5 sfaturi pentru a scăpa de dependența de jocuri de noroc

1
238
5 sfaturi pentru a scăpa de dependența de jocuri de noroc

România se regăsește în marja inferioară indicată de către Uniunea Europeană cu privire la jucătorii patologici. Cu toate acestea, în ultimii ani au început să apară numeroase cazuri de pariori problematici.

Cert este însă că industria jocurilor de noroc a crescut exponențial în ultimii 5 ani, iar numărul unităților de pariuri a depășit numărul farmaciilor.

Unele voci spun că spun că acest lucru s-a datorat crizei financiare și progresului fantastic al tehnologiei, care a adus internetul în buzunarele a peste 80% dintre români. În plus, numeroase personalități din țară au fost surprinse cu acest viciu, lucru care ar putea de asemenea, să-i influențeze pe tineri în acest sens.

Atunci când vine vorba de prevenție, lucrurile nu stau foarte bine. Există destule păreri care spun că s-ar putea face mai multe pentru a preveni jocul în rândul minorilor, chiar dacă statul a luat deja anumite măsuri în acest sens.

Totuși, dacă tu te regăsești într-o astfel de situație, s-ar putea să nu-ți fie foarte la îndemână să găsești sprijin și tocmai de aceea, ne-am gândit să-ți prezentăm câteva sfaturi care ar putea să te ajute să scapi de această dependență.

Navigare rapidă în articol:

  1. Pune-ți gândurile pe o foaie
  2. Află ce te trage la joc
  3. Învinge-ți rușinea și vorbește cu cei apropiați
  4. Nu te lăsa copleșit de aspectul financiar
  5. Cere ajutor

1. Pune-ți gândurile pe o foaie

Știm bine că primul pas în tratarea oricărei adicții este să recunoști că ai o problemă. Presupunem că ai trecut de acest prag dacă citești aceste rânduri și te felicităm pentru acest lucru!

Ceea ce-ți vom propune să faci acum îți va fi de mare folos pe tot parcursul procesului de renunțare la adicție. În primul rând, gândește-te bine și notează câteva motive pentru care ai decis să te lași de jocuri de noroc, dar și finalitatea lor, ca de exemplu:

  • Vreau să am un stil de viață sănătos, să nu mă îmbolnăvesc din cauza stresului și a sedentarismului, pentru a-mi spori calitatea vieții.
  • Vreau să devin stăpân pe mine, să învăț să-mi controlez emoțiile, ca să nu mai recurg la pariuri ca refugiu pentru orice problemă pe care o întâmpin – lucru care nu ar face altceva decât să adâncească problema și în nici un caz să o rezolve.
  • Vreau să fac mai multe pentru mine și pentru cei din familie, nu să-mi pierd timpul, energia și banii în fața unui sistem din care nu pot ieși câștigător și care mă va menține captiv în această ispită.
  • Nu vreau să-mi pierd soția, copilul, celelalte rude, prietenii, serviciul, reputația, credința și nici viața, ci vreau să reușesc să scap de acest viciu, la fel cum au făcut-o și alții înainte mea.

Trebuie să te gândești bine și să notezi lucruri care te vor atinge, pentru a le reciti de fiecare dată când simți că ești aproape să cazi din nou în plasă.

2. Află ce te trage la joc

Acest exercițiu îl vei putea face mai bine tot cu ajutorul unei coli de hârtie. Trebuie să dai timpul înapoi și să te gândești la momentele premergătoare jocului și să le notezi, pentru ca apoi să le eviți.

Spre exemplu, dacă știi că după ce mergi sâmbătă la piață să cumperi verdețuri, treci inevitabil prin dreptul unei săli de jocuri și te oprești să joci, încearcă să eviți să mai mergi în acel loc sau să iei pe cineva cu tine (cineva care nu ar merge cu tine la joc).

Să luăm un alt exemplu: Realizezi că ajungi să pariezi din cauza dezamăgirii trăite la final de săptămână sau lună, atunci când nu ești pe lista cu cei care au performat cel mai bine și care, implicit, primesc un bonus. În acest caz, nu depinde numai de tine să previi această situație, așa că ceea ce poți face este să te pregătești psihic pentru a nu te mai demoraliza când se va repeta situația. La fel, cel mai bun remediu este să-ți notezi câteva motive pentru care nu ar trebui să te simți prost din cauza acestui lucru.

