
Vitiligo este o afecțiune care constă în depigmentarea pielii, mai exact în apariția unor pete albe mărginite de un contur închis. Astfel de pete au forme neregulate, sunt mai mici sau mai mari și apar pe orice zonă a corpului. Nu dor și nu provoacă mâncărimi ceea ce este un avantaj.
La oamenii cu tenul alb petele sunt mai estompate, dar la cei cu pielea de culoare mai închisă petele sunt clare și inestetice, creează o stare de jenă. Cele mai afectate zone ale corpului sunt picioarele, fața, buzele, mâinile. Dacă apar pe scalp, firele de păr de pe suprafața lor sunt albe. Uneori petele pot să apară pe axile, buric, nări, ochi și organele genitale.
Afecțiunea este numită în termeni medicali și leucodermă. Cauza este lipsa pigmentului pielii, a celulelor care produc melanină. Această boală poate fi moștenită genetic dar nu este periculoasă, nu duce la deces. Afecțiunea a fost asociată cu diferite boli printre care se află și boala Addison, anemia pernicioasă.
De asemenea, factori de risc pot fi tulburările glandei tiroide (mai ales hipertiroidismul), problemele psihice și stresul. Până în prezent nu se cunoaște cauza exactă a pierderii pigmentării în anumite zone însă s-a observat o tendință de apariție a afecțiunii la persoanele care au in familie rude care suferă de vitiligo.
Celulele care produc pigmentul pielii se numesc melanocite și dacă acestea lipsesc nu mai apare pigmentul care creează culoarea pielii. Pigmentul se numește melanină și are rolul de a pigmenta pielea dar și de a da culoare ochilor și părului. În cazuri de vitiligo are loc o distrugere a celulelor melanocite și astfel celulele pielii apar albe.
Persoanele care suferă de vitiligo trebuie să fie foarte atente cu expunerea la soare deoarece au un risc crescut de cancer de piele și arsuri solare.
Pentru tratament se recomandă suplimente de vitamine din complexul B care sunt necesare penru hrănirea și textura pielii, pentru combaterea stresului. Vitamina B5 este necesară pigmentării pielii și pentru combaterea stresului. Pentru tratamentul fragilității pielii se pot lua suplimente de calciu și magneziu, iar pentru asigurarea echilibrului de nutrienți esențiali se ia un complex de vitamine și minerale. Uleiul de primula și uleiul din semințe de in ajută în stimularea funcțiilor hormonale deoarece conțin acizi grași esențiali.
Un alt mineral important pentru piele, pentru îmbunătățirea elasticității și rezistenței colagenului este siliciul. Zincul ajută la regenerarea țesuturilor, iar cuprul crește producția de colagen și menține sănătatea pielii. Sumplimentele de vitamina A contribuie la vindecarea pielii, la formarea țesutului cutanat.

Se administrează împreună cu un complex de carotenoide. Pentru producerea colagenului și creșterea flexibilității pielii se poate folosi vitamina C și substanțele bioflavonoide. Vitamina E ajută în prevenirea și tratamentul afecțiunilor pielii, are acțiune de combatere a atacului nociv al radicalilor liberi.
Una din cele mai bune plante folosite pentru ameliorarea petelor de vitiligo este picrorhiza kurroa. Această plantă indiană este folosită în medicina ayurvedică în tratamentul afecțiunilor pielii, ale ficatului și tractului respirator. Are proprietăți imunostimulatoare, antioxidante, hepatoprotectoare. Crește în regiunea Himalaya la altitudini de 3400-5000 m.
Ginko biloba are efect bun în tratamentul acestei afecțiuni, stopează apariția petelor, are efect antioxidant și de creștere a imunității. Ginko biloba îmbunătățește memoria, capacitatea de concentrare, reduce presiunea intracraniană, prelungește durata de viață, crește circulația sângelui, reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge, are efect diuretic ușor, accelerează procesul de vindecare, scade nivelul de colesterol, îmbunatățește funcționarea sistemului nervos și cardiovascular, dar și a glandelor endocrine din organism.
Alte plante care ajută în tratamentul acestei afecțiuni sunt: mușețelul, salvia, sunătoarea, urzica, oregano. Se recomandă ceaiurile și infuziile din aceste plante.
De asemenea se pot folosi și alte remedii tradiționale: decoctul din frunze sau din rădăcină de păstârnac, tinctura de valeriană, preparatele din cătină, infuzia de trifoi, infuzia din frunze de coacăz, ceaiul din flori de soc negru, decocotul din flori de cicoare, sucul de aloe.
Sunătoarea este o plantă medicinală care se folosește sub formă de unguent, decoct și tinctură pentru tratamentul afecțiunilor pielii. Conține hipericina, ulei volatil, substanțe triterpene, alcani, substanțe carotenoide, minerale, vitamina C, colină, acid cafeic, acid clorogenic, acid cinamic, steroli.
Are proprietăți astringente, hemostatice, antimicrobiene, antiinflamatoare, antihemoragice, vindecătoare, cicatrizante, antidepresive, analgezice, diuretice, antispasmodice. Ajută în tratamentul petelor de vitiligo, arsurilor solare, ale acneei, ulcerațiilor cutanate, plăgilor, ulcerului varicos, leziuni ale mucoaselor, abceselor, furunculelor, inflamațiilor, escarelor, arsurilor grave de orice tip.