Meningita

Prin meningita se intelege o boala provocata de numerosi germeni si care se caracterizeaza prin fenomene generale, semne clinice care pun in evidenta inflamatia meningelor (semne meningiene) si modificari ale lichidului cefalorahidian. Prin meningism se intelege prezenta semnelor clinice de boala fara sa fie insotite de modificari ale lichidului cefalorahidian. Uneori simptomatologia se impleteste cu semne de participare a encefalului: meningoencefalita.

Semne generale

Febra, unul dintre simptomele cele mai constante, este de obicei ridicata, ajungand pana la 39-40 de grade C, fiind uneori precedata de frison. Pulsul, la inceput tahicardic, devine bradicardic in timpul evolutiei bolii. Tulburarile digestive se manifesta prin varsaturi provocate de iritatia cerebrala.

Bolnavii adulti sunt constipati iar la copii se poate observa diareea. Herpesul si eruptiile cutanate pot insoti unele forme de boala. De asemenea, apar rahialgii, dureri lombare, dureri ale cefei si ale membrelor. Hiperestezia cutanata este un semn care nu lipseste aproape niciodata si care consta din dureri la atingerea pielii si a maselor musculare.

Semne meningiene

Fotofobia (fuga de lumina) face pe bolnav sa nu poata suporta lumina puternica, ferindu-se de ea, fie protejandu-si ochii cu mainile fie intorcandu-se cu spatele la lumina. Cefaleea este un semn foarte constant; ea este puternica si nu cedeaza la calmantele obisnuite. Contractia maselor musculare se datoreaza durerilor care apar in coloana vertebrala din cauza inflamatiei meningelui, bolnavul luand in pat unele pozitii caracteristice in care durerile sunt mai reduse.

Inflamatia meningelui este insotita de tulburari ale sistemului nervos central si uneori periferic. Modificarile sunt foarte variate, de la usoare tulburari psihice pana la agitatie si coma. Sugarii si copiii prezinta convulsii generalizate sau localizate iar privirea este fixata pe tavan.Uneori pot sa apara nevrite ale nervului optic si acustic. Fata este rosie.

Modificari ale lichidului cefalorahidian

Lichidul cefalorahidian poate prezenta modificari de tensiune, de aspect si ale numarului elementelor, albuminelor, glucozei, clorurilor. Examinarea vizuala a lichidului cefalorahidian poate aduce elemnte importante pentru diagnosticarea bolii. Astfel, lichidul clar indreapta diagnosticul catre o boala tuberculoasa sau virotica; lichidul purulent catre o afectiune cu piogeni; lichidul hemoragic, catre o afectiune cu bacili carbunosi sau poate catre o hemoragie meningiana.

Tipuri de afectiuni

1. Meningitele cu lichid clar grupeaza boli a caror manifestare clinica este caracterizata prin semnele subiective si obiective ale afectiunii si la care punctia lombara prezinta un caracter comun: lichid cefalorahidian clar. In aceasta categorie se inscriu: meningitele iritative, alergice, cele care survin in cursul unor boli contagioase si meningitele seroase.

Ultimul tip sugereaza etiologia virotica a grupului de afectiuni cu lichid clar. Prognosticul este in functie de etiologia bolii. Afectiunile seroase au un prognostic benign, in afara de unele sechele usoare. In cazul afectiunilor seroase, tratamentul este simptomatic si antiinflamator. In afectiunea tuberculoasa, tratamentul aplicat in timp util duce la vindecare.

2. Meningitele cu lichid cefalorahidian purulent sunt provocate de germeni precum meningococul, pneumococul, stafilococul, streptococul si hemophilus influenzae si mai rar de streptococii nehemolitici, enterococi, gonococi, colibacili, salmonele, Proteus si bacilul Friedlander. Afectiunile din aceasta categorie apar la bolnavi care au focare de vecinatate ca: angine, sinuzite supurate, otite medii supurate, mastoidite, furuncule ale fetei si ale buzei superioare.

Transmiterea infectiei se poate face pe cale venoasa, pe cale directa sau mai rar pe calea nervului olfactiv. Aceste afectiuni mai pot sa apara si din focare situate la distanta, in aceste cazuri fiind vorba fie de bolnavi cu o aparare scazuta a organismului, fie de o agresivitate marcata a germenului, fie de amandoua si care se soldeaza cu insamantari sanguine si cu localizari pe meninge.

Manifestarea clinica a acestor meningite este polimorfa, putand exista pe de-o parte semne clinice provocate de focarul initial iar pe de alta semne meningeale la care se adauga intotdeauna semnele generale ale infectie respective. Debutul clinic poate fi dominat fie de semnele de focar fie de semnele generale ale infectiei, el este insa insotit de la inceput sau in evolutie de semnele meningiene.

Avand in vedere importanta si utilitatea diagnosticului corect si promt, trebuie cercetate intotdeauna focarele posibile si sa se foloseasca toate mijloacele de laborator care pot pune in evidenta germenul, deoarece tratamentul corect impune suprimarea focarului primar concomitent cu tratamentul afectiunii.

In acest sens, pe langa analize de laborator care se fac fiecarui bolnav se va insista pe cercetarea radiologica prin radioscopii si radiografii, a sinusurilor fetei, a mastoidelor si a plamanilor. De asemenea, se vor face culturi din orice leziune vizibila precum si hemoculturi din vene si artere. Prin aceste metode se poate pune in evidenta focarul primar, pentru a se lua masuri de asanare. In acelasi timp, se poate cultiva agentul patogen si testa sensibilitatea lui pentru a se aplica un tratament corect si eficace.

Prognosticul este in legatura directa cu agentul etiologic si sensibilitatea lui la antibiotice si cu posibilitatile de aparare ale organismului stiut fiind ca mijloacele de tratament intr-o infectie generalizata trebuie sustinute de o buna aparare a organismului.

Meningitele purulente comporta un tratament complex: igienico-sanitar, de sustinere si simptomatic. Se adauga si un tratament etiologic care consta in descoperirea si tratarea focarului primar iar in al doilea rand, din aplicarea unui tratament antimicrobian cu antibiotice si chimioterapice pe baza antibiogramei.