Măsuri de prim ajutor în caz de dureri de spate – Tu știi ce trebuie să faci?

0
573
Măsuri de prim ajutor în caz de dureri de spate – Tu știi ce trebuie să faci

Durerile de spate pot fi acute, cronice, pot fi surde sau severe și pot să apară datorită unor variate condiții care provoacă afecțiuni ale coloanei și zonelor adiacente acesteia. Cele mai frecvente sunt durerile lombare care apar în cazuri de lovituri violente, ridicării sau transportului unor greutăți, etc. Astfel de simptome pot să apară la nivelul coloanei vertebrale sau la structurile acesteia, la nervi, mușchi, ligamente, discuri intervertebrale.

Dacă durerea este simțită sub omoplat poate fi o afecțiune a vezicii urinare, dacă durerea este în regiunea inferioară a spatelui este posibil să apară din cauza inflamației uterului sau a perioadei menstruale, dacă este la mijlocul spatelui poate semnala o inflamare a pancreasului, iar dacă apare în spate dar și în piept și braț poate fi cauzată de o angină sau de atacul de cord.

Măsuri de prim ajutor în caz de dureri de spate

În cazul apariției durerii de spate este indicat repaus la pat în poziție de odihnă. Patul trebuie să fie tare, sub genunchi se pun 2-3 perne pentru fixarea șoldurilor și a membrelor inferioare, iar sub zona lombară se pune de asemenea o pernă pentru susținerea coloanei vertebrale. În majoritatea cazurilor durerile de spate nu trec imediat, de obicei țin câteva zile.

Debutul este brusc iar intensitatea poate crește la anumite mișcări sau solicitări ale spatelui. Dacă durerea este acută provocată de compresia vertebrelor lombare este bine să se ia un analgezic pentru atenuarea simptomelor. Masajul cu unguente analgezice și antiinflamatoare este de ajutor.

Citește și:  Tehnică japoneză pentru scăderea în greutate – Medicul Toshiki Fukutsudzi ne arată cum să slăbim și să ne calmăm durerile de spate
pozitii de somn pentru reducerea durerilor de spate
pozitii de somn pentru reducerea durerilor de spate

Unul din cele mai simple metode de a scăpa de durerea de spate este aplicarea de comprese calde. Un duș cu apă caldă în zona spatelui atenuează durerea locală. Căldura are efect relaxant pentru mușchi și întregul organism, stimulează circulația sângelui, ameliorează simptomele dureroase. Respirația corectă, profundă, liniștită ajută de asemenea în calmarea durerilor de spate.

O simplă mișcare greșită poate fi suficientă pentru a cauza dureri de spate. Anumite boli pot da simptome de dureri de spate și de aceea consultația medicală este importantă pentru depistarea factorilor care au provocat suferințele fizice de acest fel. Posibile cauze ale durerii de spate sunt stresul, obezitatea, hernia de disc, reumatismul, osteoartrita, suprasolicitarea coloanei vertebrale, etc.

În cazul unor dureri persistente, intense trebuie mers cât de repede la un medic. Pentru calmarea durerilor de spate se fac tratamente speciale și exerciții fizice recomandate de kineoterapeuți și medici specialiști în chirurgie și ortopedie. Pentru unii pacienți cu dureri de spate sunt de ajutor băile cu nămol cald, băile cu apă caldă, împachetările cu nămol, tratamentul cu medicamente analgezice, masajele medicale, terapia de stimulare electrică și alte terapii complementare (acupunctura, presopunctura, fizioterapia, reflexoterapia).

Ceaiurile din scoarță de salcie, urzică și păpădie au efect calmat, antiinflamatoriu, de ameliorare a tensiunii musculare și a durerilor de spate. Relaxarea pe podea cu spatele drept și genunchii ridicați, exercițiile pentru consolidarea mușchilor spatelui, masajul, înotul, yoga, exercițiile pilates, exercițiile tai chi, sunt soluții pentru prevenirea și tratamentul durerilor de spate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.