Alga rosie marina (Chondrus Crispus) este o specie de alge cu proprietati benefice pentru organism. Aceasta se gaseste in mod natural pe coasta Americii de Nord, a Europei si Atlanticului. Este culeasa de pe tarmurile oceanului, fiind specifica mai ales Irlandei, statului Massachussets si Marii Britanii. Pe tarmurile Americii, algele rosii sunt culese vara, iar in Irlanda acestea sunt culese de obicei toamna.
Partile folosite de la algele rosii sunt talusurile, de preferinta uscate. Alga rosie poate fi folosita proaspata sau uscata. In cazul in care este folosita proaspata, aceasta se spala foarte bine si se amesteca bine o cana de alge la trei cani de apa sau lapte, pana cand algele se dizolva foarte bine. Partile care nu s-au dizolvat sunt indepartate, iar lichidul trebuie turnat intr-un recipient pentru a fi consumat mai tarziu.
Din alga uscata se va face decoct: se vor pune aproximativ 15 grame de alga in apa rece, se lasa 15 minute si apoi se fierbe timp de 15 minute intr-un vas cu 700-1000 ml lapte sau apa. Acestui amestec i se adauga ghimbir, zahar, lamaie si scortisoara dupa care se ia de pe foc si se scurge.
Ce tratez cu alga rosie
Alga marina rosie este un bun antiinflamator, emolient si expectorant. Se foloseste de obicei drept tratament pentru boli respiratorii ce au ca simptome tusea iritanta, bronsita sau probleme la plamani. Poate fi utilizat, de asemenea, si pentru a trata afectiunile digestive ce necesita emoliente, precum ulcerul sau gastrita.
Si in cazul inflamatiilor sistemului urinar are rol de calmant. Algele rosii ajuta in special la recuperarea de dupa bolile debilitante precum pneumonia si tuberculoza, iar cercetarile mai recente au aratat ca aceste alge au si proprietati antivirale in ceea ce priveste gripa si oreionul.