Ce credeti ca s-a intamplat cu o femeie in momentul cand medicul o anuntat-o ca are cancer de san? Cu singuranta a simtit cum ii aluneca pamantul de sub picioare. Dar sa aflam povestea unei asemenea femei care ne poate face sa intelegem trairile unei paciente ce a trecut prin acest gen de operatie si care poate fi un exemplu pentru noi.
Cum a fost descoperita boala si cum a invins-o? Povestea unei femei care a ales operatia de san in dorinta de a trai:
Povestea mea este trista insa are un final bun, cel pe care l-am asteptat, pentru ca am reusit sa inving aceasta boala grea. Aveam doar 35 de ani si acum doi ani, in toamna am suferit o mastectomie totala a sanului drept, in urma unei tumori maligne ce a fost confirmata de analize si biopsii.
Dar sa va povestesc cum a inceput totul? Tin minte perfect ca era sambata seara si dupa ce am culcat-o pe Ioana, fetita mea de 5 ani, ma pregateam sa merg sa ma odihnesc alaturi de sotul meu. In momentul in care am facut o anumita miscare cu mainile, am simtit o durere la sanul drept care m-a facut sa ma ingrijorez foarte mult.
M-am palpat in zona respectiva foarte aproape de subrat si am simtit o umflatura destul de tare, de marimea unui ou de prepelita. Desfigurata fiind de uimire i-am spus sotului meu, care m-a sfatuit sa merg neaparat la medic. Am asteptat inca o zi, sa treaca duminica si in ziua de luni am mers sa fac un consult medical. Din acel moment viata mea s-a transformat, cursul ei lin a devenit dintr-o data spinos.
Medicul mi-a facut o serie de analize, iar in urma biopsiei m-a anuntat ca am o tumora maligna. Am simtit ca mi se inmoaie picioarele, am simtit nevoia sa stau jos, nu stiam ce trebuie sa fac ca sa ma salvez. Am intrebat medicul de familie, am facut si alte serii de analize pentru a ma convinge ca e acelasi diagnostic, iar in cele din urma am mers la biserici, la preoti si am facut rugaciuni.
Am plans in nestire si am incercat sa ma eliberez de incarcatura emotionala care ma complesea. Medicul mi-a zis ca cea mai buna solutie pentru mine este inlaturarea sanului. Era foarte dificil pentru mine sa accept acest lucru, mi-am intrebat sotul, iar el a zis sa incep imediat sa-mi fac bagajul cu lucrurile necesare pentru a merge la spital.
Imi doream nespus sa am iar o viata normala, asa ca am acceptat diagnosticul si mi-am facut curaj sa parcurg pas cu pas aceasta cale spinoasa. Nu era usor, era foarte dificil si imi era foarte frica. Curajul mi l-am gasit atunci cand m-am uitat la fiica mea. Chipul ei dragalas m-a facut sa imi doresc sa fac operatia, sa lupt pentru viata mea, nu puteam renunta atat de usor.
Operatia a decurs normal, nu am simtit nimic pentru ca mi s-a facut anestezie. Dupa operatie am intrat in depresie, nu puteam accepta ca nu mai am un san. Dar am reusit sa depasesc si aceasta stare. Acum sunt vindecata din punct de vedere medical, dar si psihic stau mult mai bine. Port un sutien special si cand voi avea bani, dorinta mea este sa imi fac o operatie de reconstructie mamara. Deocamdata este bine asa, mi-am revenit, sunt iar sanatoasa, bine ca am scapat de spital.
Am vrut sa va povestesc intamplarea mea de viata in dorinta de a va sfatui astfel sa aveti si voi curajul de a va opera daca va confrutati cu o asemenea boala. Mi-ar placea sa aflu parerea voastra sau sa imi spuneti cum ati reusit sa va reveniti din socul de dupa operatie cand constientizati ca ,,sunteti mutilate” sau ca nu mai aveti un san, ce motive v-au dat curajul de a merge mai departe si de a face aceasta operatie. La mine cel mai important motiv a fost dorinta de a fi in continuare alaturi de fiica mea.
