasta infectie, daca nu este tratata, poate duce la complicatii, ca mai apoi, complicatiile sa agraveze starea clinica a copilului. Si in toata tevatura creata in jurul amigdalitei, parintii pot face uneori greseli foarte grave, cum ar fi administrarea unui medicament care mai mult rau ii face celui mic.

Primul lucru pe care acestia trebuie sa-l faca este sa incerce sa-l linisteasca pe cel mic, in vederea aflarii cu exactitate a starii copilului, mai cu seama, cat de rau se simte s.a.m.d. Chiar daca cel mic va spune ca ii este bine, cum de obicei se poate intampla in ceea ce priveste copiii usor speriati de doctori, parintii trebuie sa observe indeaproape starea micutului. In functie de aceasta, va cere ajutorul unui medic.

De fapt, in a doua zi, sau chiar la cateva ore, ar trebui ca parintii sa i se adreseze unui medic pediatru, de familie, sau unuia care trateaza urechile, gatul etc., si-anume unui medic otorinolaringolog (O.R.L.). Medicii, pe de alta parte, spun ca, in cele mai multe cazuri, cauza a fost de ordin viral, adica din cauza unui virus. Investigatiile insa pot stabili cu exactitate cauzele amigdalitei la copii.

Spre exemplu, amigdalita virala se poate vindeca de la sine la copii, fara macar sa i se administreze celui mic un tratament antibiotic. Medicii recomanda gargara cu apa sarata, apa trebuind sa fie calduta, nicidecum rece. Apoi, copilul va trebui sa consume cat mai multe lichide, iarasi, de preferinta calde, cum ar fi ceaiurile. Si antiinflamatoriile sunt recomandate, insa, in acest caz, trebuie ca parintii sa se intereseze daca acestea pot fi administrate si copiilor. De retinut, foarte important, de altfel, este faptul ca nu este recomandat ca celui mic sa i se administreze in niciun chip aspirina, indiferent de situatie.

Mai degraba, se va cere ajutorul unui medic, in cazul in care parintii nu stiu ce sa faca. Mai mult decat atat, nici dezinfectantele orale nu sunt benefice, ba dimpotriva, asa ca ar fi mult mai bine ca acestea sa fie evitate. De regula, nici decongestivele nazale nu sunt recomandate, fiind mai degraba nocive pentru copiii cu amigdalita. Si, bineinteles, mai ramane de discutat tratamentul chirugical, in acest caz, medicul fiind cel indreptatit sa dea sfaturile si informatiile necesare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.