Tulburarea bipolara este o tulburare maniac-depresiva, un diagnostic psihiatric ce descrie o categorie speciala de tulburari de comportament definite prin prezenta episoadelor de crestere anormala a nivelului energiei, cognitiei si starii generale coroborate cu episoade depresive. Aceste comportamente sunt considerate manii care apar frecvent, urmate fiind de depresii, sau pot aparea in timpul depresiilor. Aceste evenimente sunt ingradite de perioade de comportament normal, insa la unii indivizi aceste depresii si manii survin succint.
Episoadele maniace severe pot duce la simptome psihotice precum halucinatiile si iluziile. Diagnosticul este bazat pe declaratiile individului si pe comportamentul observat. Episoadele de anormalitate sunt asociate cu stres, intarziere si un risc crescut de suicid, in special in timpul episoadelor depresive.
In unele cazuri poate deveni o conditie ce dureaza intreaga viata, in timp ce in alte cazuri duce la reusite pozitive, creative. Exista dovezi cum ca multe persoane creative au suferit astfel de episoade in viata. In plus, se sugereaza ca tulburarea bipolara si creativitatea sunt legate intre ele.
Cei care isi schimba adesea dispozitia fara niciun motiv aparent pot suferi de astfel de tulburari. In timpul episoadelor maniace, individul are o energie debordanta, o dispozitie euforica, hiperactivitate si agitatie fara a avea nevoie de somn. De multe ori, in timpul acestor episoade, individul cheltuie multi bani, ajungand in datorii mari. In episoadele depresive, individul este foarte trist si se simte fara speranta, are un simtamant de vinovatie si un nivel scazut de energie. In cazurile mai severe si apropiatii bolnavului sunt afectati de aceasta.
Stabilirea diagnosticului
In tulburarile bipolare genetica joaca un rol important, la fel cum si factorii la care individul este expus de-a lungul vietii pot avea un cuvant de spus. Aceasta boala este una poligenica si a fost descoperita destul de recent. Abia in 1957, psihiatrul german Karl Leonhard a clasificat tulburarile de comportament in unipolare sau bipolare.
De cele mai multe ori, tulburarea bipolara se manifesta de-a lungul intregii vieti odata ce a aparut. Cei mai multi suferinzi nu prezinta simptome intre episoadele de manie si depresie. Acest tip de tulburare este impartit in trei tipuri majore, in functie de anumite simptome si de agresivitatea episoadelor.
Tulburarea bipolara de tipul I este cea clasica in care individul are episoade periodice de depresie si manie.
Tulburarea bipolara de gradul II este ceva mai usoara si se manifesta prin perioade de hipomanie alternate cu depresia. Aceste episoade sunt ceva mai blande.
Tulburarea ciclica rapida bipolara este reprezentata de episoade mult mai rare. Daca un individ a suferit cel putin patru astfel de episoade alternate de depresie si manie, atunci se poate vorbi de acest diagnostic. Pacientii cu acest tip de tulburare trebuie sa aiba grija cu tratamentul pentru ca boala se poate agrava. Fara un tratament adecvat, episoadele depresive si severe pot deveni mult mai grave iar frecventa lor va creste. Daca se urmeaza un tratament corect, individul isi poate relua viata in mod obisnuit si poate redeveni productiv. Terapia ajuta la scaderea frecventei episoadelor si a severitatii acestora, astfel ca pacientii se pot bucura din nou de viata.
Tratamente
Tulburarea bipolara poate fi tratata sau macar ameliorata cu ajutorul medicamentelor psihiatrice sau reglatoare de dispozitie. Si psihoterapia are un rol important, astfel reusindu-se stabilizarea pacientului. In cazurile extrem de severe, cand pacientul poate deveni un pericol pentru sine si cei din jur, se recurge la internarea involuntara in clinici de specialitate. Aceste cazuri implica de obicei episoade maniace cu comportament periculos sau episoade depresive in care suferindul ajunge sa isi doreasca sa isi curme viata.
Rolul tratamentului
Tulburarile bipolare trebuie tratate cat mai repede de la descoperirea lor. Mare parte a celor afectati pot apela la ajutor de specialitate si starile schimbatoare de dispozitie pot fi stabilizate –prin urmarirea tratamentului adecvat. Cum aceste tulburari sunt recurente, este nevoie de un tratament lung pentru a le ameliora. Pentru a controla aceasta boala pe un termen cat mai lung, este nevoie de medicamente si tratament psihosocial.
Medicamentele folosite in tulburarea bipolara au rolul de a stabiliza dispozitia pacientului.
Administrarea acestora se face de obicei pe perioade lungi, insa poate fi asociat pentru perioade limitate si cu terapie, care permite tratarea episoadelor de manie si depresie care mai apar si in timpul tratamentului.
Antipsihoticele sunt medicamente atipice pentru tulburarea bipolara si au o valoare diferita fata de medicatia obisnuita. Aceste medicamente ajuta la diminuarea simptomelor psihotice pe care pacientul le experimenteaza.
Litiul devine un tratament la indemana pentru a controla mania si ajuta la prevenirea episoadelor maniace si a celor depresive.
Tulburarea bipolara este tratata si cu ajutorul anticonvulsivantelor, care stabilizeaza dispozitia pacientului. Acestea au efect in special la pacientii care nu au rezultate bune la alte tipuri de tratament. Acestea sunt adesea administrate impreuna cu litiu sau pot deveni o medicatie alternativa a acestuia.
Benzodiazepinele au o putere mare si faciliteaza un somn linistit pentru pacientii ce sufera si de insomnii. Se pare ca aceste medicamente creeaza dependenta, astfel ca pot fi administrate pacientului doar cu acordul medicului specialist. In plus, sunt administrate doar pentru perioade scurte de timp.
Desi nu exista studii aprofundate in domeniu care sa confirme rezultatul lor, grasimile Omega 3 ar avea efecte benefice asupra simptomelor de depresie daca sunt folosite impreuna cu tratamentul farmaceutic. Antipsihoticele atipice sunt eficiente in combaterea episoadelor maniace.
Antidepresivele nu au insa niciun efect in plus fata de stabilizarea starii mentale a pacientului.
Tulburarea bipolara este greu de determinat iar profesionistii au dificultati in stabilirea diagnosticului corect. Uneori, diagnosticul corect este pus chiar si dupa 10 ani de posibile diagnostice si tratamente gresite. In termeni istorici, tulburarile bipolare au fost atribuite oricarui individ care a trecut prin episoade maniace si depresive, indiferent de functionalitatea si functionarea ulterioara a acestuia.
Aceasta problema etica si metodologica duce la concluzia ca pacientul nu se poate recupera conform criteriilor oficiale. Aceasta constatare devine o problema la persoanele care au de-a lungul vietii episoade de hipomanie ce nu sufera niciun fel de disfunctii psihologice.
