Știați că persoanele cu diabet sunt mai predispuse unui atac cerebral?

0
191
Știați că persoanele cu diabet sunt mai predispuse unui atac cerebral

Diabetul crește riscul de atac cerebral și atac de cord. Aceasta este concluzia la care au ajuns specialiștii în domeniul medical în urma studiilor făcute pentru a găsi remedii ce ajută la reducerea apariției unor asemenea boli grave.

Un nivel ridicat de zahăr în sânge poate fi periculos pentru sănătatea corpului dar și pentru inimă și creier. În cazul persoanelor care suferă de diabet se formează așa numitele trombocite ,,lipicioase” care pot adera ușor la pereții vaselor de sânge și astfel crește riscul de boli de inimă. Trombocitele ,,lipicioase” se încheagă mai ușor și de aceea pot bloca vasele de sânge și deci pot duce la apoplexie, embolism, atac cerebral și atac de cord.

În diabetul zaharat nivelul de zahăr din sânge poate crește temporar și astfel poate afecta vasele de sânge mici și mari și chiar și nervii. Riscul de a dezvolta ateroscleroză, atac cerebral și atac de cord este mai mare la un pacient cu diabet deoarece dezvoltarea aterosclerozei este mai mare și deteriorarea fluxului sanguin de asemenea destul de ridicată.

Citește și:  Melancolia de iarna, Seasonal Affective Disorder (SAD)

Ateroscleroza este o complicație vasculară gravă a bolii diabet deoarece apar modificări de intimă arterială, se produc plăci ateromatoase în intima arterelor mijlocii, rezultă îngustarea lumenului și se intensifică predispoziția la ocluzia extremităților arterelor și arterelor coronare.

Prin reducerea lumenului arterei se produc dureri anginoase la efort fizic și apare insuficiența circulatorie. Ateroscleroza poate fi cauza leziunilor și îngroșărilor intimei, a producerii necrozei și a depunerii de lipide și colesterol.

Alte complicații ale diabetului sunt producerea cataractei, pielonefritei, retinitei, scăderea acuității vizuale, apariția leziunilor cutanate și riscul de atac cerebral. Cercetătorii au demonstrat că un pacient care nu a fost diagnosticat cu diabet și a suferit un accident vascular cerebral a avut un control mai mic al factorilor de risc al atacului cerebral decât unul care știa că are diabet și urma un tratament pentru a ține boala sub control și a reduce simptomele create de aceasta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.