Leziunile elementare, primitive sau secundare, dispuse in cursul unor boli infectioase pe tegument sau mucoase, constituie eruptiile. Acestea pot fi mai monotone sau mai variate, caracterele lor depinzand, in special, de tipul de leziuni elementare care le alcatuiesc si de modul lor de grupare. Astfel, pot exista eruptii monomorfe, adica alcatuite dintr-un singur fel de leziuni elementare sau polimorfe, in constituirea carora intra mai multe tipuri de leziuni elementare.
Leziunile primitive mai des intalnite in bolile infectioase sunt: macula, papula, vezicula, bula, pustula si scuama.
Macula reprezinta numai o modificare a pielii care se afla la acelasi nivel cu tegumentul normal din jurul ei si, ca atare, nu poate fi simtita la palpare. Ea este reprezentata prin pete de diferite culori care fac contrast cu pielea de aspect normal. Modul lor de raspandire este foarte variat. Maculele vasculare pot fi raspandite pe suprafata abdomenului, asa cum sunt petele congestive din febra tifoida sau pot cuprinde tot trunchiul ca petesiile din tifosul exantematic. Maculele pot fi vasculare sau pigmentare.
Maculele vasculare sunt pete de culoare rosie, datorate unui aflux de sange, ca urmare a unei vasodilatatii a capilarelor de unde si numele de macule hiperemice sau congestive. Maculele congestive pot fi de marimi variabile (gamalie de ac, bob de linte, bob de mazare si mai mari), fiind caracterizate si prin faptul ca dispar la presiune si reapar la incetarea presiunii. In alte cazuri, maculele vasculare sunt urmarea iesirii sangelui din vase in interstitii printr-o permeabilitate crescuta sau a unuei rupturi a peretilor vasculari.
Maculele formate prin acest mecanism poarta numele de pete purpurice sau petesii; petele purpurice sunt mai omogene si au un contur mai regulat, in timp ce petesiile au un caracter mai neomogen, cu marginile neregulate, cu prelungiri. Spre deosebire de maculele congestive, elementele purpurice si petesiile nu dispar la presiune. Culoarea rosie de la inceput se transforma treptat luand, pe masura ce evolueaza, o nuanta albastruie, apoi bruna, datorita modificarilor de culoare a hemoglobinei.
Pustula este un abces minuscul la suprafata tegumentului constituind asa-numitele leziuni de foliculita (cosuri). Ele pot fi primitive sau secundare, prin infectarea unor vezicule care in acest fel se pustulizeaza. Pustulele pot fi grupate in anumite teritorii ca fata, axile, constituind leziuni de foliculita sau se pot intinde pe toata suprafata corpului ca in cazul pustulizarii veziculelor de varicela, precum si in cazul variolei unde pustulizarea reprezinta un stadiu obligatoriu de evolutie a eruptiei.
Bula este o basica mai mare, cu un continut clar si cavitate unica. Ea se datoreaza unei despicaturi transversale in epiderm, din cauza presiunii lichidului seros iesit din vase. Bulele pot sa fie localizate ca in cazul formelor buloase ale carbunelui cutanat, sau generalizate ca in cazul dermatozelor buloase.
Vezicula este o basicuta care predomina pe suprafata pielii si care prezinta o cavitate plina cu un lichid clar. Cavitatea poate sa fie unica si in acest caz prin intepare, vezicula isi goleste intregul continut sau poate sa fie separata prin mai multi pereti ca niste faguri de albine. Locul de formare este in epiderm, marimea lor variind intre aceea a unui varf de ac si a unui bob de linte sau mai mare si de cele mai multe ori sunt insotite de semne subiective precum pruritul si durerea.
Veziculele pot fi grupate in jurul gurii, nasului sau pe mucoasa genitala ca in herpes, sau se pot grupa pe traiectul unui trunchi nervos ca in zona zoster; mai pot fi raspandite ca in varicela sau mai mult pe fata sau pe membre, ca in variola.
Papula este o leziune caracteristica printr-o ridicatura circumscrisa si solida la suprafata pielii si se datoreaza fie unei ingrosari a pielii, fie unei infiltratii apoase. Papulele pot lua nastere in stratul superficial al pielii, epiderm, numite in acest caz si papule epidermice, in stratul mai profund, derm, constituind papule dermice sau in ambele straturi: papule dermoepidermice. Sunt de marimi variabile, cu un contur regulat sau neregulat, totdeuna bine delimitat si de multe ori pruriginoase.
Scuama este un tip de eruptie care se afla la limita dintre leziunile primitive si secundare si se prezinta ca niste lamele cornoase la suprafata pielii. Pot fi mici ca taratele sau mai mari.
Leziunile secundare care merita o atentie deosebita in bolile infectioase sunt: crusta, escara si ulceratia.
Crusta este urmarea uscarii unor secretii din diferite leziuni cutanate si se prezinta ca mici depozite de fibrina provenite din plasma sanguina.
Escara este un tesut mortificat care se datoreaza unor distrugeri tisulare ca urmare a unui deficit de nutritie locala, de obicei prin leziuni vasculare sau prin compresiune continua. Alteori, escara se poate produce sub actiunea unor agenti infectiosi, direct sau prin toxinele lor sau sub actiunea unor substante chimice caustice.
Ulceratia apare de obicei datorita unei pierderi de substanta la suprafata tegumentului, ca urmare a unei modificari locale, putand lua nastere prin eliminarea unei escare sau putand fi urmarea unei leziuni veziculoase. La o ulceratie se vor analiza: intinderea, marginile, profunzimea, fundul, baza (pentru a se vedea daca este dura sau nu) precum si manifestarile subiective (durerea sau lipsa durerii).
Cunoasterea leziunilor elementare, desi este absolut necesara, nu reprezinta totusi decat o parte din elementele care trebuie urmarite intr-o eruptie. Astfel, la aprecierea unei eruptii se vor descrie: leziunea elementara; modul de grupare a elementelor; topografia; modul si data debutului raportata la debutul bolii; evolutia; manifestarile subiective. De obicei, toate leziunile elementare de pe tegument se produc in mod foarte asemanator si pe mucoase, aproape fiecare element avand corespondentul sau mucos.
