Anomaliile dento-maxilare reprezintă abateri de la normal a elementelor aparatului dento-maxilar (unele pot fi înnăscute, altele pot fi dobândite în cursul vieții). Aceste anomalii, unele din ele, cu proeminența lor pot afecta maxilarul. O anomalie des întâlnită este prognația mandibulei (este o dezvoltare exagerată a mandibulei), aceasta apare mai proeminentă decât normalul ei, iar mușcătura dinților de pe arcada inferioară se face înaintea mușcăturii dinților de pe arcada superioară, deci un lucru invers decât normal.
Prognatismul mandibular este ereditar, moștenindu-se chiar câteva generații, el apare din copilărie și se accentuează în tot restul vieții (ex. capul îndoit spre piept în timpul somnului, ori dormitul cu capul pe mai multe perne). O altă anomalie constă în înfundarea maxilarului superior numită retrognație mandibulară, care este moștenită și se accentuează în timp dacă copilul suge degetul, sprijină capul cu bărbia în mână, ori când doarme poziția capului este mult aplecată spre spate.
O altă anomalie dento-maxilară este în plan transversal, o deformare a cerului gurii (care devine adânc), este o deformare înnăscută și se dezvoltă în timp. Tot anomalie este și dezvoltarea incompletă a unei părți din mandibulă și aceasta determină o asimetrie a feței, cu deviația bărbiei în zona unde este anomalia.
Așa numita ocluzie deschisă este o altă anomalie, care constă în faptul că între incisivii superiori și cei inferiori apare un spațiu, o distanță, iar dinții frontali de pe cele două arcade nu se închid perfect, astfel că, prin spațiul creat poate ieși vârful limbii. Altă anomalie – când dinții sunt prea mari în raport cu maxilarele – apare de exemplu datorită moștenirii dinților prea mari de la tată și a maxilarelor prea mici de la mamă. Un aspect de anomalie îl reprezită spațiul dintre dinți, strungăreața.
Toate aceste anomalii pe cât este posibil trebuie îndreptate deoarece ele pot produce unele tulburări în funcționalitatea aparatului dentar, tratamentul este foarte complex și poate dura chiar ani de zile și prin ele se urmărește a restabili fizionomia pacientului. Este important ca tratamentul să se facă cât mai de timpuriu, când s-a observat anomalia și astfel se poate conta pe o restaurare cât mai perfectă corectând chiar și factorii ereditari.
Întâlnim uneori adulți ori copii care au dinții strâmbi, înghesuiți în diferite poziții, care dau figurii lor un aspect inestetic. Se poate pune întrebarea: oare pot fi corectați? Desigur, este răspunsul, iar știința care corectează poziția vicioasă a dinților se numește ortodonție și datează de milenii.
Ortodonția mai ales previne, apoi atenuează ori chiar elimină anomaliile dento-maxilare, unele vicii (ca suptul degetului, mușcatul buzelor), corectează masticația, fizionomia, aliniază dinții suprapuși și altele. Dacă se aplică tratamentele ortodontice de timpuriu, din copilărie, după ani de tratament anomaliile pot fi corectate. Dacă tratamentul ortodontic se aplică mai târziu, după anumite vârste, acesta se face mai greu și rezultatele sunt condiționate de închiderea suturilor osoase. Tratamentele ortodontice se fac cu ajutorul aparatelor special construite (fixe ori mobile), sub supravegherea medicului stomatolog.
Aparatele ortodontice sunt lucrări dentare cu specific stomatologic, infantile, făcute de specialist (tehnician dentar) pe baza amprentelor luate din gura pacientului și au rolul de a corecta anomaliile dento-maxilare (ele pot fi mai simple sau mai complicate, fixe ori mobile, după necesitate). Este important de amintit că purtarea unui astfel de aparat îi îngreunează la început copilului vorbirea, dar cu un efort ușor din partea lui, pentru a pronunța corect, vorbirea se corectează (el se obișnuiește să poarte aparatul corector).
Anomaliile dento-maxilare pot fi corectate și cu ajutorul gimnasticii mușchilor gurii – miogimnastica. Acesta este foarte important să se aplice chiar din momentul în care a fost descoperită anomalia, încă din copilărie și să se facă cu ajutorul mamei, când copilul este încă foarte mic.
Miogimnastica se aplică la mușchii masticatori, mușchilor gâtului, limbii, faringelui și ai gurii. Copilul va face exercițiile în fața oginzii pentru a-și urmări mișcările sale.
Strungăreața la copii și la unii adulți reprezintă spațiile, golurile dintre dinții incisivi centrali și este tot o anomalie dentară, în care dinții nu sunt implantați în mod corect pe arcadele dentare.
Strungăreața este întâlnită mai ales la dinții superiori și mai rar la dinții inferiori. Există și cazuri în care toți dinții unui adult au spații între ei, atât cei superiori cât și cei inferiori și această anomalie este un lucru ereditar. Spațiul acesta dintre dinți poate fi de jumătate de mm, de câțiva mm sau chiar cât lățimea dintelui. Strungăreața poate fi remediată în cazul unui copil (uneori chiar cu ajutorul intervenției chirurgicale), când este vorba de un adult nu se poate face nimic.
Distrofiile dentare sunt anomalii dentare și se numesc și displazii. Acestea sunt tulburări de calcifiere ale dinților (care apar în copilărie) și care afectează dintele în urma unor boli infecțioase (ca rubeolă, scarlatină, sifilis ereditar), ori lovirea dintelui, ori lipsa de vitamina A, D și calciu din organism. Distrofia se manifestă prin apariția unor linii vizibile, adâncituri, șanțuri, eroziuni, pe coroana ditelui, care capătă un aspect deosebit și este afectată structura dintelui, forma și poziția sa. Distrofia nu generează carii dar apare inestetică, neplăcută, afectând și fizionomia.
Distrofia dăunează cu timpul, acești dinți încep să se macine, să se distrugă dinții temporari în mod treptat (până la gingie), fără a produce vreo durere. Acești dinți au și o culoare brun-negru, dar dinții permanenți când vor apărea cu timpul, vor avea culoarea normală.
Coloritul brun al dintelui poate fi și din cauza unei hemoragii în interiorul lui, în urma unei traume dentare. Folosirea antibioticelor în exces poate colora dinții în roșu-brun și care persistă în timp (de aceea sunt interzise la copiii mici). Dinții pot avea și un colorit verzui-brun dacă nu se face igiena lor corectă.