
Manichiura este foarte importantă pentru frumusețea mâinilor, iar pentru ca ea să arate impecabil trebuie să respecți câteva reguli simple și să ai un pic de îndemânare și răbdare.
În primul rând trebuie să îți faci igiena mâinilor
După ce îndepărtezi stratul de ojă de pe unghii nu uita să le cureți bine de murdărie și abia apoi să aplici un strat subțire de cremă pe acestea. Unele persoane obișnuiesc să-și taie cuticulele, acest lucru ajută la îmbunătățirea aspectului unghiilor însă, se spune că nu este bine deoarece rolul cuticulelor este de a proteja unghiile de bacterii, agenți patogeni, infecții.
Pentru ca unghiile să fie frumos conturate, le poți ține 1-2 minute în apă călduță, apoi cu ajutorul unei ustensile din trusa de manichiură împingi ușor cuticulele pentru subțirea lor. De asemenea, se pot folosi și anumite soluții sau geluri speciale care ajută la îndepărtarea stratului de celule moarte și la îmbunătățirea aspectului unghiilor.
Oja se aplică cu atenție, nu trebuie să fie foarte groasă
Se întinde un strat subțire de ojă pe unghia perfect curată, acesta fiind stratul de bază. Procedezi astfel pentru toate unghiile de la mâini, timp în care oja aplicată se usucă ușor. Apoi urmează un alt strat subțire care va fi aplicat peste primul (ce este deja uscat).
De regulă se aplică două straturi de ojă subțiri sau dacă este necesar chiar trei straturi pentru o nuanță mai intensă a culorii. Înainte de aplicare, sticluța cu ojă se agită pentru ca aceasta să se amestece foarte bine și să nu creeze bule.
Dacă este prea groasă se adaugă puțină acetonă. Nu se întinde niciodată pe unghie un singur strat de ojă foarte gros, deoarece acesta se poate coji ușor. Cel mai bine este să se aplice mai multe straturi subțiri. În cazul în care atingi de un lucru o unghie care nu a fost complet uscată, poți repara urma lăsată cu ajutorul limbii deoarece aceasta nu va lăsa nici o amprentă pe aceasta.