Constientizarea unei anumite probleme de sanatate este primul pas in rezolvarea acesteia. In articol prezentam cateva afectiuni care ne afecteaza frecvent sanatatea dupa tot felul de excese alimentare. In scopul rezolvarii lor prin remedii simple verificate este recomandat sa cunosti simptomele si cauzele acestor probleme.
Ce faci in caz de indigestie?
Aproape intotdeauna cand mananci prea mult si foarte repede poti avea o stare proasta si o durere in partea superioara a abdomenului. Uneori sughiti, esti balonat si simti o apasare in capul pieptului. Daca ai mancat alimente prea grase, condimentate exagerat si ai baut mult alcool, simptomele sunt mai intense.
Pentru a te simti mai bine, trebuie sa iei medicamente pentru reducerea aciditatii gastrice: Zantac sau Maalox. Daca vrei un remediu natural poti lua doua lingurite de bicarbonat de sodiu si problema e ca rezolvata. In scop preventiv este bine sa nu mananci seara tarziu, sa nu ai o dieta bogata in grasimi, sa servesti masa mereu incet, cu calm si sa bei ceaiuri de plante care usureaza digestia (ex. musetel).
Ce faci in caz de durere de cap?
Daca ai o viata stresanta, nu dormi suficient si te alimentezi necorespunzator poti suferi frecvent de dureri de cap. De asemenea, alcoolul si fumul de tigara iti pot provoca astfel de simptome. Un analgezic este o buna solutie, poti alege Paracetamol, Nurofen sau Saridon. Masajul tamplelor cu ulei de lavanda este de ajutor sau ceaiurile calmante, cum este cel din flori de tei.
Hidratarea organismului este importanta, trebuie sa bei multa apa, cate un pahar la 2 ore te va face sa te simti mai bine, sa elimini toxinele din corp si sa iti mentii sanatatea. Alimentatia trebuie sa fie corecta, bogata in fibre, carbohidrati, vitamine si minerale. Evita pe cat posibil dulciurile.
Ce faci in caz de respiratie urat mirositoare?
Daca esti fumator, bei alcool, mananci usturoi si alimente prea condimentate poti avea un gust neplacut in gura si acest lucru poate fi sesizat de cei care se gasesc in apropierea ta. Pentru a scapa de mirosul urat este recomandat sa mesteci cateva frunze de patrunjel sau seminte de nucsoara.
Spala-te pe dinti mai des, freaca-ti limba si cerul gurii cu periuta cu pasta de dinti si fa gargara cu apa in care ai dizolvat 2 picaturi de ulei de menta. Daca ai dantura cu probleme mergi la dentist. In rest, evita mancarurile cu usturoi, curry si alte condimente. Bea multa apa pentru a fi hidratat corect si clateste-ti des cavitatea bucala cu apa de gura.
Ce faci in caz de toxiinfectie alimentara?
Daca ai stari de greata, voma si diaree dureri de cap, de spate si stomac, iar uneori febra si esti deshidratat, inseamna ca suferi de toxiinfectie alimentara. Aceasta afectiune este provocata de alimentele contaminate cu bacterii. Un bun remediu este sa bei ceai de menta sau ghimbir, astfel vei scapa de starile de greata si voma. Poti lua medicamente de tipul: Clorfeniramin, calciu si Nilfan pentru a scapa de diaree, iar in cazuri grave trebuie sa mergi la medic.
Ce faci in caz de mahmureala?
Dupa o petrecere la care ai consumat mult alcool cu siguranta vei avea dureri de cap, stari de greata, ameteala, de rau si slabiciune in picioare, deci vei fi mahmur. De regula alcoolul are aditivi sintetici, iti scade glicemia din sange si iti poate irita mucoasa stomacului. Pentru a te pune pe picioare poti lua un pliculet de Smecta sau un medicament numit Berocca care este o combinatie de vitamine B si saruri de magneziu si calciu.
Pentru hidratarea corpului poti bea un pahar cu apa cu saruri de rehidratare. Pe viitor este bine sa bei cate un pahar de apa la fiecare pahar de alcool, sau sa mananci alimente care au grasimi si carbohidrati ce absorb alcoolul.