Tataneasa, planta medicinala bogata in alantoina care ajuta la regenerarea pielii

0
3129
Tataneasa, planta medicinala bogata in alantoina care ajuta la regenerarea pielii

Tataneasa este una din cele mai importante plante medicinale avand in vedere proprietatile sale terapeutice. Spunem aceasta deoarece specialistii in domeniul sanatatii apreciaza proprietatile acestei plante cunoscuta in popor si cu numele de taciune, iarba-baloasa, iarba-lui-Tatin sau pojarne. Natura pur si simplu ne pune la dispozitie o planta foarte importanta pentru sanatate, un elixir pentru tratamentul multor afectiuni si boli de piele.

Ingredientul principal al acestei plante medicinale, atat de apreciat mai ales in medicina populara, se numeste alantoina. Aceasta biocomponenta vegetala se gaseste in special in radacina plantei care se recolteaza in lunile de primavara sau de toamna. Alantoina are proprietati: calmante, cicatrizante, epitelizante, de regenerare tisulara, antiiritante, exfoliante, de restaurare cutanata si de protejare a pielii impotriva agentilor externi iritanti.

Proprietatile terapeutice ale plantei

In prezent radacina plantei se utilizeaza in preparate medicinale sub forma de unguent pentru tratamentul bolilor de piele. De asemenea este folosita si sub forma de tinctura si cataplasme pentru uz extern. Are efect astringent, cicatrizant, hemostatic, de reducere a inflamatiilor si vindecare rapida a ranilor.

Infuzia din tataneasa este folosita in medicina populara in tratamentul bolilor gastro-intestinale, deoarece are proprietati hemostatice si cicatrizante in gastrite hiperacide, ulcer gastric si duodenal. Ajuta in combaterea diareei, dizenteriei, afectiunilor respiratorii si la normalizarea tranzitului intestinal deoarece are actiune astringenta. Pentru uz extern poate fi un bun remediu in cazuri de hemoroizi si ulcer varicos.

Citește și:  Rododendronul-galben si Rododendronul-ruginiu

Tataneasa

Infuzia de tataneasa este recomandata si in baie sau local sub forma de comprese, ajuta in tratamentul multor probleme de piele.

Decoctul din radacina de tataneasa este recomandat pentru uz intern. Se prepara astfel: 2 lingurite cu radacina maruntita se fierb in jumatate de litru de apa timp de 25 minute, apoi se strecoara si se poate folosi.

Tataneasa se folosea cu multi ani in urma in cazul fracturilor de oase, ea ajuta la sudarea rapida a fracturilor. Aceste proprietati sunt apreciate si astazi, planta calmeaza durerile articulare, sau simptomele provocate de luxatii, entorse sau guta.

Unguentul Tataneasa este un produs natural cu efect cicatrizant, antiinflamator, revulsiv si calmant. Este recomandat in tratamentul fracturilor, entorselor, durerilor musculare, articulare, reumatismului, fisurilor de sani, ulcerului varicos, artritei si hemoroizilor.

Tataneasa are denumirea stiintifica de Symphytum officinale si face parte din familia Boraginaceae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.