După ce ai identificat principalii declanșatori, trece-i pe un post-it și lipește-l pe frigider, dar schimbă-i locul odată la câteva zile, pentru că altfel o să te obișnuiești cu el și îl vei ignora.

Citește și:  Care sunt modalitățile de transmitere în cazul virusului HIV?

3. Învinge-ți rușinea și vorbește cu cei apropiați

Specialiștii au constatat că suportul familiei și al apropiaților este esențial. Totuși, ce poți face atunci când ești certat cu aceștia și când toți și-au pierdut încrederea în tine?

În primul rând trebuie să înțelegi că la fel cum tu ești într-un proces care durează, la fel poate fi și pentru ei. Nu te aștepta să fii iertat și luat în brațe din prima (deși nu este exclus să se întâmple așa).

Un bun punct de plecare este să te documentezi despre ludomanie și să le arăți celor dragi – în mod pașnic și cu o atitudine umilă – anumite materiale care indică faptul că dependența de jocuri de noroc este o boală și nu un indicator de prostie umană.

În al doilea rând, trebuie să te străduiești să dai mereu exemplu bun, prin faptele tale, și să nu pierzi vremea făcând promisiuni pe care oricum, nimeni nu le mai crede.

Totuși, principala armă în această luptă este răbdarea. Exersarea autocontrolului poate fi sporită și de practicarea altor renunțări, cum ar fi posturile din cadrul anului bisericesc, pe care poți să le ții pentru a te disciplina, chiar dacă nu ești genul bisericos.

4. Nu te lăsa copleșit de aspectul financiar

Chiar dacă până aici te-ai descurcat de minune, dacă nu-ți propui să ai o mentalitate de învingător, este foarte posibil să fii învins de problemele financiare.

Anumite persoane ajung să-și vândă bunuri, mașini sau chiar proprietățile imobiliare pentru a-și satisface nevoia de a juca. Unii ajung chiar să se împrumute la cămătari sau să fure. Cheia este să te gândești că vei reuși să o scoți la capăt, chiar dacă toți te vor descuraja.

Reține că suma maximă ce poate fi reținută (prin executor judecătoresc) este jumătate din salariul net. Așa că orice datorie ai avea, vei găsi o cale de a gestiona situația!

Începe prin a-ți nota toate datoriile pe care le ai și bagă la cap faptul că cel mai prost lucru pe care poți să-l faci este să joci la online casino. Nu asta este soluția, ci amintește-ți că tocmai asta te-a băgat în problema în care te afli!

Aceste calcule te pot da peste cap, și este de înțeles, dar gândește-te că tot ce a fost mai rău a trecut și încearcă să trăiești prezentul. Persoanele care se gândesc des la trecut și viitor sunt cele care ajung să dezvolte depresie. Nu face asta! Nu te gândi mereu la ce vei face peste nu știu cât timp, ci încearcă să scoți maximul din fiecare zi.

5. Cere ajutor

Lupta contra adicției dusă de unul singur nu se bucură de o rată prea mare de succes, așa că este indicat să încerci să asculți mai multe păreri și să obții ajutor din mai multe părți dacă vrei să ai șanse mai mare de reușită.

Varianta cea mai la îndemână este să apelezi la un psiholog. Totuși, dacă acesta nu are o cazuistică relevantă acestui domeniu, ar trebui să continui căutarea. Este important să iei legătura cu oameni care știu ce înseamnă această dependență, cum ar fi specialiștii din cadrul programului Joc Responsabil.

Practic, de multe ori se întâmplă ca cei care au trecut prin aceleași probleme ca și tine să fie și cei mai buni îndrumători, cu condiția să le fi depășit. În acest sens, poți să cauți diverse grupuri de pariori sau jucători anonimi, care nu numai că te-ar putea înțelege și ajuta, dar și ție îți va fi mult mai ușor să te deschizi în fața lor.

Nu uita: Nu este nuci o rușine să suferi de o anumită afecțiune. Bolile ne aleg pe noi, nu noi pe ele. Orice persoană poate să pățească asta, indiferent de capacitățile intelectuale sau starea socială de care se bucură. Important nu este ceea ce ai pățit, ci cum reacționezi în fața problemei!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.