Retro inseamna sa adopti moda anilor trecuti, sa revii la ce a fost frumos odata si sa uiti de extravagantele prezentului si exact asa se vrea a fi si machiajul retro, care de cele mai multe ori reuseste sa puna in lumina exact trasaturile esentiale pline de sarm, pline de deriva si totodata unice.
Retro se refera cu siguranta la un stil sofisticat nascut din simplitate, plin de voluptate si din cale afara de seducator, iar cand spui retro te gandesti la hippie si cand spui hippie te gandesti la libertate. Moda retro a fost la inceputul ei moda noua, iar cu timpul a devenit retro pentru noi, oameni ai prezentului care simtim o insatiabila nevoie de a reveni la radacini, la ceea ce am putut insemna candva.
Ori, toate aceste nevoi mai pornesc si din dorinta de a avea ce au avut altii si au excelat in acea posesiune. Ce este machiajul retro?! O intrebare retorica… el nu are stil, nu cunoaste standarde si nici limite. Pur si simplu se creeaza continuu, revine constant si da un aspect natural, dar totodata plin de splendoare. Iar daca in vestimentatie moda retro a revenit atunci de ce sa nu-i facem loc si in cadrul cosmeticelor si sa ne bucuram de ea, in cele mai sublime forme.
Machiajul retro inseamna cu siguranta stilul pe care Brigitte Bardot il avea, ea fiind unul dintre sex simbolurile puternice ale anilor 60, o actrita de cinema foarte apreciata din toate punctele de vedere, avand in vedere ca emana atat sarm, fiind plina de sexualitate si senzualitate in cele mai bizare forme, de la vulgar pana la sacru. Sa vedem totusi cum iti aplici un machiaj retro si ce trebuie sa faci pentru a avea rezultatul dorit, fara riscul de a arata ca o paiata, deoarece sunt cu siguranta persoane care pur si simplu nu se incadreaza in acest stil.
Inainte de toate trebuie sa aplici un iluminator de ten, care ajuta la diminuarea depigmentarilor si iti netezeste pielea, continuand cu un hidratant pentru zona ochilor si a buzelor. Indicat este sa astepti cateva minute pentru ca pielea sa absoarba crema si iluminatorul aplicate inainte. Dupa ce asteptarea ta a luat sfarsit, trebuie sa aplici un fond de ten corespunzator nuantei tale, iar pentru un efect cat mai potrivit machiajului retro, poti sa optezi pentru o nuanta cu maxim doua tonuri mai deschisa.
Nu trebuie sa uitam ca reprezentantele sexului frumos care promovau acest stil aveau un chip angelic si luminos. Daca ai nevoie de un baton corector il poti folosi in zonele cu pricina, dar nu uita sa alegi o nuanta potrivita, deoarece si acestea sunt pe baza de efect. Dupa ce ai fixat totul, poti sa aplici o pudra compacta sau sub forma de pulbere, insa trebuie sa ai grija ca afectul sa nu fie unul de masca ci sa fie destul de suav. Nu folosi cantitati prea mari de fond de ten sau de pudra. Acum ca ai terminat cu tenul, urmeaza machiajul ochilor, care nu e deloc complicat daca stii cum sa manuiesti toate instrumentele.
Pentru ochi ai nevoie de lumina si ce modalitate mai buna de-a o capta decat sa aplici putin alb pe pleoapa superioara. Dupa ce ai facut acest pas, traseaza o linie cu un creion dermatograf negru, din exterior catre interior, mai groasa in partea exterioara si mai subtire catre cea interioara. Nu uita sa ridici putin linia in sus, ca si o codita care-ti va da un aspect strengaresc si apoi intoarce-o catre interiorul ochilor, formand o umbra usoara, care-ti va defini pleoapele, dandu-le contur.
Rezultatul este cel al unui ochi de pisica, insa nu trebuie sa exagerezi si in plus poti aplica putin fard fumuriu peste dunga deja trasata si ai grija ca umbrele pe care le realizezi sa fie simetrice. Dupa ce ai terminat acesti pasi, poti sa aplici un rimel, dar pentru un efect puternic, alege unul pentru alungire si volum. Poti folosi si gene false daca simti nevoia de mai mult profunzime si in final aplica pe mucoasa ochilor un creion alb, care sa-ti ofere lumina interioara.
Nu uita ca in anii 60, machiajul pe care acum il numim retro era foarte pronuntat in zona ochilor si a spancenelor, asta inseamna sprancene foarte definite si ochi patrunzatori, scosi in evidenta, urmand sa aplici cu un creion retractabil si o nuanta puternica pentru sprancene. Poti folosi si perle pentru obraz ca sa-ti iluminezi pometii.
Ultimul pas catre un machiaj retro perfect este colorarea buzelor, care se face cu ajutorul unui creion contur in primul rand si in al doilea rand cu ajutorul unui ruj din aceeasi nuanta. Pentru un efect mult mai puternic poti sa alegi sa-ti colorezi buzele cu un ruj rosu spre portocaliu. In ultimul rand, nu uita de accesoriile retro pe care trebuie sa le potrivesti cu machiajul si adopta o coafura haotica dar pasionala, plina de voluptate. Acum esti gata si te poti simti Brigitte Bardot.