Încălţămintea sport a depăşit graniţele ţinutelor strict sportive, fiind adoptată astăzi în ţinutele de stradă şi de zi, ca răspuns la necesităţile noastre de a ne mişca repede şi de a ne simţi confortabil pe durata întregii zile. Stiliştii şi designerii recomandă încălţămintea sport, inclusiv pantofi sport damă, pentru multe tipuri de outfit-uri, iar complexitatea şi varietatea de modele existente pe piaţa de specialitate, permit fiecăruia să îşi procure perechile preferate şi potrivite propriilor abordări vestimentare.
Încălţămintea sport în outfit-ul feminin
O pereche de pantofi sport dama îşi va găsi întotdeauna locul în dressing-ul doamnelor şi domnişoarelor, tocmai datorită versatilităţii acestui tip de încălţăminte. Atunci când îţi procuri încălţăminte sport, va trebui să ţii cont de design, culoare, dar şi de specificaţiile producătorului, mai cu seamă dacă vrei să îţi completezi echipamentul sportiv.
Dacă eşti o persoană sportivă şi vrei să îţi procuri perechea de sneakers care se va potrivi cel mai bine sportului practicat, atunci va trebui să iei în calcul nevoile tale pe durata antrenamentului. Pentru alergare vei alege încălţăminte cu talpă flexibilă care va atenua şocurile, pentru exerciţiile de fitness vei opta pentru încălţămintea sport cu talpă aderentă, dacă joci baschet vei alege sneakers înalţi, iar pentru tenis va fi nevoie de încălţăminte care susţine detenta şi creşte puterea de tracţiune. Însă încălţămintea sport va completa cu succes şi ţinutele de zi. Poţi alege modele în tonalităţi neutre, precum negru sau gri, completând astfel o ţinută office formată din pantaloni şi sacou.
Pentru un look casual, alege o pereche de sneakers cu design îndrăzneţ, optează pentru culori electrizante şi accesorii inedite. Poartă-ţi încălţămintea sport cu blugi decupaţi, fuste largi, pantaloni scurţi, rochii tip cămaşă sau cu perechea preferată de leggings şi o bluză asimetrică.
Un look masculin comod, tineresc şi practic
Outfit-urile masculine se bucură şi ele de multă atenţie din partea stiliştilor, aceştia recomandând încălţămintea comodă şi practică, în foarte multe contexte, exceptând ţinutele elegante. Astfel, o pereche de pantofi sport barbati, dacă este bine aleasă, se va încadra perfect unui look de stradă, mersului la birou sau pe durata unei călătorii. Încălţămintea sport simplă, de culoare neagră, gri sau albă, se poate plia foarte bine pe ţinuta office aleasă pentru orele petrecute la birou sau pe durata întâlnirilor şi deplasărilor de afaceri.
Alături de pantaloni din stofă, cămăşi uni, sacouri sau paltoane trei sferturi, încălţămintea sport poate crea o imagine echilibrată şi plăcută. Un look urban-casual va permite domnilor să poarte orice tip de încălţăminte sport preferă. De la modelele simple, până la cele în culori stridente şi cu un design inedit, toate îşi vor găsi locul lângă pantaloni din piele, blugi, hanorace şi tricouri imprimate, alături de cămăşi regular-fit, geci din piele sau pantaloni kargo. Echipamentele sportive impun şi încălţăminte pe măsură, astfel că alegerea perechii potrivite se va face în funcţie de sportul practicat, astfel încât antrenamentul să se desfăşoare în siguranţă, iar performanţa să se poată realiza.
Accesorizarea ţinutelor
Încălţămintea sport inspiră lejeritate, degajare şi confort. Pentru a da o notă unică ţinutelor care implică pantofi sport, se poate opta pentru o accesorizare adaptată contextelor. Pantofii sport se pot asorta cromatic unui rucsac, şepcii sau pălăriei, pot crea cadre echilibrate cu nuanţele pieselor vestimentare şi se vor potrivi foarte bine cu bijuterii inedite realizate din piele sau fire textile.