In functie de modul in care au fost combinate si de ingredientele folosite, exista mai multe tipuri de parfumuri. Nici nu este de mirare, avand in vedere ca fiecare parfum are o nota aparte, un ingredient care il face unic in panoplia mirosurilor. Parfumuri cu arome lemnoase, fresh, fructate si florale sau orientale, toate au in comun anumite ingrediente standard, insa si nasucuri fine care le incearca, analizeaza si achizitioneaza daca trec testul gustului. Cum care gust? cel personal, desigur!
Cu totii stim ca diferitele tipuri de parfum sunt caracterizate prin trei nivele:
Nota de baza: ce ramane pe piele si persista in jur de 3 sau mai multe ore de la aplicare
Notele medii: cele care persista in jur de o ora
Notele de varf: care se manifesta in prima jumatate de ora de la aplicare.
Majoritatea oamenilor nu stiu cum sunt impartite pe categorii aceste tipuri de parfum. Un rol important il au familiile olfactive care se gasesc in numar de cinci. Acestea sunt mai apoi impartite in subcategorii.
Principalele categorii de parfumuri
Parfumurile orientale. Acestea sunt spicy, condimentate, calde, exotice, si se gasesc in familiile lemnoasa si florala. Parfumurile orientale au esente proprii dominante dintre care se evidentiaza santal si cedru, insa se gasesc si esente de pachuli, rasini, flori sau esente de origine animala.
Parfumuri florale. Acestea sunt cele mai populare si traditionale tipuri de parfum. In aceasta categorie intra parfumuri bazate pe o floare ce devine ingredient unic, sau pot fi parfumuri ce reprezinta adevarate buchete florale. Aceste esente sunt feminne, romantice, si pot fi folosite de orice categorie de varsta.
Parfumuri fresh. Acestea se incadreaza in randul parfumurilor oceanice/ de apa, parfumurilor verzi, pe baza de citrice. Parfumurile fresh sunt folosite in general in vremea calduroasa.
Parfumuri lemnoase. Acestea sunt masculine ca si personalitate, distinse, puternice. Sunt parfumuri pe care fie le iubesti fie nu le suporti. Acesta combina in esenta lor paciuli, santal si pin printre altele.
Parfumuri fougere (feriga). Aceste parfumuri sunt in general masculine, cu note lemnoase, erbacee, si sunt bazate pe lavanda, muschi de stejar.
Pe langa aceste tipuri de parfum, se fabrica in lume si variatiuni:
Aldehide. Acestea sunt parfumuri sintetice 100% facute din ingrediente produse in laborator. Primul astfel de prafum care a cucerit lumea este faimosul Chanel no.5.
Citricele. Aceste parfumuri se bazeaza pe arome de paciuli, portocala, grapefruit, lamaie. Acestea sunt de obicei proaspete si racoritoare.
Tutun/piele. Aceste parfumuri sunt masculine, mirosul lor se bazeaza pe cel al tutunului si sunt mature.
Oceanice. Aromele folosite in crearea acestor parfumuri amintesc de aerul oceanic si de munte.
Unele parfumui raman intr-o zona gri, neputand fi incadrate doar intr-o categorie sau in alta ci combinand aromele, esentele si nuantele. Mai degraba vei gasi un parfum floral/fructat sau lemnos/oriental decat unul strict floral sau strict lemnos.
Note lemnoase: lemnoase uscate, lemnoase muschi
Note orientale: orientale, oriental lemnoase, orientale dulci
Note florale: florale orientale, florale dulci, florale
Note fresh: marine, verzi, citrice.
Povestea cu tipuri de parfum este destul de complicata, insa important este produsul finit pe care il poti incerca si achizitiona daca ti se potriveste.