Cu siguranta ti s-a intamplat ca in timpul unei conversatii sa te simti stanjenit datorita unui chiorait de mate in burta, unui sunet sonor care survine in mod neasteptat. In acel moment cu certitudine primul gand a fost sa mananci ceva, considerand ca sunetul este un semn de foame. Exista insa si situatia in care sunetul se aude, insa senzatia de foame nu este prezenta.
Aceast sunet numit in mod frecvent ,,chiorait de mate” este cunoscut cu numele stiintific de ,,borborisme in burta” si apare datorita a ceea ce se intampla in sistemul digestiv, el este produs de peretii tractului digestiv cand sunt tensionati sau relaxati.
Sunetul este sonor atunci cand stomacul este gol, in caz contrar, cand in stomac se afla alimente, acestea pot opri sau absorbi sunetul si acesta nu se mai aude. In mod normal sunetul indica faptul ca stomacul este gol, sau persoana respectiva nu a mancat de cateva ore.
Exista si situatia in care un astfel de chiorait de mate poate semnala o afectiune mai mult sau mai putin grava. Daca sunetul se aude prea tare, se repeta la perioade scurte de timp, din ora in ora, si apar si alte simptome: stari de greata si varsaturi, constipatie, formare de gaze, balonare este clar ca la nivelul sistemului digestiv au aparut anumite probleme.
In termeni de specialitate apare acel ,,meteorism abdominal” care reprezinta acumularea masiva de gaze in intestin si spatiul abdominal care pot provoca astfel de borborisme, ,,ghioraituri”, sau zgomote intestinale. Meteorismul abdominal este cauzat de dereglarile digestive, bolile intestinale bacteriene si de deficitul de enzime.
Indiferent de simptome, cea mai buna solutie este ca persoana in cauza sa mearga la un medic specialist gastroenterolog care este in masura sa puna un diagnostic dupa un examen clinic, o investigatie paraclinica si analize de laborator. Una dintre cele mai frecvente probleme care pot sa apara la nivelul sistemului digestiv este sindromul de intestin iritabil.
Acesta este provocat de anumite mancaruri dar si de stresul zilnic care este un punct de plecare si pentru alte boli. De asemenea, gastrita este o afectiune care da batai de cap la multe persoane si se manifesta prin acelasi sunet intestinal, atat de neplacut si neasteptat.