Stres posttraumatic

Termenul de stres posttraumatic a fost identificat inca din Antichitate: in scrierile lui Platon, in „Republica”, se povesteste despre un soldat (mitul lui Er pampylianul) considerat mort si abandonat pe campul de lupta care se trezeste, in momentul in care el este pus pe rug, si incepe sa povesteasca despre sederea sa in regatul Mortilor. Termenul apare si in operele romancierilor: in nuvela „Adio” a lui Balzac se povesteste despre un general al Imperiului care reconstituie batalia de la Berezina pentru a-si vindeca iubita care suferea de stres posttraumatic.

Abia la sfarsitul secolului XIX psihiatria descrie stresul posttraumatic intr-un mod mai stiintific. Pierre Janet joaca un rol principal in formularea conceptului de stres posttraumatic deoarece el a propus o teorie a amintirilor traumatice subconstiente si a legaturilor acestora cu disocierea psihica provocata de un episod traumatic. Dupa razboiul din Vietnam, stresul posttraumatic a fost studiat mai in detaliu, iar in prezent sunt exploarate mai bine aspectele psihologice si biologice ale acestui sindrom. Tratamentele insa sunt in plina dezvoltare.

Conform DSM IV (Manualul Diagnostic si Statistic a Tulburarilor Mentale), termenul de stres posttraumatic reprezinta un sindrom care regrupeaza consecintele emotionale ale interpretarii personale ale unei situatii amenintatoare din punct de vedere obiectiv, cum ar fi: catastrofe naturale (ex: inundatii, cutremure, alunecari de teren), razboi, luare de ostatici, viol, accidente grave (ex: accident de masina/ tren/ avion), violente urbane sau familiale (ex: abuz sexual), torturi sau observarea mortii celuilalt.

Cu cat apar mai brusc si intr-un mod neasteptat, cu atat sunt mai traumatice aceste evenimente. In urma unui astfel de eveniment apare o avalansa de mecanisme de adaptare psihologice si biologice.

Persoanele care sufera de stres posttraumatic traiesc permanent anumite ganduri formate din imagini, senzatii, emotii sau cosmaruri legate de evenimentul traumatic pe care l-au trait. Aceste ganduri se repeta intruna si creeaza o tensiune anxioasa permanenta (frica), iar aceste persoane evita pe cat posibil situatiile care ii amintesc de evenimentul traumatic.

De exemplu, este posibil ca o adolescenta care a fost violata de un necunoscut intr-un parc prin care a trecut intr-o seara cand venea spre casa de la o petrecere, sa aiba permanent ganduri legate de momentul violului, de chipul violatorului, sau va retrai momentul iar si iar, sau va evita toate parcurile, va evita sa mai mearga singura noaptea, va evita petreceri etc..

Adesea, stresul posttraumatic apare dupa un al doilea eveniment traumatic care provoaca o ruptura mai clara, in modul de functionare al persoanei, decat cea determinata de primul eveniment traumatic.

Exista mai multe tipuri de stres posttraumatic, si anume:

• acut – simptomele de stres posttraumatic dureaza mai putin de trei luni;
• cronic – simptomele dureaza mai mult de trei luni de la trauma traita;
• amanat – simptomele apar dupa cel putin sase luni de la producerea evenimentului traumatic (se poate manifesta chiar dupa ani de zile).

Frecventa stresului posttraumatic

Prevalenta stresului posttraumatic este de 1% din populatia generala, pentru intreaga perioada de viata. Anchete recente au regasit valori mai ridicate ale stresului posttraumatic. De exemplu, in SUA, 10% dintre barbati si 18% dintre femei sufera de stres posttraumatic.

Doua treimi dintre femei si o treime dintre barbati sufera de stres posttraumatic. De asemenea, 15% dintre militari, 50% dintre prizonierii de razboi si mai mult de 75% dintre victimele unui viol sufera de stres posttraumatic.

Cauzele stresului posttraumatic

Cauza care sta la baza aparitiei stresului posttraumatic este traumatismul. Stresul posttraumatic se manifesta numai in urma trairii unei traume, insa acesta este declansat si datorita unor factori de risc prezenti inaintea producerii traumei, cum sunt: traumele sexuale precoce, existenta unei prime traume care a pus in pericol viata subiectului sau a unei persoane apropiate, probleme psihologice si psihiatrice, utilizarea drogurilor.

De asemenea, sunt mult mai vulnerabile persoanele care sufereau de alte tulburari inaintea producerii traumei (ex: depresie, anxietate, tulburari de personalitate) si persoanele care aveau inainte iluzia unei lumi stabile si corecte.

Conform DSM IV o persoana sufera de stres posttraumatic daca prezinta:

• Cel putin doua din urmatoarele cinci simptome (care nu existau inainte de traumatism) si care dureaza de mai mult de o luna: dificultatea de a adormi sau de a mentine somnul, reactii de teama exagerata, dificultati de concentrare, irascibilitatea sau izbucniri de manie, stare supradimensionala de vigilenta (hipervigilenta).
• Cel putin una din urmatoarele cinci maniere de retraire a evenimentului traumatic si care dureaza de mai mult de o luna: amintiri recurente ale evenimentului traumatic, vise recurente despre eveniment, sentimentul de retraire a evenimentului/ episoade de flash-back/ iluzii/ halucinatii, stres psihic intens atunci cand se confrunta cu aspecte legate de evenimentul traumatic, reactii somatice la confruntarea cu simboluri legate de evenimentul traumatic.
• Cel putin trei din urmatoarele sapte simptome cu privire la evitarea persistenta a stimulilor legatide trauma, care dureaza de mai mult de o luna: evitarea constienta a gandurilor, sentimentelor sau discutiilor legate de evenimentul traumatic, evitarea constienta a activitatilor, locurilor sau oamenilor care amintesc de trauma, interes scazut fata de activitatile importante, scaderea capacitatii de a resimti afectele, imposibilitatea amintirii unui anume aspect al traumei, sentimentul de ratacire sau de instrainare de ceilalti, sentimentul ca nu va avea viitorul pe care si l-a dorit (ex: nu se va casatori, nu va avea copii, sau o cariera).

Tratamentele stresului posttraumatic

Tratamente farmacologice: in caz de urgenta pot fi utilizate tranchilizantele sau neurolepticele sedative. Pentru stres posttraumatic acut si cronic se pot utiliza antidepresivele serotoninergice si carbamazepinele.

Debriefingul: este o interventie imediata, scurta si in grup care are loc la cateva ore (sau cel mult 2-3 zile) de la trairea evenimentului traumatic, dureaza intre 3 si 6 ore, si se realizeaza in grup pentru a ajuta oamenii sa se descarce emotional prin exprimarea sentimentelor si emotiilor. Este condus, in general, de catre un psiholog sau un psihiatru si are sapte faze: introducerea, faptele, ganduri si impresii, reactii emotionale, normalizarea, planificarea viitorului, dezangajarea.

Terapiile cognitiv-comportamentale: pot fi individuale sau de grup, sunt conduse de un psihoterapeut, sunt necesare intre 10 si 20 de sedinte a cate 60-90 minute fiecare, o intalnire sau doua pe saptamana. Terapia ajuta in mod progresiv ca persoana care sufera de stres posttraumatic sa infrunte factorii de stres si sa-si modifice emotiile povestind in detaliu evenimentul traumatic trait. Ca metode pot fi utilizate: expunerea la imaginile traumatizante prin desensibilizare progresiva, expunerea in imaginatie, managementul stresului, desensibilizarea cu ajutorul miscarilor oculare si reprelucrarea informatiei.